miercuri, 24 decembrie 2008

Mos Craciun cu plete dalbe

A fost primul an de cand ma aflu in campul muncii cand, inclusiv pe 24 decembrie, ma aflu la munca. Ciudat, dar nu imi pare rau. La munca, bate vantul. Suntem cinci sase persoane. E ok. Ca nu ne mai ingramadim la bucatarie sa mancam. Ce sa mancam? Ca si astia de la catering sunt in vacanta intre 20 decembrie si 05 ianuarie. Mancam porcarii. Junk food. Ca aia lucreaza. Si ne-o aduc la scara.

La radio, din cand in cand, ne mai colinda Hrusca. Ca daca nu colinda Hrusca e ca si cum nu ai avea porc de Craciun. In metrou, am stat jos. Pe scaun. Si eram 10 oameni in tot metroul. M-am simtit ca si cum metroul ar fi circulat doar pentru mine azi. Unii au masina si sofer. Eu am avut azi metrou cu sofer de metrou.

Pe strazi miroase a caltabos. Si a sarmale. Pe scara blocului miroase a cozonac cu nuca si cacao. Nuca si cacaoa nu miros, dar imi imaginez eu ca nu se poate sa faci cozonaci fara nuca si cacao. Sau macar cu rahat. Ar fi ca porcul fara sorici. Ar fi ca un Craciun al familiei mele fara macar o pereche de pijamale cadou.

Mai e cate-o vecina pe ici pe colo care mai spala cate-un ochi de geam. De, femeie de cariera, care nu a putut scapa pana acum de la pusul caramizilor la cariera. In rest, in dimineata asta, colocatara sisut, companion de suferinta in aceste zile grele, imi canta "Ioane, Ioane, toata lumea doarme". Numai eu nu pot sa dorm. Ca mai am rapoarte de facut pentru diversi clienti. By the way, e nasol in consultanta.

In holul firmei noastre au venit colindatori. Sunt frumosi. In costume populare. Si canta frumos. I feel the spirit, cum ar zice colocatara. O colega a incalcat postul si a adus azi un cozonac. Abia acum realizez de ce nu sunt eu o partida buna. Nu stiu sa fac cozonac. Ce tiramisu, ce torturi, ce prajituri? Stii sa faci cozonac, esti cineva. Nu stii, esti pierdut. Ma uit la colegele mele. Parca am fi copii. Ne batem pe cozonac. Ne plangem de mila una alteia si, la plecare, ne uram seara buna si pe maine. Heeei, maine nu, ca maine e Craciunul.

Dimineata ii spuneam colocatarei ca in Ajun facem si dregem, ca in Ajun cumparam nu stiu ce si facem si curat si spalam, si, si, si. Pana m-a pocnit colocatara:

"Ioane, Ioane, toata lumea doarme, azi e Ajunul".

"Ceeee?"

"Imhm, buna dimineata!!!!"

Inca un pic. Mai este atat de un pic. Si ma duc acasa. La mama. Si facem bradul cu tata. Si facem sarmale cu mama. Si cornulete. Si diseara ne plimbam pe bulevard. Ca sa vedem luminitele. Si stam la un pahar cu tata. Si vine Mosul cocolosul. La mine deja a venit, dar astept sa imi strang toate darurile. Si voi face o postare in care sa ma laud. Ca asa m-au invatat pe mine ai mei. Sa fiu modesta.

Hai cu sfarsitul zilei!!!!! Craciun fericit, tuturor!!!!

Bradul crizei sau criza bradului

Si uite asa, mai taras mai grapis, mai calare mai pe jos, mai veseli sau mai tristi, mai cu voie buna sau cu voie nebuna, ajunseram in prag de Craciun. Nu stiu altii cum sunt, dar eu.... aaa, nu, asta spunea Creanga. Am gresit povestea. Suntem romani. La noi, Craciunul se rezuma inca la brad, cadouri, sorici si vin fiert, minivacante si balamuc in supermarketuri.

Ca sa nu facem nota discordanta acestei minunate atmosfere de basm, imi iau colocatara sisut de o haripa si pornim in cautarea cadoului perfect si a bradului pe masura. Si, cum nu ne permitem sa facem inca parte din grupul de persoane care prefera sa plateasca oricat numai sa opreasca defrisarea tarii, o luaram la picior spre piata tuturor posibilitatilor. Spre Obor.

Sa testam piata. Sa vedem cat ne-ar costa un brad. Pui de brad. Un bradulet in miniatura. Ca am ajuns la concluzia ca nu are sens sa ne luam o namila ca anul trecut. Ca plecam pe 27. Si il gasim uscat la intoarcere. Dar nici fara brad nu merge. Ca nu mai simtem spiritul Craciunului. Asaaa. Sa cautam.

Brazi, cata frunza cata iarba. Inalti, scunzi, slabuti, grasuti, mai prezentabili, mai putin prezentabili. Tiganii, care mai de care mai priceput la negociat. Noi, doua amarate, care am fost invatate sa respectam munca omului si sa nu negociem. Gasiram ceva ce ne placea. Depasea bugetul alocat. Mai cautam. Mai negociem. Vorba vine. Mai dam roata. Dar parca ala de il vazuram colo la intrare era mai bengos. Hai la intrare. Aaa, nu, tot ala de il vazuram in fundul pietei e mai ok. Hai in fundul pietei. Nu mai e. Se vandu. Sa cautam altul. Si uite asa, ne invartiram o ora printre ceea ce, maine cel tarziu, va reprezenta un munte de lemne.

Luaram. O frumusete. Bradutul perfect. Mititel, indesetel. Numai bun de tronat pe biroul nostru. Adevarul e ca ni se facu si cam mila cand ne privi cu ochii lui umezi, de bradut speriat, smuls de langa familia lui, familia Brad. Nu intelegea ce cauta el printre atatia oameni rai. Ca erau rai. Se purtau urat. Si ii maltratau pe toti cei din familia Brad, dar cu precadere pe copii. Pe puiutul de brad il luasera intr-adevar tiganii, cum ne ameninta pe noi bunica-mea cand eram mici si nu eram cuminti. Sa intelegem ca puiutul de brad nu fusese cuminte? N-as prea crede...

Odata luata o grija de pe cap, hai spre casa sa ii punem hainute vesele, care sa ii mai atenueze dorul de casa si de ai lui. Si uite asa, bradutul din Intrarea Badeni isi facu noi prieteni, cunoscu alta lume, socializa. Se imprieteni cu toate globuletele si globurile noastre argintii, simti managaierea calda a beculetelor de la instalatie, deveni sprijin pentru beteala amortita de cele 11 luni de leneveala.

Asadar, de duminica dimineata, de fiecare data cand intru in birou mai stau si eu de vorba cu bradutul. Sa nu se simta stingher. Ca doar e de-al casei de-acum. Inca nu am ajuns pana intr-acolo incat sa ii spun povesti, dar nu mai am mult. Sa ne traiasca, sa ne bucuram de el. Ca ce l-am mai asteptat, ce l-am mai cautat.

marți, 16 decembrie 2008

Miss originality

Asaa. Cum prea frumos povesteam saptamana trecuta, a trebuit sa aleg cadou. Dar nu asa fistecum. Ci astfel incat sa castig premiul pentru originalitate. Sincer, m-am luptat pentru premiu, cu gandul ca o fi o suta doua de euroi, ata de necesari viitoarei si apropiatei mele excursii (prima din cele trei planificate deja). Anyway, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ, m-am ales cu o planta carnivora drept premiu. Buna si ea.

Dar sa o luam cu inceputul. E o vorba prin popor, a unui tip mai destept de felul lui: "daca taceai, filosof ramaneai". Daaa, numa' ca eu nu sunt filosof. Si tac greu. Ca pe mine mereu ma mananca sub limba. Si m-a mancat si la petrecere, cand am intrebat cateva fete ce nu-si gaseau locul daca se pregatesc pentru poezie. Of course, m-a auzit Mosul si m-a pus sa recit. Ce-o fi crezut el? Ca ma prinde? Neeee, fac orice ca sa demonstrez cat sunt de cuminte.

Ma ridicai, imi pregatii vocea si incepui. Nuuu, nu Catelus cu parul cret. Eu incepui tare. Ca aveam o reputatie de aparat. Pe-a doamnei Cocieru, profa de romana din scoala generala. Asa ca, bagai scurt pe doi un Eminescu. "Iata vine-un sol de pace" se auzi puternic din gatlejul meu. Si da-i si recita si da-i si recita. Se pare ca nimeni nu se astepta, din moment ce, dupa vreo 5 minute, incepusera sa ma intrebe "bai, tu chiar o stii toata?"

Vazand eu ca onorata-mi asistenta dadea semne vagi de plictiseala cronica, incepui sa pun un pic poezia in scena. Si uite cum eram eu ba Baiazid, ba mosneagul. Si da-i si incrunta-te, si da-i si completeaza-l pe Eminescu pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Si uite asa, cat fuseram inca pe pace, Mircea il intampina pe Baiazid cu paine si cu sare. Si cu o palinca serioasa. Despre partea inchinarii, la cat orgoliul avem noi, nici nu se pune problema.

Cum ziceam, dupa cinci minute in care minunata-mi asistenta era pe jos, eu eram filmata mai ceva ca la serbarile de la gradinita, blitz-urile aparatelor foto flashuiau in stanga, in dreapta, sus, jos, ma hotarai sa ma opresc. Ma lovi parca dintr-o data simtul ridicolului si ma gandii: "aoleo, ce fac eu aici, de ce ma dau eu in barci in halul asta, cum o sa mai prezint eu incredere sefilor mei, cum o sa ma mai uit in ochii colegilor". Ei bine, azi la munca am fost Baiazid. Cred ca asa voi ramane multa vreme de acum incolo. Cel putin pana la anul de Craciun.

Dupa acest moment magic, in care "venii, venii, calcai totul in picioare", mai avusei un numar. In care le pusei rabdarea la incercare tuturor. Dar ii si facui sa uite de probleme, de clientii fitosi, de lipsa maririlor de salarii. Buun. Momentul cadoului pentru colega mea. Am fost rugati sa nu sarim calul la capitolul buget pentru acest cadou, in ideea de a nu se crea discrepante intre colegi. Am respectat-o intocmai. Nu ne-a impus insa nimeni numarul cadourilor.

Asa ca, am cumparat o multime de tampenioare, care mai de care mai amuzante si le-am ascuns prin diverse posete, ale diverselor colege. Cadoul meu s-a numit "Vanatoarea de cadouri" si a fost alcatuit din mai multe indicii care sa o ajute pe destinatara sa-si gaseasca darurile de la Mos Craciun. Si pentru ca scrisoarea pe care i-a trimis-o Mosul a emotionat-o atat de tare, am iertat-o de poezie si i-am dat cadoul dupa ce ne-a spus formula de calcul a CAS-ului.

Ok, am castigat premiul pentru originalitate. Desi nu cred ca am fost cea mai originala. Am castigat pentru ca am reusit sa o emotionez. Pot sa jur ca avea lacrimi in ochi la ultimul cadou. Stiu ca a cantarit in ochii ei si Power Point-ul pe care i l-am creionat, incercand sa o si emotionez si sa o fac sa si rada. Am avut din nou senzatia aceea minunata ca am facut un om sa se simta special. E naspa viata si, uneori, tuturor ne face bine o baie de zambete si emotii pozitive. Asta a fost premiul meu. Si mi-a placut.

Concluzie: lumea ma striga Baiazid, colega mea imi zambeste larg si sincer de fiecare data cand ma vede, HR-ul imi tot spune cat de mult m-am schimbat si cat de mult m-am integrat in colectiv, cativa ma intreaba "ce dracu' cauti tu in consultanta, cand ai putea sa iti gasesti lejer locul intr-un departament de marketing, ca e pacat de creativitatea ta", unii au inceput sa ma observe si sa ma salute, cica sunt umana, cei suparati vin un pic pana la mine sa ii fac sa rada. Daca ati stii voi, toti....

PS: Multumesc pentru planta care ma va scapa de gandacii din bucatariiiieeeee!!!

luni, 15 decembrie 2008

Let's party

Gata. S-a dus si petrecerea de Craciun. Cu firma. Cu colegii. Cu managementul. Cu tontii. Care cu furci, care cu topoare. Ne adunaram vineri sa petrecem. In Drumul Taberei. La dracu-n praznic. Cu ocazia petrecerii, ne-au dat drumul mai devreme de la job. M-am dus dupa ghete. Nu am avut succes.

Ajuns acasa. Pus pe gandit. Cum sa imi surprind eu colega. Pentru care am fost Mos Craciun. Ca m-a tot batut la cap cu originalitatea lu' peste prajit. Am gandit, am copt ceva. Din pacate, timpul alocat coafatului, imbracatului, infrumusetatului, a fost irosit pe impachetat cadouri. In fine, spalat (vorba unei colege care, intrebata cum se pregateste de petrecere, ne-a raspuns sec: ma spal), pieptanat, imbracat, parfumat, pus funda rosie.

Dupa o ora jumate de colindat prin Bucuresti, bara la bara, in cautarea vestitului restaurant de cartier, ajunseram. Coboraram ca niste doamne si ne introvararam in incapere. Uitai sa mentionez ca in firma noastra, dintr-un total de 60 de angajati avem doar 5 baieti. Asa ca, imaginati-va ce mai freamat, ce mai vuiet. Toate gasculitele: "vaaai, draga, ce bine iti sta parul (what the fuck, parului nu am avut timp sa-i fac nimic, cel putin celui de pe cap), vaaai, ce rochie frumoasa si sexy ai si cat de bine iti sta in culoarea asta!" Buun, dupa atata diplomatie (aduceti lamaile), trecuram la observat localul.

Aha, bine zis: localul. Bufet suedez, trei mese intr-un colt. Scaunele asezate de jur imprejurul salii. Ca la caminul cultural. Sau ca atunci cand eram copii si implineam 18 ani si aveam vreun coleg care elibera garajul lu' tac-su ca sa putem sa ne facem si noi majoratul. In contrast cu acest aspect deplorabil, am avut ca mancare numai somon fume si alte afumaturi si jumari din fructe de mare. Cah. Vorba aceleiasi colege citata mai sus "ce dracu' Andreio, ca am ajuns acasa lihnita, la 5 cautam salamul prin frigider". Ca sa fiu sincera pana la capat, si eu ma gandeam, in timp ce savuram rulouri din fructe de mare putitoare a alge, numai la porcul ce urma sa fie sacrificat intru bunastarea si umplerea stomacului familiei Anghel.

In rest, bautura cat cuprinde. Desi, am cautat in zadar o apa minerala. A fost in schimb vin. Si alte beuturici strong. Creme de diverse bauturi, sucuri de diverse fructe, apa plata de diverse nationalitati. Muzica....bunicica. Parca a fost cam multa populara, desi eu sunt o mare iubitoare a folclorului. Dar parca totusi s-a exagerat putin. Nu de alta, dar s-au pus in playlist aceleasi melodii de 7, 8 ori. Altceva? Am dansat cu unul dintre cei cinci baieti. Am fost singura fata cu care a dansat. Ca mi-era dator, nu de alta.

S-au dat cadouri. Mai mult sau mai putin inspirate. S-au rupt flecuri. De la ghete sau cizme. Mai mult sau mai putin scumpe. Sau calitative. S-a barfit. Mai mult sau mai putin de bine. S-au facut poze. Cu ochii mai mult sau mai putin rosii. Si nu era de la bautura. S-a cantat. Cine-a pus carciuma-n drum. S-a jucat mima. S-au dat cadouri. Pentru originalitate. S-a dansat Lambada. Lambada aia cu fustitele scurte. Fetele noastre au fost care mai de care mai despuiate. Dar frumusele.

In rest, in postarea urmatoare voi povesti cum m-am facut eu de rasul intregii firme.

Primiti cu dioxina?

Buna dimineataaaaa, la mos Ajun……!!!!!! Daaaaa, mai este pana la urari, o aruncatura de batz, dar nu am stiut cum sa-mi fac intrarea !!!!!!!!! Si cum ochii tuturor se umezesc in aceasta perioada, la auzul unui colind, am profitat si eu de acest mic artificiu!

Am cam lipsit, dar motivat!!! Nu v-ati dat seama?! Asta este, inseamna ca nu sunt suficient de enervanta, o sa ma straduiesc sa evoluez in aceasta directie ! A vrut tzara "ostashi" sa o pazeasca de dioxina si m-am conformat!!!!!! Mi-am pus " uniforma" si am pazit " granitzele" , inutil, dar ce conteaza! Desfasurarea de fortze creeaza impresia de sigurantza, atat !!!

Taman acu' cand tot romanul viseaza cu ochii deschishi la purcelushi , se trezira europenii sa ne spuna ca mititelul cu ratishor, venit taman din Irlanda, a " papat" inainte sa fie rapus, ceva dioxina ! Si de aici a inceput mobilizarea generala; pe unde a intrat porcushorul, unde s-a dus, cu cine s-a imprietenit, cum dam de el ? Nu mult a lipsit sa angajeze astia un medium, ca sa intre in legatura cu " spiritul" sa-l intrebe unde este si daca s-a ...."reincarnat", in vreun salamior ceva !!!!!!! Rasul lumii, frate! Nu m-ar surprinde ca serviciile secrete sa fi cautat si ele, ratishorul rozaliu !!!! Valuri multe, aplauze la scena deschisa sau blamari in serie, toate la un loc au creat un tablou pe care am incercat sa-l intzeleg. Nu l-am inteles. Dar ce conteaza! M-am ales cu ceva !! Zau! Am inceput sa simt ca vin sarbatorile!!!!! Pai, daca nu plecam de la job la ora 21, mai vedeam orasul impodobit, braduletzi, globushoare langa globushoare, muzichii si lume care mishuna dupa cadouri si cadouashe! Nu, clar nu vedeam, ca dupa job aveam alte treburi. Hei, treburi, nu.......treburi !

M-am mutat ! Nu vretzi sa stitzi, am febra musculara si la ....corzile vocale. Pana si la degetzelele mici de la picioare... Mi se parea o nebunie, mutatul, abia asteptam momentul, in mintea mea asociam aceasta manevra cu culorea roz, turcoise, galben !!!!!!! Aiurea! Cand mi-a spus sotzul meu ( ce ciudat suna, nu m-am obisnuit cu termenul!!!!), deci cand mi-a spus Ursul sa chemam prietenii sa ne ajute, mi-a sarit tzandara " adica trebuie sa mobilizam tot mapamondul, pentru faptul ca ne mutam noi?" Recunosc, Doamneeeee, am gresit, nu o sa se mai repeteeeee. MEA CULPA URSULE, nu stiam ce vorbesc. Data viitoare voi lua legatura si cu ET daca este cazul, cu martzienii, cu venusienii cu oricine frateeeee, oricineeee, numai sa nu mai car pungi, pungutze, cutii, cutiutze, haineeeeee, hainutzeeee.... Am fobie acum; daca vad la un loc mai mult de doua pungi, imi vine sa vars. Dupa ce am finalizat mutarea, ne-am dus in Cora sa cumparam ceva sa avem in casa, am spus bineee, in casa, pentru ca frigiderul inca nu l-am adus !!!!!! Si cand am ajuns sa platesc, mi-a fost imposibil sa le pun in pungi, le aruncam asa cate una in cos !!!! Pana s-a indurat doamna de la casa si le-a pus ea !

Acum am alta problema; de cand m-am mutat, adica de o noapte si 2 zile, am devenit paranoica cu curatzenia ! !!! Il urmaresc peste tot in casa sa nu cumva sa mute ceva, sa mishte vreun obiect, sa lase vreo picatura de apa pe chiuveta !!!!!!!!! Nu ma recunooosc ! Eu totushi sper sa fie de la oboseala si sa-mi revin ! Ca daca as fi in locul Ursului as muta totul, as "rupe" echilibrul.

joi, 11 decembrie 2008

In cautarea cadoului perfect

Incep sa ma obisnuiesc la job. Mi-a luat 6 luni. Atat imi ia de obicei sa ma integrez intr-un colectiv nou. Dar, odata integrata, nu mai scapa omul de mine. In fine. Sa revenim la ideea de baza. E frumos sa lucrezi printre oameni si cu oameni. Desi responsabilitatea e destul de mare, zilele astea, mai mult ca oricand, am simtit colegialitate si lucrul in echipa.

Ziceam mai zilele trecute ca plec la Viena. Achizitionat bilete, tot. Surpriza: s-ar putea sa nu pot pleca de la job. Si cum imi plangeam eu soarta si cei 200 de euro aruncati pe geam, ma salveaza o colega, hotarata sa isi sacrifice ea vacanta pentru toate egoistele care si-au facut rezervari de sarbatori. Frumos, n-am ce zice. As fi facut la fel. Sincer.

In minunata multinationala in devenire, se trasera biletele. Ca sa fim Mos Craciun unul pentru celalalt. Ca asa cum ati vazut, Mos Craciunul ala adevaratul e tare trist si amarat. Si lovit in plin de criza. Asa. Si trasei. Nu cu ochiul. Decat putin. Nimerii o colega. O stiu. Nu prea bine, dar macar mai am tangente cu ea din cand in cand. Am avut noroc. Au fost unii colegi care au tras colege (la sorti) pe care nu le-au vazut niciodata.

Buun. Sa plecam in minunata cursa. Dupa cadoul perfect. Sa nu fie nici prea scumpicel. Ca nu mai am fonduri (achizitionat bilete pentru o alta excursie, dar asta e alta poveste). Si sa fie si frumusel. Si sentimental. Si hazliu. Si original. Ca mi-au spus din start toti colegii ca se asteapta ca anul asta sa iau eu premiul pentru originalitate. De la faptul ca fac mereu pe bufonul mi se trage. Asa-mi trebuie.

Sa incepem cu Unirea. Ca am vazut eu ca e targ de Craciun. Zis si facut. Plecat de la job. Pe tocuri de 15. Ajuns la pomul laudat. In prima casuta era saorma. In a doua erau sucuri. In a treia, vata de zahar. Maai sa fie! Nimic original si dragut? As putea sa ii iau o saorma. Si sa-i desenez un om de zapada pe lipia aia de la saorma. Mai pe la mijlocul bulevardului, cd-uri cu colinde. Pai cd-uri pot sa ii fac eu. Stiu, stiu, piraterie. Nu-i frumos, da-i moca.

Hai la Dalles ca pierdem vremea. La Dalles, aceleasi chestii ca si de Pasti. Numai ca acum, in loc de oua, sunt mosi craciuni. Ce sa iei si frumos si ieftin? Nimic. Era niste argint p-acolo, dar cum mai castig eu premiul cu argintarii? Ce mai era la Dalles? Lume. Cata frunza cata iarba. In rest nimic deosebit. Chizenarii la pret dublu fata de Europa. Ooofff, nicio idee. Niciun ajutor.

Hai in Titan la noi, unde-i cald si bine. Si plin de porcarele. Intr-o ora am gasit ce n-am gasit in trei zile colindand buricul Bucurestiului. Ieftin si bun. Si traznit. Si funny. Si folositor. Bravo, manca-o-ar mama. Sa ma pup. Mai am de impachetat si de gasit o idee traznita de a-i da cadoul fetei. Si mai am asa: cadouri pentru ai mei, pentru prieteni, pentru sora-mea, pentru colege. Si buget ioc.

Noi sa fim sanatosi! Ca avem prim ministru, avem timp frumos afara, avem reduceri la Bata.

Sper sa scriu cat de curand! Din pacate, luna Decembrie e destul de aglomerata, insa voi face tot posibilul sa scriu. Asta precizare este pentru Blonduta care mereu ma cearta ca nu scriu. Zilnic. De doua ori pe zi. Daca ar fi dupa ea, ar trebui sa nu mai fac nimic altceva. Decat sa scriu. Oofff, off, mai, mai!

joi, 4 decembrie 2008

O scrisoare... nepierduta

Draga Mos Craciun,

Incep aceasta scrisoare prin a-ti cere scuze pentru postarea de saptamana trecuta. Iarta-mi inconstienta! Nu am vrut sa te dau in gat. Am vrut doar ca toata lumea sa invete sa aprecieze eforturile tale. Iarta-ma si pentru chestia cu costumul Steilman. Dar stii si tu ca am dreptate.

Stii si tu ca anul asta am incercat sa fiu cat se poate de cuminte. Poate prea cuminte. Asa ca, pregateste-te pentru lista ce va urma. Poti sa te folosesti, in demersurile tale de a-mi indeplini dorintele, de diverse ajutoare. Lista e destul de lunga. Ma multumesc daca poti sa imi indeplinesti o singura dorinta. DORINTA.

Asaaaa... In primul rand, adu-mi cateva kilograme de curaj. Sa fac tot ceea ce as vrea sa fac si nu pot. Ca sunt lasa. Sa nu imi mai fie frica de lift, de inaltimi, de apa, de foc. De singuratate.

Mai am nevoie de o tigaie. De clatite. Ca ma tot piseaza la cap cineva sa fac clatite. Cu dulceata de gutui de care am vorbit pe-aici. Si care, intre timp, s-a terminat.

Si de un aspirator. De aspirat. Praful. Si toti Gigeii. Gigel este, generic numit, paianjenul colocatar. Lu' Gigel asa de mult ii place la noi (eu+sisut), incat si-a adus toate neamurile. Si le-a imprastiat prin toata casa. Datorita legaturii stranse dintre noi, nu putem sa ii ucidem cu sange rece. De asta zic, cu aspiratorul e altceva.

Am nevoie urgenta de ghetute. Din acelea comode. Cu care sa fac la pas, in 4 zile, o capitala europeana. A valsului. Un doi trei, un doi trei. Ghetutele sa fie din pielicica. Sa reziste la atata chin. Si sa nu-mi omoare picioarele. Dar sa fie totusi elegante. Si cu toc. Nu inalt. Dar sa aiba. Si sa fie negre. Ca sa le pot purta cu orice.

La ghetute, sa imi aduci si o gentuta. Frumusica, asa. As vrea o combinatie piele intoarsa cu piele lacuita. Tot neagra. Desi negru e plictisitor. Dar din aceleasi considerente. Sa o pot asorta la orice.

As mai vrea un laptop. Ca sa ma scap de magaoaia de calculator. Si sa pot scrie pe bloguletul meu din motul patului. Nu trebuie sa fie super performant. Sa fie mititel. Si sa faca fata cu stoicism manifestarilor mele. De iubire si nu numai.

Tot la capitolul masinarii cu care nu stiu ce sa fac, ai putea sa imi aduci un aparat foto mai acatarii. Ca sa pot poza. Pe toti. Si pe toate. Sa am amintiri. De peste tot. Ca sa aiba ce sa ma doara mai tarziu. In fine, nu trebuie sa fie prea performant. Sa imi scoata totusi pozele clare si cu ochii in culoarea lor naturala, si nu de vampir.

Mai am nevoie de stabilitate. La job. Si de o marire consistenta de salariu. Ca la anul as vrea sa vad Portugalia. Si pentru asta am nevoie de finante. Si nu mai am rinichi de vandut.

Sa-mi mai aduci sanatate pentru ai mei (parinti, frati, prieteni). Pe sora-mea sa o maturizezi. De bunici sa ai grija. Si daca o fi sa imi mai ia Dumnezeu pe cineva, adu-mi puterea sa inteleg, sa accept si sa merg mai departe.

Cea mai mare dorinta a mea e cea mai grea incercare a ta. Adu-mi, draga mosule, omul. Si sansa de a avea familia mea. Ca m-am cam plictisit sa adorm cu perna in brate. Si sa nu-mi mai traga nimeni plapuma. Si sa nu ma cert cu nimeni pe telecomanda.

Adu-le tuturor oamenilor care au trecut prin viata mea, cu diverse ocazii, linistea si echilibrul. Si maturitate. Si iubire. Si sanatate. Unora poti sa le aduci si o nuielusa. Just in case.

Mai ce? Sigur mai am. Dar uite, ca sa iti fac o impresie buna si sa vezi ca mai las si pentru altii, ma opresc. Poti sa alegi o singura dorinta. Si sa mi-o indeplinesti. Daca ai timp. Daca nu, nu-i bai. Treptat, treptat o sa mi le iau eu si pe ghetute si pe gentute si pe laptop. Ti-as ramane recunoscatoare daca mi-ai da o mana de ajutor cu omul.

