Dupa micul dejun saracut, insa datator de suficienta energie, am hotarat sa traversam Arno. Si sa vedem Palazzo Pitti. In care am si intrat. Sau, mai bine zis, in ale carui gradini ne-am permis sa ne ratacim pret de cateva ore. Dincolo de impresionanta intindere a gradinilor, locul vizitat de foarte multi turisti si pentru ca e un excelent punct de belvedere. Nu am putut vizita Galleria Palatina, despre ale carei camere auzisem ca sunt exact asa cum le-a lasat familia Medici. Cel mai mare palat din Florenta a fost construit de familia Pitti in 1460 si vandut ulterior familiei Medici, care si-a lasat amprenta asupra lui. Cam atata am putut sa aflam noi de la doamna care ne-a vandut biletele.
Dupa atata umblat si pentru ca vazusem noi de sus din Palat ca exista un loc unde se ingramadeste multa lume, ziseram sa mergem in ceea ce credeam noi ca e un parc. Biiine, nu inainte de a urca DEGEABA spre nemurirea sufletului, o chestie numita Forte Belvedere. Buun. Dupa "inca 10, fetelor" si "alte 10, fetelor", mesaje de incurajare imitative a instructorilor de aerobic, pilates si alte forme de dat jos kilele, ajunseram la nimic. Misto, oricum. Gasiram puterea sa facem bascalie, desi picioarele tremurau de la atata urcat "inca 10, fetelor" si sa plecam spre parc.
Parcul era de fapt piata Michelangelo, unde se afla statuia lui David si de unde se vede orasul in intregime. Daaaa, ce fruumooos, o sa ziceti voi. Da, numai ca pana la destinatie trebuie sa urci. Niste trepte. Nu stiu daca in mod normal mi s-ar fi parut atat de multe. Dar acum mi s-au parut fara numar. Drept urmare, ca sa ne motivam pentru ca aia cu "inca 10, fetele" dadea semne acute de oboseala, ne-am promis una alteia cate o inghetata daca ajungem vii la destinatie. Acuma realizez ca eu am fost pacalita si mi-am luat inghetata singura. Unii dintre noi, mai bolnavi cu gatul (nuuuu, mama cocalatoarei mele, nu despre fiica dvs este vorba) au zis ca ori la bal ori la spital. Si, pentru ca Doamne Doamne tine cu parintii de obicei, fata noastra s-a mozolit toata. Adica vanticelul i-a fluturat parul prin minunata inghetata si apoi pe fata, pe gat, pe haine, pe peste tot.
Dupa ce ne batu vantul, facuram trei poze si alea pentru ca uneia intre noi ii inghetase degetul pe butonul declansator al pozorului, plecaram ca robotii spre Biserica San Lorenzo. Stang, drept, stang. La fiecare pas mai scartaia cate ceva. Se mai dezgheta un oscior. Nu stiu daca a fost inghetul sau vantul care ne batea din spate, sau graba de a ajunge la soare, insa am ajuns la biserica in doi timpi si trei miscari. Aici alte poze sarite de se uitau ciudat ceilalti turisti. Nu, niciun pic de emotie. Sau credinta. Sau altceva. Coming again, eram inghetate. Si, pentru ca nu prea ni se paru prietenos malul asta, ziseram ca gata. Noi mergem inapoi la soare si la adapost. Spre catedrala Santa Croce.
Si cum seara ne prinse din nou, profitaram sa mai cumparam ceva tablouri si sa vizitam nitelus si Ponte Vecchio. Nimic impresionant. Aaaa, impresionant ar fi fost daca am fi avut banetul necesar pentru achizitionarea unei bijuterii. Pentru ca numai asta gaseai pe Pod. Magazine de bijuterii. Iar in Florenta, am uitat sa va spun, este permanent un targ de diverse chestii din piele: de la genti la haine, de la portofele la tocuri de ochelari. Piele, piele, insa si preturi pe masura. Colocatara a considerat ca nu am ajuns inca sa merit o geanta pe care sa o achizitionez in schimbul a 200 de euro, asta pentru ca dl vanzator imi facea o reducere ca prea mi se lipisera ochii si sufletul de gentuta respectiva, ca altfel era vreo 300.
Cam asta despre Florenta. Care mi-a placut. Mult. De ce? Pentru ca e un orasel cu strazi mici, curate, cu ceainarii multe. De ce ar fi trebuit sa-mi placa? Pai poate pentru ca vechiul centru istoric din Florenta a fost inscris in anul 1982 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO; pentru importanta sa culturala; pentru ca detine numeroase cladiri, monumente si opere de arta ale Renasterii; pentru ca are un aer aparte, ce aminteste de vremurile in care Dante, Leonardo, Michelangelo sau Machiavelli paseau pe pitorestile stradute ale sale. Sau pentru ca mi s-a parut un oras intim, romantic si linistit.
Dupa atata umblat si pentru ca vazusem noi de sus din Palat ca exista un loc unde se ingramadeste multa lume, ziseram sa mergem in ceea ce credeam noi ca e un parc. Biiine, nu inainte de a urca DEGEABA spre nemurirea sufletului, o chestie numita Forte Belvedere. Buun. Dupa "inca 10, fetelor" si "alte 10, fetelor", mesaje de incurajare imitative a instructorilor de aerobic, pilates si alte forme de dat jos kilele, ajunseram la nimic. Misto, oricum. Gasiram puterea sa facem bascalie, desi picioarele tremurau de la atata urcat "inca 10, fetelor" si sa plecam spre parc.
Parcul era de fapt piata Michelangelo, unde se afla statuia lui David si de unde se vede orasul in intregime. Daaaa, ce fruumooos, o sa ziceti voi. Da, numai ca pana la destinatie trebuie sa urci. Niste trepte. Nu stiu daca in mod normal mi s-ar fi parut atat de multe. Dar acum mi s-au parut fara numar. Drept urmare, ca sa ne motivam pentru ca aia cu "inca 10, fetele" dadea semne acute de oboseala, ne-am promis una alteia cate o inghetata daca ajungem vii la destinatie. Acuma realizez ca eu am fost pacalita si mi-am luat inghetata singura. Unii dintre noi, mai bolnavi cu gatul (nuuuu, mama cocalatoarei mele, nu despre fiica dvs este vorba) au zis ca ori la bal ori la spital. Si, pentru ca Doamne Doamne tine cu parintii de obicei, fata noastra s-a mozolit toata. Adica vanticelul i-a fluturat parul prin minunata inghetata si apoi pe fata, pe gat, pe haine, pe peste tot.
Dupa ce ne batu vantul, facuram trei poze si alea pentru ca uneia intre noi ii inghetase degetul pe butonul declansator al pozorului, plecaram ca robotii spre Biserica San Lorenzo. Stang, drept, stang. La fiecare pas mai scartaia cate ceva. Se mai dezgheta un oscior. Nu stiu daca a fost inghetul sau vantul care ne batea din spate, sau graba de a ajunge la soare, insa am ajuns la biserica in doi timpi si trei miscari. Aici alte poze sarite de se uitau ciudat ceilalti turisti. Nu, niciun pic de emotie. Sau credinta. Sau altceva. Coming again, eram inghetate. Si, pentru ca nu prea ni se paru prietenos malul asta, ziseram ca gata. Noi mergem inapoi la soare si la adapost. Spre catedrala Santa Croce.
Si cum seara ne prinse din nou, profitaram sa mai cumparam ceva tablouri si sa vizitam nitelus si Ponte Vecchio. Nimic impresionant. Aaaa, impresionant ar fi fost daca am fi avut banetul necesar pentru achizitionarea unei bijuterii. Pentru ca numai asta gaseai pe Pod. Magazine de bijuterii. Iar in Florenta, am uitat sa va spun, este permanent un targ de diverse chestii din piele: de la genti la haine, de la portofele la tocuri de ochelari. Piele, piele, insa si preturi pe masura. Colocatara a considerat ca nu am ajuns inca sa merit o geanta pe care sa o achizitionez in schimbul a 200 de euro, asta pentru ca dl vanzator imi facea o reducere ca prea mi se lipisera ochii si sufletul de gentuta respectiva, ca altfel era vreo 300.
Cam asta despre Florenta. Care mi-a placut. Mult. De ce? Pentru ca e un orasel cu strazi mici, curate, cu ceainarii multe. De ce ar fi trebuit sa-mi placa? Pai poate pentru ca vechiul centru istoric din Florenta a fost inscris in anul 1982 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO; pentru importanta sa culturala; pentru ca detine numeroase cladiri, monumente si opere de arta ale Renasterii; pentru ca are un aer aparte, ce aminteste de vremurile in care Dante, Leonardo, Michelangelo sau Machiavelli paseau pe pitorestile stradute ale sale. Sau pentru ca mi s-a parut un oras intim, romantic si linistit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu