Asaa. Cum prea frumos povesteam saptamana trecuta, a trebuit sa aleg cadou. Dar nu asa fistecum. Ci astfel incat sa castig premiul pentru originalitate. Sincer, m-am luptat pentru premiu, cu gandul ca o fi o suta doua de euroi, ata de necesari viitoarei si apropiatei mele excursii (prima din cele trei planificate deja). Anyway, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ, m-am ales cu o planta carnivora drept premiu. Buna si ea.
Dar sa o luam cu inceputul. E o vorba prin popor, a unui tip mai destept de felul lui: "daca taceai, filosof ramaneai". Daaa, numa' ca eu nu sunt filosof. Si tac greu. Ca pe mine mereu ma mananca sub limba. Si m-a mancat si la petrecere, cand am intrebat cateva fete ce nu-si gaseau locul daca se pregatesc pentru poezie. Of course, m-a auzit Mosul si m-a pus sa recit. Ce-o fi crezut el? Ca ma prinde? Neeee, fac orice ca sa demonstrez cat sunt de cuminte.
Ma ridicai, imi pregatii vocea si incepui. Nuuu, nu Catelus cu parul cret. Eu incepui tare. Ca aveam o reputatie de aparat. Pe-a doamnei Cocieru, profa de romana din scoala generala. Asa ca, bagai scurt pe doi un Eminescu. "Iata vine-un sol de pace" se auzi puternic din gatlejul meu. Si da-i si recita si da-i si recita. Se pare ca nimeni nu se astepta, din moment ce, dupa vreo 5 minute, incepusera sa ma intrebe "bai, tu chiar o stii toata?"
Vazand eu ca onorata-mi asistenta dadea semne vagi de plictiseala cronica, incepui sa pun un pic poezia in scena. Si uite cum eram eu ba Baiazid, ba mosneagul. Si da-i si incrunta-te, si da-i si completeaza-l pe Eminescu pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Si uite asa, cat fuseram inca pe pace, Mircea il intampina pe Baiazid cu paine si cu sare. Si cu o palinca serioasa. Despre partea inchinarii, la cat orgoliul avem noi, nici nu se pune problema.
Cum ziceam, dupa cinci minute in care minunata-mi asistenta era pe jos, eu eram filmata mai ceva ca la serbarile de la gradinita, blitz-urile aparatelor foto flashuiau in stanga, in dreapta, sus, jos, ma hotarai sa ma opresc. Ma lovi parca dintr-o data simtul ridicolului si ma gandii: "aoleo, ce fac eu aici, de ce ma dau eu in barci in halul asta, cum o sa mai prezint eu incredere sefilor mei, cum o sa ma mai uit in ochii colegilor". Ei bine, azi la munca am fost Baiazid. Cred ca asa voi ramane multa vreme de acum incolo. Cel putin pana la anul de Craciun.
Dupa acest moment magic, in care "venii, venii, calcai totul in picioare", mai avusei un numar. In care le pusei rabdarea la incercare tuturor. Dar ii si facui sa uite de probleme, de clientii fitosi, de lipsa maririlor de salarii. Buun. Momentul cadoului pentru colega mea. Am fost rugati sa nu sarim calul la capitolul buget pentru acest cadou, in ideea de a nu se crea discrepante intre colegi. Am respectat-o intocmai. Nu ne-a impus insa nimeni numarul cadourilor.
Asa ca, am cumparat o multime de tampenioare, care mai de care mai amuzante si le-am ascuns prin diverse posete, ale diverselor colege. Cadoul meu s-a numit "Vanatoarea de cadouri" si a fost alcatuit din mai multe indicii care sa o ajute pe destinatara sa-si gaseasca darurile de la Mos Craciun. Si pentru ca scrisoarea pe care i-a trimis-o Mosul a emotionat-o atat de tare, am iertat-o de poezie si i-am dat cadoul dupa ce ne-a spus formula de calcul a CAS-ului.
Ok, am castigat premiul pentru originalitate. Desi nu cred ca am fost cea mai originala. Am castigat pentru ca am reusit sa o emotionez. Pot sa jur ca avea lacrimi in ochi la ultimul cadou. Stiu ca a cantarit in ochii ei si Power Point-ul pe care i l-am creionat, incercand sa o si emotionez si sa o fac sa si rada. Am avut din nou senzatia aceea minunata ca am facut un om sa se simta special. E naspa viata si, uneori, tuturor ne face bine o baie de zambete si emotii pozitive. Asta a fost premiul meu. Si mi-a placut.
Concluzie: lumea ma striga Baiazid, colega mea imi zambeste larg si sincer de fiecare data cand ma vede, HR-ul imi tot spune cat de mult m-am schimbat si cat de mult m-am integrat in colectiv, cativa ma intreaba "ce dracu' cauti tu in consultanta, cand ai putea sa iti gasesti lejer locul intr-un departament de marketing, ca e pacat de creativitatea ta", unii au inceput sa ma observe si sa ma salute, cica sunt umana, cei suparati vin un pic pana la mine sa ii fac sa rada. Daca ati stii voi, toti....
PS: Multumesc pentru planta care ma va scapa de gandacii din bucatariiiieeeee!!!
2 comentarii:
Imi rod unghiile cele lungi si frumoase ( !) de oftica....!!!!! Sa lipsesc de la o asa reprezentatie.... De ce Doamneee, de ce sa mi se intample mieee! Am ras cu lacrimi, doar asa ,din ce mi-am imaginat ca a fost!@
Rog pe aceasta cale, pe oricine poate sa-mi puna la dispozitie filmariele de la celebra petrecere, sa nu stea pe ganduri si sa ma contacteze !!!!!!!!!
Offffffffffffff, Andreea ma bucur ca, in sfarsit, ti-ai gasit locul intr-un colectiv haios si mai mult de atat, incepi sa devii "elementul". Cat am asteptat, stiam ca ai "competente"; acuma, trebuie sa ai mare grija si sa ramai tu insati, pentru ca-i usor sa treci in partea cealalta a "fitzosilor".
Jefa
Trimiteți un comentariu