In rest, iti doresc multa sanatate, putere de munca. Te invidiez pentru diplomatia ta si spiritul de sacrificiu. Asta legat de intelegerea pe care ai facut-o cu var-tu. Un sfat prietenesc: lasa Loganul, ca e de cacao. Ia-ti sania inapoi. Sa o pupi si pe sotia ta si sa o iubesti toata viata! Hai, te las, te-am pupat si ne auzim la anul! In 2009!!!

miercuri, 3 decembrie 2008

Intr-o minte luminata

Sunt o mare fana a defilarilor de 1 decembrie. Dar nu de la fata locului, ci din motul patului. Ma emotioneaza defilarea, imi place fanfara, imi place garda de onoare, imi place tot protocolul cu care se desfasoara actiunea. Asa ca, si anul asta, m-am cocotat in motul patului, m-am inarmat cu doua pachete de servetele (ca ma mai si emotionez) si m-am pus pe uitat.

A inceput smecheria. Bineinteles ca nu s-a miscat nimic pana nu s-a prezentat la locul faptei cel mai roman dintre romani. Basica. Nu-mi place politica. Nu o inteleg. Nu-mi place sa discut despre ea. Imi place sa observ oamenii din spatele politicului. Si sa-mi imaginez viata lor dincolo de sticla. Azi m-am gandit sa imi imaginez atmosfera din cea mai importanta familie a tarii.

Dimineata zilei de 1 decembrie. Dupa o noapte de analiza a mult prea trambitatelor alegeri, Traienica isi da seama ca azi trebuie sa fie la inaltime. Nu conteaza ca azi noapte a exagerat cu spritul. De necaz si de durere. Azi trebuie sa o ia de la inceput. Macar sa se salveze pe el. Mai are un an. An in care trebuie sa aiba grija de imagine, de popularitate. In timp ce Maricica ii calca de zor camasa alba, apretata, Traienica serveste micul dejun.

"Mai Mario, ce dracului o fi in mintea romanilor? Iar ii voteaza pe psd-isti. Nu mi-a iesit treaba aia cu Nastase si cu matusi-sa Tamara. Rusnacu e uns cu toate alifiile. Nu se lasa asa usor. Isi apara oamenii. Chiar si pe rr-itul de presedinte. Ala de fatada."

"Lasa, draga, nu te enerva. Important e sa ai grija tu de imaginea ta. Sa nu pierzi alegerile prezidentiale. Ca m-am obisnuit cu statutul asta de prima doamna. Si cu indeletnicirile specifice. Nu mai vreau sa ma intorc iar in anonimat. Sa stau iar la cozi la supermarket. Nu vreau sa renunt la echitatie pentru table."

"Femeia lui Dumnezeu, lasa tampeniile si vezi cum calci camasa aia. Ai si tu mai multa grija la guler. Ca toate televiziunile o sa fie cu ochii pe mine. Si vezi ce cravata imi alegi. Sa nu fie rosie. Sau portocalie. Sa fie sobra. Asa ca momentul. Si nu iti mai face tu probleme pentru familie. Ca de bunastarea noastra ma ocup eu."

"Pai da, sa ma gandesc eu la toate. Sa ai grija cand depui coroana. Sa zambesti. Nu prea larg. Dar sa zambesti. Si sa te faci ca aranjezi esarfa de la coroana. Sa nu fi teapan ca toti aia de or sa depuna dupa tine. Sa arati ca esti atent la detalii. Iti facusi pantofii cu crema? Si haina, ti-o periasi?"

"Stai sa vad ce mai zic astia ai lu' Voiculescu. Iar m-au luat la misto. Auzi, ce-o fi facut Nuti? I-o fi iesit miscarea sau s-o fi lasat cu cantarea aleia? Pitpalacii mei nu imi dadura niciun semn. O fi groasa asa?"

"Las-o, draga, pe Nuti. Se descurca ea. Tu sa ai grija sa ii faci fetii intrarea. Ca macar Elenuta noastra sa iasa bine. Si sa ramana in carti. Ea trebuie impinsa in fata."

"Eu incerc. Dar eu stiu ce dracu' ai facut tu? Si cum te-ai ocupat tu de educatia mezinei? Ca ma face mereu de ras. Nu stie sa vorbeasca nici romaneste. Nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa scoata pe gura la vreo intalnire cu diplomatia straina. Acu' unde umbla? Iar e cu pierde-vara ala a lu' Hrebenciuc?"

"Las-o, draga, ca e tanara. Are timp sa lucreze la imagine. Si daca o mai ajuti si tu, se aseaza treburile."

Aceasta cruciala conversatie fu intrerupta de un telefon.

"Sefu, sefu, nu ati plecat? Sefu, ce ne facem cu rezultatele astea idioate? Nu ne-a ajutat Stolo. Degeaba l-am scos in fata. Tot rr-itul a castigat. Cu cine ne bagam, sefu, in alianta?"

"Bai Emile, ai rabdare, sa terminam cu coroanele astea. Ma duc, depun, zambesc putin si ne vedem dupa masa la una mica. Maria e ocupata cu curatenia de sarbatori. Asa ca, nu ne incurca. Aia mica se harjoneste cu ala micu' a lu' Hrebe. Deci nu ne deranjeaza nici ea. Asa ca, veniti la mine. Sa intrati prin spate. Ca sunt toti ziaristii in fata. Sa-l iei si pe Stolo. Ne gandim cine plange de data asta. Sau tragem la sorti. Ca eu m-am cam saturat sa fiu plangaciosul de fiecare data."

"Sigur, sefu, e asta o problema?! Imi dati un beep si va sun eu. Ca mie imi merg afacerile. Dumneavoastra, din salariul ala de bugetar, nu puteti acoperi toate cheltuielile."

Dupa doua ore de ferchezuiala, Traienica e gata. Isi puse fata lui sobra, se urca in Logan si o lua spre Arcul de Triumf. "Cine dracu' m-o fi pus sa scap porumbelu' cu Loganu'? Sa simt acuma toate gropile si gropitele? Sa se abureasca geamurile? Unde oi fi pus ma carpa aia cu care sterg parbrizul? Nu se vede nimic. Aha, aha, uite tancurile. Ajunsei. Doamne ajuta!"

