A fost candva

Zilele astea, pluteste dragostea in aer. Inimioare, bombonici, Valentine si Valentini, Raduleasca si Dani, Iri si Moni, Tom si Jerry. Tom si Jerry nu stiu ce cauta in insiruirea realizata mai sus. De fapt, stiu. Sunt si ei un cuplu celebru. Si eu cred ca in adancuri se iubesc. Cum ziceam, love is in the air. Dar si dragostea asta, s-a adaptat si ea timpurilor pe care le traim. Nu mai e nici ea ce-a fost candva. Sa vedeti de ce zic.

Eu sunt fan al filmelor realizate de romanasii nostri. Imi place sa aud dulcele grai mioritic. Cand sunt inteligenta, imi place sa vad chestii dure ca "Ion" sau "Padurea spanzuratilor". In rest, imi place sa vad chestii de ma fac sa rad, cum ar fi "Buletin de Bucuresti", "Declaratie de dragoste", "Liceeni, toata seria", "Intamplari cu Alexandra" si altele. Toate acestea ma relaxeza si ma intorc in timp. Si hai sa va spun ce descopar.

Pe vremuri, dragoste insemna cand el participa la simultanul de sah ca sa ii faca ei o surpriza placuta. Acum el trebuie sa ii faca un simultan de sah cu numele ei ca sa aiba oaresce sanse. Atunci era suficienta o garoafa, acum ai nevoie de crini regali. Multi. Bijuteriile cele mai pretioase erau cele cu valoare sentimentala, acuma valoarea trebuie sa fie cat mai pretioasa. Dana si Mihai aveau probleme mari. Ca el era timid si nu comunica. Iar ea era inamorata de Serban.

Daca Dana si Mihai ar fi fost acum liceeni, ar fi avut alte probleme. Probabil ca Mihai i-ar fi dat un buzz pe mess. Si ar fi invitat-o la o aripioara in mall. In Baneasa Mall. Ea ar fi refuzat. Ca doar abonamentul ala la piscina nu trebuie intinat cu picanterii. Sa zicem ca Mihai ar fi insistat. Desi nu cred. Dar, de dragul povestii, sa presupunem ca el ar fi insistat, iar ea ar fi acceptat.

Ar mai fi urmat cateva intalniri. Azi intr-un mall, maine in altul. Din a doua saptamana s-ar fi mutat impreuna. In vila lor de vacanta. Ca in reclama. Serban si Mihai s-ar fi luptat. Nu cu citate din latina. Cu pistoale. Si Dana, tocilara clasei, nu ar mai fi fost personajul principal. Sau daca era, si-o lua rau de tot in curtea liceului.

In timpul liber, Dana si Mihai mergeau la cinema. Si la Ateneu. Si la muzeu. Acum, ar merge in vacante in strainatate. Si la cumparaturi la Milano. S-ar delecta cu shoppingul. Si, in loc sa cante rock and roll, ar canta muzica emo. Si in loc de Isoscel si Socrate ar avea altfel de profesori. Tezele s-ar da on line. Si Ionica n-ar mai avea sanse. Serban si-ar face baiaramul pentru implinirea celor 17 primaveri la Marriott.

Sunt nostalgica. Am prins ceva din toate acestea. Si era frumos. Si parca traiam altfel. Si nu era nevoie de inimioare si de Valentini. Era suficient un film pe la cinema Bucuresti, unde iti treceau sobolanii peste picioare. Si o plimbare in parc. Si un sarut furat in scara blocului. Sub supravegherea destul de stricta a urmatorilor: mama, tata, vecinul de la parter, ala de la trei, femeia de serviciu si gunoierii.

Am sa revad mereu cu aceeasi placere filmele mai sus mentionate. Spre disperarea colocatarei sisut. Care nu poate intelege cum de ma uit la film, la reluare, la dvd. Asta e pentru sisut: "Tu vorbesti, Serbane, tocmai tu vorbesti? Cand te-a durut pe tine de interesul clasei noastre?"

PS: Toate cele despre care va vorbeam mai sus, cu filmul la cinema Bucuresti si cu supravegherea venita din partea intregii comunitati, se petreceau nu inainte de revolutie. Desi nu cred ca am vorbit nicaieri de revolutie. Ca sa fie lucrurile mai limpezi, vorbeam de timpurile deja apuse.