joi, 30 octombrie 2014

Si, cum a fost?

"Nu, ca tu clar nu esti zdravana! Eu inteleg ca simti nevoia sa traiesti experiente inedite pe care lumea normala le-a trait in liceu, dar totusi.... Cat te costa? Caaaaaat? Ca sa vezi saracie si mizerie? Doamne ajuta, poate nu primesti viza si am scapat! Cuuum, ai primit viza??? Treaba ta, poti sa pleci, dar clar la intoarcere intri in carantina!"
 
"Si cum, dna Andreea, plecati pe bune? Eu credeam ca ati glumit! Vaaai, nu sunteti intreaga la minte! Cand va intoarceti? Va sun la prima ora sa vad ca ati ajuns bine, sanatoasa! Sa aveti grija pe unde mancati si pe unde beti apa!"
 
"Dar de ce ai vrea tu, mai Andreiuta, sa mergi la saracia aia lucie? Nu esti tu satula de saracia noastra de aici? Adica, nu poti tu sa vezi frumos niste frati de-ai lor aici la noi fara sa mai bati atata amar de drum?"
 
"Draga mea, te programez sa iti faci vaccinurile! Toate patru, 1200 RON. Cuuuum nu vrei sa le faci? Pai daca te alegi cu vreo boala de pe acolo? Cu cine pleci? Cum nu cunosti grupul? Pai si pleci asa, caine sur la vanatoare? Nu mai bine te mai dai tu o tura cu caii in Romania, cu oameni pe care ii stii?"
 
Eheeeee, si citatele ar putea continua mult si bine. Cam asa au sunat reactiile celor din jurul meu cand le-am spus despre urmatoarea mea destinatie de vacanta. La cele mai multe dintre ele ma asteptam. Imi place sa vad ca lumea e socata uneori de deciziile mele. Eu imi vad de treaba cu iesirea din zona de comfort. Asa, deci, cum fu domne in vacanta asta? Pai....
 
Grupul s-a strans in Otopeni cu un fel de noaptea-n cap ca sa putem sa introvaram neste bautura autohtona in bagajele de cala (ca sa nu ne simtem totusi departe de casa). Habar nu aveam ca nu ai voie sa transporti mai mult de 1 litru de alcool de persoana, pana nu ne-a deschis ochii un calator mai calatorit. Ma rog, decid sa imi asum riscul (sau sa fi fost subconstientul care poate isi dorea sa vada cum e pe la inchisorile din Dubai, ca pana la urma si in inchisoare poti sa cunosti oamenii si viata unui oras, nu?) de a transporta eu mai multa palinca, nu de alta dar aveam ceva mai mult loc in bagaj si ceva mai multa dorinta de socializare cu nenea aia de la vama.
 
Trecem repede cu povestea peste check in si security ca oricum ai nostri din aeroporturi vor sa scape de romanasi, asa ca nu prea sunt ei asa dedicati jobului. Am zburat lin si cu burta plina cu Fly Dubai. Frumos, nimic de comentat, nimic de reprosat. Sandisul cu pui era cu pui, alunele sarate erau sarate, sucul natural era natural bun. Tranca tranca (adica vorba vorba), hai mai cu o poveste, mai cu o gluma, mai cu o poza facuta deasupra norilor, ajunseram in Dubai.
 
Aci schimbaram avionul, tot cu unul de-al lor. Stiam de la cei care mai fusesera in Asia ca la grupul nostru alb si blond se va strange lumea ca la urs. S-a demonstrat ca, de fapt, ca la maimuta, dar asta urmeaza sa detaliez mai jos. Unde ramasei? Aaaa, in Dubai. Sa ne intelegem, in Dubai in aeroport, ca am avut doar doua ore de bananait p-acolo, deci nu am fi avut timp nici sa ajungem la iesirea din aeroport, daramaimite sa ne plimbam prin magaoaia de orasel. Alles gut, parfumurile la locul lor, preturile bunicele, Paul's cu prajituri bune, totul organizat. Lumea amabila si curioasa. Dar ce zic eu curioasa? Erau cu ochii pe noi ca pe butelie. Ma tot uitam in spate sa vad daca e vreo vedeta ca prea se uitau asa de parca urmau sa vina sa ceara autografe.
 
