A doua zi de dezmat total. De libertate. De rupt talpici. Sau chiar incaltari. Si ne hotararam cu unanimitate de voturi (din cele 4 persoane cu drept de vot, una dormea, alta era in dus, colocatara era obosita, asa ca am votat eu) sa iesim din Madrid. Sa o luam agale, cu 140 km/ora, spre Toledo. Toledo e un fel de Mogosoaia ca si asezare si un fel de Sighisoara ca si look.
Pentru a ajunge la rata care ne-a dus ca vantul si ca gandul, a trebuit sa trecem printr-un check in mai ceva decat cel de la aeroport. Probabil asta a fost rezultatul atentatelor. Si daca tot veni vorba, sa vorbim despre Atocha. Care arata intr-un mare fel. Atocha are doua statii de metrou diferite. Intr-una din ele sari din metrou direct in tren. Un fel de Gara de Nord, intrarea pe scarile rulante de la metrou pe peron. Numai ca in Atocha vorbim de nenumarate linii si de un spatiu mult mai mare. Inainte de a cobori propriu zis pe peron, se verifica actele si bagajele. Sistemul de verificare al bagajului din Atocha este mult superior celui care se afla pe aeroportul (daca se poate numi asa) Baneasa.
Trenurile pleaca la secunda si ajung la secunda. Nu sunt deranjate de vaci scapate de sub observatie de tarani sau de oi care sa pasca iarba dintre sine. Imi imaginez ca la viteza pe care o ating asta ar fi fatal. Pentru calatori. Nu mai spun nimic despre cat de curat e totul. Nici despre cum sunt tratati calatorii. Vorba uneia dintre co-calatoare: "nasul. unde e nasul?" Singura care intra in contact cu turistii e vocea unei domnite care ne roaga politicos sa o lasam mai moale cu telefoanele mobile si care ne ureaza calatorie placuta.
Buun. Dupa 20 de minute de la plecare, ajungem la destinatie. Cuum? Pai nici nu ne asezaram bine. Si in plus parca era vorba de 70 de km. Nu, nu, trebuie sa fie o greseala. Sa cascam bine ochii sa nu coboram in alta parte. Nope, e bine. No, hai. O gara micuta. Miroase a trandafiri, nu a urina. Ne achizitionam o harta. De 2.5 euroi. Si iesim. O luam spre nicaieri. Sau, daca e sa ne luam dupa indicator, spre toate directiile. In fata, pe un delusor, in spatele unor porti mari, de lemn, se inalta cetatea Toledo. Micuta, cu strazi inguste pe care vecinii isi intind zaharul pe balcon. Tocmai bune strazile ca sa te ratacesti pe ele sau printre ele. Am mai facut si aici cativa zeci de kilometri la pas, cateva zeci de fotografii, unii dintre noi au mancat o clatituta, altii au baut dues cafes, altii si-au achizitionat un cavaler. De plastic. Sau de fier.
Plecand in oarescare necunostinta de cauza, ne achizitionaram bilete de intoarcere cu ultimul tren. Ce sa faci intr-un orasel, pe care il strabati cap coada in 3 ore, o zi intreaga? Mai ales ca nu fuseram adeptele "hai sa dam 20 de coco ca sa vizitam catedrala". Asa ca, dupa ce vazuram si Plaza de Toros de jur imprejur, pe afara, o luaram spre gara. Unde avuseram norocul sa schimbam biletele sin ningun otro gasto. Noroc? Neee, asa e la ei. Poti schimba ora calatoriei. Ca nu ii deranjeaza. Important e sa fie in aceeasi zi. Si ne intorseram la Madrid. Unde lumea se pregatea de fiesta.
Ne mai opriram pentru ceva cumparaturi. Si pentru un ceva caballero. De baut. Si pentru un cola. In loc de mancare. Si pentru un dans pe care nu l-am inteles. Nu, nu flamenco. Un ceva miscat de niste colorati. Cele doua domnisoare cu ceva caballero au inteles despre ce era vorba. Dupa ce au sorbit si ultima picaturice. In drumul spre casa, am achizitionat una bucata ochelari de soare si nu stiu ce bluzite. Asa e cand pleci cu addicted dupa tine. Profitand de timpul petrecut in butic, intru in discutie cu domnul patron. Cubanez. Care ne indruma pe unde sa o luam ca sa mancam si bem ieftin. Ne vinde si ceva ponturi referitoare la vizitatul muzeelor. Si ne arunca subtil si o invitatie la discoteca. Hai sa plecam mai repede. Sa nu ma transform in cubanita. Hai sa incheiem si ziua de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu