De cand au cazut frunzele si s-au terminat finantele alocate calatoriilor in afara granitelor tarisoarei, am inceput sa caut modalitati prin care sa uit de job si sa nu ma mai gandesc la contracte si acte aditionale si procese si desfiintari de post. Si, cum mie imi plac chestiile etnobotanice separat, adica etno sa fie etno si botanicele botanice, varianta asta a picat din start. Desi poate financiar ieseam mai bine. Si evident ieseam mai bine la capitolul modalitate si timp de procurare. Dar cum mie nu-mi plac drumurile usoare, m-am complicat.
Si, intr-o sambata dimineata, dar dimineata bine ca nici nu se trezisera cocosii, ma asezai frumusel la coada. Ca, se pare, imi era dor sa mai sed la o coada buna. Buna cand vorbesti de coada (desi de genul feminin) nu inseamna blonda, subtire si cu picioare lungi. Inseamna luuunga cat o zi de luni si grasuta pe latime cam de trei persoane. La coada se vorbeste despre urmatoarele lucruri: ce ai mai gatit (la ora aceea majoritatea colegilor de coada sunt pensionari), pe la ce piese ai mai prins reduceri (astia sunt studentii care vin la coada direct din club unde si-au petrecut noaptea de vineri), ce program ti-a mai crapat (vreo doi programatori chinuiti de cola bauta toata noaptea ca sa astupe crapaturile programelor).
Si stai. Si stai. Era ora 8.10 cand te-ai asezat tu mot. Motul cozii. Casa se deschide la 10. Cu toate astea incepi incet dar sigur sa avansezi. Ca un melc. Logic. Unde sa te grabesti daca usile sunt inchise? Ok. Intrebarea logica ar fi atunci de ce naiba avansezi? Unde te indrepti? Pai, daca ar fi sa filosofam, spre nicaieri. Doar ne mai strangem. Ca dintii soarelui care imi zambea azi dimineata se transformara incet incet in colti. Iar zambetul in ranjet. Tot stangandu-ne si imprietenindu-ne din ce in ce mai intim, ajungem si langa geam. Abia acum vedem pentru ce stam si asteptam ca oile in tarc. Si mai vedem ca se merge pe acelasi principiu ca acum douazeci de ani: "sa se dea cate unul sa ajunga la toata lumea". Intre timp coada ajunge la Teatrul Foarte Mic. Pe la 10 fara un sfertulet, doamnelor care au painea si cutitul li se face mila de bietele mioare si incep sa vanda. Bilete, de.
Am ajuns la concluzia ca asta e o strategie a TNB-ului. O facatura. Va explic de ce. Dupa ce stai ca prostul, recte proasta, la coada doua ore, nu te vei rezuma sa iei doua amarate de bilete. Nuuuuu. Incepi si suni familie, prieteni, vecini, colegi de munca, colegi de metrou (faci rost de numere de telefon, credeti-ma), ba chiar si dusmani. Si ii rogi sa le iei bilete la teatru. Ca e pomana curata: 50 RON biletul. Toate numai ca sa ai satisfactia ca nu a fost mult zgomot pentru nimic. Aaaa, si te duci sa mai scoti bani. Uiti de bugetarea pe care ai facut-o la leut, luand in calcul fiecare banut pentru a ajunge cu bine la salariul urmator. Si iei bilete, cu riscul de a sta cu lumina stinsa ca sa nu te prinda administratorul si sa iti ceara banii de intretinere. Ca mosul nu e miscat de setea de cultura.
In fine. Si incepi calculul: pai Egoistul nu l-a vazut mama.... si nici matusa din dotare.... si parca mi-ar placea sa-l mai vad si eu o data. Si mai am si o colega care e fascinata de Beligan. Si mai am si doi prieteni care nu au apucat sa aplaude. Pai da, numai ca la Egoistul se dau numai patru bilete de caciula. Va explicai mai sus rationamentul. Nu stiu cat vi-l mai amintiti. Cartela. Ok. Sa mearga mama, matusa si prietenii. Pai si eu? Statui ca fraiera degeaba? Sa merg sa vad Livada de visini. Cu Maia. Dar nu singura. Ca suficient stau singura acasa. Sa mai iau cativa prieteni. Imhm. Pana-n opt. Ca nu mergem cu gradinita. Ca carteeeela..... Pai sa iau la Dineu cu prosti. Sa il revad pe maestrul Malaele. Si pe Serban Ionescu. Da. Nu mai mult de patru. Concluzie: prea multi prieteni.
Am trecut prin chinuri groaznice, insa a meritat, pentru: Egoistul. Nu mai are nevoie de prezentare. Dineu cu prosti: daca aveti rabdare sa stati la coada sau aveti vreo piluta pe la TNB, piesa merita fiecare leut. Malaele e genial, Serban Ionescu ii paseaza perfect pentru fiecare replica. O comedie despre felul in care oamenii se folosesc de oameni. Si, cum totul e bine cand se termina cu bine, roata se intoarce. Na, nu zic mai multe ca poate mai e vreun nebun care isi va pune in pericol sanatatile (toate - si fizice si psihice si toate) si va obtine bilete. Livada de visini: imi doream de mult sa ajung sa o vad. N-am ajuns la Odeon. Am ajuns la TNB si am vazut-o intr-o distributie de zile mari. Toate spectacolele pentru care am inghetat si m-am inghesuit cu alti semeni au meritat fiecare sacrificiu. Iar TNB-ul miroase a eleganta si a .... chestii misto care te incarca pozitiv si iti dau forta pentru o saptamana noua.
Am mai vazut: Peste cu mazare - asta a fost cadoul ce mi l-am facut pentru 30 noiembrie. Am vrut sa o vad pe Olga Tudorache inainte de maratonul numit Regina Mama spre care imi indrept acum atentia si in ianuarie pasii. Piesa e din viata. Olga Tudorache e buna. Teatrul Metropolis e renovat, scaunele sunt cele mai comode din toate teatrele Bucurestiului. Supermarket - prima experienta la Teatrul Foarte Mic. Nu a fost rea. Experienta, zic. Numai ca... fiind prima data.... m-am cam lasat dusa de val. Mi-a picat cu tronc un actor. Si mi s-a parut prea reala. Parca nu m-a facut sa visez. M-a facut sa rad. Si sa fiu un pic suparata pe cat e de din viata. Cum iubeste cealalta jumatate - la teatrul lui Calinescu. Langa Cismigiu. Pacat de actori. Si de subiectul piesei. Sala lasa de dorit. Daca trecem peste tapiteria rupta si ne gandim la Simona Mihaescu sau la Rodica Negrea sau la Ovidiu Niculescu, va recomand sa nu pierdeti urmatoarea reprezentatie.
M-am intors la o veche prietenie. Cea cu Bulandra. Dupa ce am facut pe bufonul, am amenintat ca aduc televiziunea si fac scandal, am implorat, am varsat o lacrima doua trei, doamna de la casa de bilete de la Izvor mi-a dat pe sub mana doua bilete la Mamouret. Cum a fost? Pai, desi comedie si desi nu cine stie ce continut, a fost singura piesa de la care am plecat cu ochii in lacrimi. Da. Datorita Tamarei Buciuceanu. Care face magie. A fost prima piesa in timpul careia am avut impresia de cateva ori ca nimeni in sala nu mai respira. Nu pot sa descriu atmosfera. Pot doar sa spun, asa cum ii spuneam si cospectatoarei mele, ca acest spectacol se va juca (la fel ca Egoistul) cu casa inchisa atata timp cat cei doi granzi vor fi in viata. Dupa Mamouret am vazut Casatoria. Probabil ca asta a fost gresit. Ordinea in care le-am vazut. Pentru ca si distributia din Casatoria e la fel de puternica. Si oamenii au jucat minunat. Numai ca parca a fost totul prea teatral. Desi Razvan Vasilescu joaca. Bine. Victor Rebenciuc si Mariana Mihut sunt sarea si piperul. Andreea Bibiri face fata greilor cu brio. Numai ca... a lipsit ceva.
La Sala Palatului au fost doua spectacole bunicele. Tango Passion. Stiam la ce sa ma astept. Am mai vazut o reprezentatie de acest gen anul trecut. Si mi-a placut. Pentru ca mi-a lasat in nas un miros de exuberanta, senzualitate, tandrete si pasiune. Asa ca am luat bilete fara sa ma gandesc de doua ori. Si a fost minunat. Inca mai visez noaptea dansurile argentinienilor. Concertul Marizei. Portugheza. Tarata de o colega. Eu tarata de colega, nu portugheza. Nu mi-a displacut. Insa nu ii prea inteleg eu muzica. Mi se pare muuuult prea trista. Nu prea inteleg eu nici portugheza, ca la telenovelele astea chiar nu m-am uitat. Dar aveam momente in care imi vene asa ma duc la ea pe scena si sa o consolez "nu mai plange, fetita, ca nu e totul chiar asa negru. Lasa ca gasim noi o solutie. Numai, te rog eu, nu mai plange ca mi se rupe sufletul!" Trecem peste incultura mea. Ca artist, nimic de reprosat. A fost o atmosfera cum nu am vazut la niciun alt concert de talie medie.
La capitolul preturi stam cam asa: Bulandra are preturi pana in 30 de RON, Nottara in jur de 20 RON, Metropolisul intre 20-23 RON, Teatrul foarte mic 21 RON, Teatrul mic 20 RON, TNB-ul intre 25 - 50 RON. Peste tot depinde de piesa si de actorii din distributie. Pentru piesele cautate s-a ajuns la 70 de RON la Palatul Copiilor. Din pacate, Palatul Copiilor nu ofera aceeasi atmosfera ca teatrele. Ceea ce reprezinta insa in mod cert un plus este faptul ca gasesti bilete relativ usor, date fiind preturile si sala destul de mare. La Bulandra si TNB v-am povestit cum stau lucrurile in ceea ce priveste modul de achizitionare a hartiutelor de le prezentam la intrare. Metropolisul m-a sfatuit sa urmaresc zilnic site-ul lor si sa sun in urmatoarea jumatate de ora de la afisare ca sa am sanse. Fara probleme prea mari se gasesc locuri la Teatrul Mic si la Teatrul Foarte Mic.
Acusi urmeaza concertele de colinde. Si nu numai. Mai scriu eu plangandu-ma de diverse. Sau laudand diverse.Va mai povestesc ce si cum.
