Ziua de JOI

Saptamana asta ar fi trebuit sa fiu mult mai cuminte, sa nu mai supar pe nimeni, sa tin post ca pacate am garla. Sa fiu mai buna, mai generoasa cu aproapele meu. Sa-mi intorc fata spre Dumnezeu, sa merg la biserica, sa ma impartasesc, sa ma curat si pe interior, caci asa cum frumos v-am povestit, pe exterior este bec. Sau era. Astea toate intra la capitolul asa ar fi trebuit. Sau, mai bine zis, asa era candva, asa am fost educate. Sa vedem insa cum a fost in realitate.

De postit, nu am putut. Ca-s pofticioasa. Si am mancat prajituri. Si iaurt. Pentru ca da, atunci cand nu ai voie, poti pofti pana si la iaurt. Sa zicem ca am postit la bautura si la cafea. Desi, neconsumandu-le zilnic si nefiind vreo sfortare, nu cred ca se pune. Mai cuminte decat sunt de obicei nu se poate. Nici mai modesta. Mai buna si mai generoasa nu pot sa fiu. Ba dincontra, daca intrebi colegii si cunostintele, s-ar putea sa-ti spuna ca am fost mai rea ca oricand. Cred ca iar nu s-au asezat planetele cum trebuie. Fata spre Dumnezeu o am mereu intoarsa, desi e o chestie strict intre mine si El. De impartasit, nu m-am mai impartasit de cand eram de-o schioapa. Pentru ca atunci aveam incredere in preoti. Sau nu-mi puneam prea multe intrebari referitoare la moralitatea si profesionalismul lor. Intre timp, mi-a trecut.

Cand eram prichindel, in joia mare, mergeam la biserica. Si incondeiam oua. Si bunica-mea ne lua pantofi noi. A se observa ca aveam probleme cu condurii inca de pe atunci. Sarbatorile la tara erau un pic altfel. Si traditiile se pastrau cu sfintenie. Asa ca era musai sa ne innoim de Paste. Nu de alta, dar trebuia sa avem rochite noi in dimineata de Pasti cand mergeam cu bunica-miu la biserica. Ce mai era? Asta cu incondeiatul era placerea noastra. Avea bunica-mea o strachina (ce stiti voi, dragii mosului, ce-i aia o strachina) pentru fiecare culoare. Dar mai toate oule capatau culoarea rosie. Mai aveam si un condei. Noi nu am deprins arta. ramanem in continuare la ciorap si la patrunjel. Paranteza. Colocatara e fan vopsit oua in ciorap. Nu scap in niciun an. Inchidem paranteza. Matusi-mea facea cozonaci. Immm, ce cozonaci.

Azi firma ne-a dat prima. Prima la dreapta. Ok, hai sa nu fiu nerecunoscatoare. Am primit un cos. Vorba unei colege, e bun de dus cu el la biserica. Si o sticla de vin. Din '95. Si un cozonac facut de italieni. Ca noi nici cozonaci nu mai facem. Ii importam. Si am mai primit si un iepuroi. De ciocolata. Nu cu euroi. Si un ou rosu. O colega zice ca-i de lemn. Carcoteli, ce sa-i faci. Parerea generala: mai bine ne dadeau banii pe care i-au dat pe cosuri. Si ne luam conduri. Adevarati, nu de ciocolata. Ca avem paranghelii multe. Ooof, avem un stres.

Anul trecut, in Joia Mare, am primit un semn. Care avea sa imi schimbe toata viata. Oare ce imi va aduce ziua de azi? Sau de maine? Sau Pastele asta? Ca in iepurasul asta aparut peste noapte nu am incredere deloc. Mai vedem....