Incepe ceremonia. Garda da onorul. Se canta imnul. "Cum o fi bine, sa mai plang si acuma? Nu, nu, lasa, ca pe urma zic astia ca sunt frate cu Solcanu. Asa, acuma e momentul sa depun coroana. Cum era, ma frate? Plecam cu stangul sau cu dreptul?" Din spate auzi soptindu-i-se: "stangul, stangul, stang, drept, stangul. Acum, facem dreapta. La 90 de grade. Zambiti usor. Sa nu uitati sa asezati esarfa!"

Se termina. Inapoi in tribuna. "Nu ma asez langa Tariceanu. Nici mort. Mai bine langa Geoana. Hai ca nu dureaza mult. Juma' de ora. O fi terminat Maria mamaliga? Fac si-o tuica fiarta ca sunt rebegit de frig. Noroc cu ceata asta, ca nu mai trebuie sa vedem si avioanele. Se mai scurteaza paranghelia. La anu' in timpul asta, oi mai fi tot aici? Si tot in calitate de presedinte? Daaa, ii fraieresc eu cumva. Nu se poate. Am fost eu primar atata amar de vreme. Trebuie sa mai fiu presedinte inca un mandat. Sa apuc si eu sa imi asez fetele. Si sa mai vad lumea cu Maria. Pe banii cetatenilor. Si pe urma, gata. Ma retrag."

Ce a urmat dupa ceremonie chiar nu ma mai intereseaza. Am vrut doar sa-mi imaginez ce e in mintea unui diplomat, cel mai mare om din stat, in dimineata zilei de 1 decembrie 2008. Cand si-a luat-o peste bot cu alegerile parlamentare, dupa ce in prealabil si-o luase peste acelasi bot si la alegerile din vara. Si stie si el ca risca sa si-o ia peste bot si la prezidentiale. Nu sunt nici pro nici contra Basescu. Nu am nicio parere referitor la viata politica din Romania. De cativa ani nu imi mai exercit dreptul ala pentru care au murit oamenii in decembrie 89. Imi pare rau. Dar nu cred in exercitarea acestui drept.

marți, 2 decembrie 2008

Un an

Am intrat in luna cadourilor. Luna sarbatorilor. Prima luna de iarna. Luna zapezilor. Luna batailor cu zapada prin parcuri. Luna pomului de iarna. Luna alergaturilor dupa diverse cumparaturele. Luna in care ne vom aminti. De toate. Cele intamplate in anul 2008. Si nu numai. Vom face bilanturi. Vom trage concluzii. Vom trage linie. Vom sterge ce-a fost rau. Si vom ramane cu cele bune.

Daca tot veni vremea bilantului, sa o luam incet. Cu inceputul. Ca sa nu ne speriem asa, dintr-o data. Ce faceam anul trecut in timpul asta? Dadeam de baut la colegi. Dadeam de baut acasa. Dadeam de baut pe la Carul cu Bere. Gresit. Mi se dadea de baut la Carul cu Bere. Ma pregateam de Craciun. Pe care credeam ca-l voi petrece acasa. Nu l-am mai petrecut acasa. Alergam dupa cadouri. Trei saptamani. Ca imi place sa iau cadouri personalizate. Nu creme pentru toti. Cum fac altii :)

Buun. Deci: primisem deja cadouri garla, cheltuisem toti banii, plecam de la munca prin Baneasa, in cautarea cadoului perfect. Craciunul l-am petrecut in Maramures. Nici prea prea, nici foarte foarte. Am cam facut foamea. Dar am vazut traditii si obiceiuri. Si totusi, nu mai plec cat oi fi pe acest pamant, de Craciun de acasa. Ca nimeni nu face sarmale ca mama. Si ca inca o mama. Aaa, si in prag de Craciun, adica pe 23 decembrie, mi s-a spart o teava de la un calorifer. Lumea facea caltabos, iar eu cautam instalator. Spre seara, dupa ce am rezolvat cu caloriferul, ne-a lovit o alta problema. Cautam nisip pentru bradul de Craciun. A fost frumos. L-am furat dintr-un parculet. Din locul de joaca pentru copii. Am primit si cadouri de Craciun. Manusi. Multe. 3 perechi. M-am plans prea mult. Tuturor. Si oamenii, saritori, m-au ajutat. Am facut si cadouri. Care mai de care mai frumos. Mai inspirat.

Anul asta: taiem trei persoane de la capitolul facut cadouri, taiem doua mese pe undeva, prin Bucuresti. Nu mai exista 23 decembrie. Nu, nu in calendar. In calendar exista. Nu mai exista in traditiile apartamentului din Badeni. Nu o mai am pe Jefa pe diagonala, nu mai alergam prin Baneasa ca disperatele, nu ne mai injura Mary din cauza de chiul de la job. Nu mai facem pachete pentru angajati. Ca nu mai lucram pentru un singur angajator. Nu mai scriem articole in revista. Ca nu am fost suficient de talentate. Nu mai vedem cum se imbraca orasul de sarbatoare. Ca nu ne mai deplasam pe deasupra. Ne deplasam pe sub pamant. Si pe sub pamant nu pune nimeni beculete colorate. Dar, pe sub pamant, sunt colindatori. Colorati.

Avem: doi parinti sanatosi (Doamne ajuta!), un Leu in parcare, parca ceva mai mult soare (in minte si in suflet), una bucata Blondutza, una bucata job la o aruncatura de bat de casa, una bucata baie gaurita, multe amintiri frumoase care parca mai atenueaza din durere, planuri de revelion, prieteni care se iau cu acte, prieteni Garcea, una bucata blog care ne umple timpul. Avem de facut: de cumparat cadouri (mai inspirate si mai ieftine decat anul trecut); de strans cureaua (ca sa putem duce la bun sfarsit planurile de Revelion); de reprezentat Mos Craciunul unei colege (si nu asa, fistecum, ci cu amuzament si idei trasnite - ca la asta se asteapta); de mers la vreo doua interviuri (nu e cea mai indicata perioada, dar nu stii niciodata de unde si daca sare iepurele); de mers la teatru si la concerte de colinde (cu toti doritorii); de astupat gaurile din baie (daca da Dumnezeu si Maiculita Domnului).