Ok, ne urcaram in avion, ne gasiram locurile, ne primiram sandvisul mai sus citat, alunele mai sus amintite, sucul mai sus natural. Si da-i si zoara si da-i si zboara, din zori pana in seara, vorba povestitorului! Si da-i si tranca tranca si da-i si hihihi si hahaha pana ne zise nenea capitanu' ca "Cabin crew, prepare for landing!" Ooooo, atat! Hai ca suntem taman in buza roller coasterului, exact pe pod inainte sa ne aruncam cu coarda. Imi zic: hait Andreea, in 10 minute esti pe pamant sfant. Na povestea povestii ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Pai de ce? Na, pai pentru ca vamesii lor sunt foarte curiosi de noi astia blonzi. De fapt, la sfarsitul excursiei mi-am dat seama de ce se tot uita oamenii aia ba la pasapoarte, ba la fata palida (vorba lu' Winnetou); ba la viza, ba la ochii turistului dornic de a-si cheltui banii in tara omului de la ghiseu. Va explic mai incolo un pic ca ma pierd in prea multe detalii! Ideea e ca se tot uita asa vreo 10 minute ca sa fie siguri ca aia din pasaport suntem noi si nu altii.
 
Hai ca trecuram, fluturand din plete ca Andreea Raicu in reclama. Stai sa gasim ghidul cu placarda. Hai hello, nais tu mit iu. Eu sunt x, ei sunt alte 9 litere din alfabet, ca oricum nu o sa ne tii minte. Sa purcedem, zice ghidul, stai asa, zicem noi. Ia-ne incet ca ne speriem. Afara din aeroport. Caaaald! Dar ce cald! Si un aer greu. Eeee, lasa ca ne obisnuim. Hai sa plecam cu autocarul spre Agra. Aci urmeaza o pauza in poveste de vreo 5 ore, ore pe care le-am dormit, leganata pe drumurile patriei lor.
 
Dupa 5 ore. Tiiiiit, tuuuuut, tiiiiiiiiiiiiiit. WTF? Deschid ochii intr-un zgomot infernal, gandindu-ma ca o sa vad un accident spectaculos sau ceva. Vad dupa cum urmeaza: doua carute trase de camile (nu, nu e greseala, e exact asa: trase de camile), zeci de biciclisti, zeci de motociclisti, o cireada de vaci, trei magarusi, o turma de capre, vreo cateva alte zeci de tuctuc-uri, vreo mie cinci sute saizeci si trei de dustere, mai putine loganuri, o vaca in mijlocul strazii in cautarea zen-ului, vreo cinci mii trei pietoni. Nimic deosebit. Doar ca toate pe sosea. Toate claxonand (ma rog, mai putin pietonii, desi parca si ei urlau ceva). Ce mai vedem noi in imaginea alaturata? Pai niste mizerie. Multa. Diversa. Peste tot intinsa. Niste tarabe cu mancare. Langa tarabele cu mancare, alte tarabe. Sau un fel de tarabe unde confratii barbierului din Sevilla isi castiga decent existenta. Langa, un fel de baie publica. Adica un furtun folosit constiincios de un localnic pentru dusul de dimineata.
 
Incep cu rugaciunile, ma gandesc unde am pus servetele dezinfectante si imi revin in minte citatele de mai sus. Cine m-o fi pus, ma vere, de nu sezui eu frumos la mine in tarisoara unde e frig si bine? Ce ma aduse pe mine aci, in the middle of fucking nowhere, in cautare de altfel. Lasa, domne, ca nu e dracu' chiar asa negru. Ii invatam sa se spele si gata. Ajungem la hotel. Aud in spatele meu: uauuu, miroase a Europa! Aaa, ca uitai: coborai din autocar si ma plesni o mireasca sulfo-curry-mirodeneasco-murdara. O minunatie. O cocalatoare ma intreaba: auzi, tu ai la tine ceva mai mult parfum? Fite, domne, fite.
 
Ok, in momentul in care am depasit toate cele mai sus expuse, am inceput sa ne bucuram de experienta. Obiectivele turistice sunt turistice. Sunt foarte bine conservate (nu stiu de catre cine). Povestile si istoria din spatele acestora sunt impresionante. Taj Mahal-ul este exact asa cum apare in vederi: magnific, impunator, tulburator. Pe dinafara. Pe dinauntru nu m-a dat pe spate. Dar eu nu sunt tocmai de ascultat, avand in vedere incultura si insensibilitatea de care dau dovada. Frati-su lu' Taj Mahal este Fortul Agra. Nu va impui capul cu istoria pe care nu o stiu. Va spun doar ca in toate forturile eu am avut impresia ca oamenii au luat marmura si s-au apucat de crosetat cladiri. Sunt locuri intregi  care par mai degraba facute din dantela, nu din marmura. Tot la capitolul "jos palaria" trecem si Fatehpur Sikri, Amber Fort, Red Fort.  Castele si palate am vazut in Jaipur sau orasul roz (mie mi s-a parut ca bate mai mult spre rosu, dar ma rog, fiecare percepe culorile in felul lui): City Palace si Palace of Winds. Ce-am mai vazut? Pai India Gate (un fel de Arcul de Triumf al nostru), Parliament building, Qutub Minar, Rastrapathi Bhawan. Aaaa, si temple: Lord Ganesha Temple in Ranthambhore si una dintre cele mai mari moschei ale Asiei: Jama Masjid in Old Delhi.
 
Ce mi-a mers la suflet? Plimbarea cu bicicleta din Keoladeo National Park unde ne-am oprit sa intrebam de sanatate pasarile care migreaza de la noi din Delta pentru perioada iernii. Plimbarea cu elefantul care ne-a scutit de urcarea cu autopicioarele pana la Fortul Amber. Ziua de safari din Ranthambhore National Park pentru ca oamenii au vandut povestea, nu finalul, fapt care nu m-a facut sa fiu dezamagita ca nu m-am intalnit face to face cu Shere Khan, ci m-a facut sa zambesc la intregul scenariu al mersului pe urmele unui tigru atat de las si rusinos incat nu s-a prezentat la intalnire. Mancarea lor sau, mai bine zis mielul tandoori. Mersul cu ricsa, desi imi era cam mila de pedalist, dar again, fiind jobul lui, mai bine sa aiba ce face! Faptul ca filmuletele care circula cu taspe persoane intr-un tuctuc nu sunt basme (am testat, intr-un tuctuc intra lejer 7 persoane in afara soferului). Aaaa, si pe un motoscuter avem dovada vie ca incap 7 persoane. Ca au piete de condimente, unde e mereu explozie de culori si arome. Ca petrec sarbatorile impodobind orasul cu beteala aia clasica, fara zorzoane si alte cele. Ca lor le e bine asa, in mizeria lor, in viata lor, fara sa fie frustrati vreo secunda de lipsa alternativei.
 
Ce m-a miscat (in sens bun sau mai putin bun)? In moschee am ajuns exact in momentul in care saracii primeau mancare de la cei mai bogati. Mi s-a parut ca erau destul de organizati. M-a impresionat sa vad cum au grija unii de altii si cum cei care sunt in patura de cel mai de jos isi accepta conditia si, cu calm si respect fata de toti ai lor, primesc acea masa calda, fara a se calca in picioare, fara a lua mai mult decat au nevoie. Mai au ceva: traiesc toti, oameni si animale intr-o comuniune totala. Au un respect nemaipomenit pentru animalul sfant, au sute de maimute care traiesc si se plimba nestingherite pe strada, printre ei. Sunt patru religii mari care se respecta si se accepta intr-un mod cat se poate de firesc. Isi urmeaza traditiile cu sfintenie, chiar daca asta inseamna sa se casatoreasca cu persoana aleasa de parinti. Se claxoneaza pentru ca asa e regula sau cutuma si pentru ca pe toate camioanele scrie "please horn", nu pentru ca sunt artagosi. Nu am vazut niciun sofer nervos in infernul pe care il reprezinta traficul la ei, nu am vazut niciun accident desi v-am spus mai sus care sunt participantii la trafic. Sunt foarte buni negociatori, aplicand strategia "nu scapi de mine pana nu cumperi ceva". Au o curiozitate amestecata cu respect pentru pielea deschisa la culoare, deci s-ar putea sa fim pe tot Facebook-ul indian la cate poze am facut in postura de "nu da banii pe prostii, fa poze cu maimuta la copii". Desi am simtit de foarte multe ori ca ne inghite multimea sau ca suntem analizate din cap pana in picioare intr-un mod cat se poate de ostentativ, nu m-am temut nicio secunda. Am vazut femei care poarta doar sari, poate mai putin in New Delhi, nu am vazut barbati imbracati in blugi sau in tricouri cu maneca scurta, desi am avut mereu 30 de grade.  
 
M-a intrebat un prieten daca m-as mai duce. Oameni buni, India este o experienta care merita traita macar o data in viata. Insa, pentru India trebuie sa fii pregatit: fara asteptari, fara comparatii, fara prejudecati. Pentru ca India nu vrea si nu se va schimba doar de dragul tau, al turistului. Si, daca s-ar schimba, si-ar pierde din savoare si din farmec. Si ce daca pietele lor sunt mizerabile (un fel de Europa din Bucuresti pe vremuri, numai ca au si animale si scutere si biciclete si tuctuc-uri printre tarabe)? Si ce daca folosesc strazile ca pe niste toalete publice, fara a se feri de ochii trecatorilor? Si ce daca dorm in parcuri? Si ce daca semafoarele sunt doar elemente decorative in intersectii? Si ce daca au chelneri inceti si foarte inceti? Si ce daca merg pe gunoaie? Si ce daca iti vand esarfa de poliester ca fiind de casmir? Poti sa treci peste toate si sa te bucuri de altfel? Atunci du-te! Daca nu, mai gandeste-te, mai cresti, mai provoaca-ti curiozitatea!