Anul 2008 a fost un an greu. Si urat. A adus multe pierderi. Dar si cateva bucurii. Anul 2008 a mai ajutat un picut la maturizarea mea. Mi-a mai luat din Andreea copilul ca sa puna la Andreea femeia. Sper doar sa raman suficient de copil si sa devin suficient de femeie. Anul 2008 mi-a luat oameni si mi-a adus oameni. Mi i-a luat pe cei ce-i iubeam, mi-a adus inapoi oameni care aveau nevoie de mine. Mi i-a luat pe cei ce nu ma vroiau, mi i-a adus inapoi pe cei care ma cautau. Anul 2008 a inchis usi si a deschis ferestre. Anul 2008 se apropie de sfarsit. Mai are doar o luna de viata. Se mai pot intampla multe in luna aceasta. Cred, insa, ca se va pastra echilibrul intre bune si rele.

luni, 1 decembrie 2008

Treceti batalioane romane Carpatii

1 decembrie. Iubesc ziua asta. De copil am iubit-o. Pentru ca era imediat dupa ziua mea. Si aveam mereu liber. Mama ne facea cornulete cu nuca. Cu tata faceam piata dimineta. Inchid ochii si imi amintesc fiecare 1 decembrie din ultimii 27 de ani. Si miroase a gutui. Iar apare gutuia in postarile mele. O sa ziceti ca e singura fructa pe care o stiu. Nuuu, e singura care imi tezeste amintiri. Multe.

Asa. Bine ca scaparam de 30 noiembrie. E frumos sa fie ziua ta. Te suna lumea. Ma mai iubesc cativa. Desi nu toti. Pacat. Mai sunt cativa care suna din interes. Sa imi demonstreze ca nu au uitat. Sa nu uit nici eu. Ok. Nu am fost niciodata priceputa sa-mi fac prieteni. Si nici sa-i pastrez. Sunt superficiala. Ghinion. Cum ziceam, e frumos sa fii in centru atentiei. Dar si obositor. Bine ca se termina. 30 noiembrie obisnuia sa mai insemne si altceva. De ceva timp nu mai inseamna. Pacat.

Anul asta 30 noiembrie a insemnat si alegeri. Bine ca s-a terminat si campania electorala! Ce s-au mai balacarit! Ce s-au mai dat in spectacol! Ce si-au mai dat cu stangu-n dreptu'! Unde te poate duce si obsesia asta pentru putere. Cat de usor se poate pierde calitatea de om civilizat. Cum s-au scuipat si la propriu si la figurat. Cum si-au dat nu praf in ochi, apa-n ochi. Pe bune. Si in direct. Si televiziunile astea. Si moderatorii. Care nu pot stapani proasta crestere. Si magariile. Se terminara promisiunile. Imbecile. Si fara fond. Am cateva amintiri legate si de alegeri. Unele sunt placute tare. Dar tot dor.

Anul asta 1 decembrie a picat la marele fix. Ca o prelungire a weekendului. Intrebarea de baza, vineri la munca, a fost "tu ce faci de 1 decembrie?". Pai, fac o fasole cu ciolan. Asta ni se trage, din cate imi aduc eu aminte, de la o chestie organizata de aia de la PRO TV. Cu Teo si cu Busu. Imbracati in cojoace. Ca niste ciobani. Ca Becali. Dupa fasolea cu ciolan, vad parada. Aia de la Arcul de Triumf. In direct? Daca e soare, in direct. Daca nu, la tembelizor. Dupa masa poate ies un pic in mall. Sa simt atmosfera de sarbatoare. Si sa mananc totusi ceva. Ca aia cu fasolea e asa, de fason. Ca da bine.

Ce fac eu de 1 decembrie? Pai mai am de sters geamurile. Ca sa finalizez cu minunata curatenie de sarbatori. Dar nu prea mai am chef. In plus, ma simt frustrata. Sora-mea e la munte si eu sa fac curat? Singura? In locuinta amandurora? In fine. Mai bine incep cu o pauza. Si...dorm. Ce-o sa mai dorm. In toate camerele. Pe urma, o sa ma uit la desene animate. Si o sa mananc floricele. Facute la microvele. Si poate dau o tura prin parc. Daca imi fac curaj. Daca nu se pune vreo lapovita intre timp.

S-a dus pe apa sambetei semnificatia zilei de 1 decembrie. Ne folosim de fiecare zi libera ca sa ne odihnim. Sau ca sa socializam. Nicio zi fara vizite la mall. Iar cei sus pusi, cei care au reusit sa ne fraiereasca ieri, ies pe sticla. Baie de multime. Depun coroane. Luate pe banii contribuabilului. Si ne arata cat sunt de marcati de moment. Unii merg in provinciile istorice. Ca sa dea bine sau pentru ca, pur si simplu, nu pot sta langa cei care vor fi prezenti in Bucuresti. Armata defileaza. Cu ce au in dotare. Imbracati toti in uniforme. Au un aer oficial. Si grav. Face si aerul parte din defilare.

Tot pe 1 decembrie se aprinde si Bucurestiul. Ala de sarbatoare. Cu tam tam. Cu discursuri. Lumea inghite tot. Fara sa cracneasca. Poate e de vina frigul de afara. Poate le blocheaza mintile. Poate ca nu mai asculta nimeni. Pe sistemul "ei se fac ca ne vorbesc, noi ne facem ca ascultam". In mod sigur, pentru cei mai multi dintre noi, 1 decembrie inseamna inceputul celui mai frumos anotimp. Aia cu "treceti batalioane romane Carpatii" e pentru bunica-miu.