Treceti batalioane romane Carpatii

1 decembrie. Iubesc ziua asta. De copil am iubit-o. Pentru ca era imediat dupa ziua mea. Si aveam mereu liber. Mama ne facea cornulete cu nuca. Cu tata faceam piata dimineta. Inchid ochii si imi amintesc fiecare 1 decembrie din ultimii 27 de ani. Si miroase a gutui. Iar apare gutuia in postarile mele. O sa ziceti ca e singura fructa pe care o stiu. Nuuu, e singura care imi tezeste amintiri. Multe.

Asa. Bine ca scaparam de 30 noiembrie. E frumos sa fie ziua ta. Te suna lumea. Ma mai iubesc cativa. Desi nu toti. Pacat. Mai sunt cativa care suna din interes. Sa imi demonstreze ca nu au uitat. Sa nu uit nici eu. Ok. Nu am fost niciodata priceputa sa-mi fac prieteni. Si nici sa-i pastrez. Sunt superficiala. Ghinion. Cum ziceam, e frumos sa fii in centru atentiei. Dar si obositor. Bine ca se termina. 30 noiembrie obisnuia sa mai insemne si altceva. De ceva timp nu mai inseamna. Pacat.

Anul asta 30 noiembrie a insemnat si alegeri. Bine ca s-a terminat si campania electorala! Ce s-au mai balacarit! Ce s-au mai dat in spectacol! Ce si-au mai dat cu stangu-n dreptu'! Unde te poate duce si obsesia asta pentru putere. Cat de usor se poate pierde calitatea de om civilizat. Cum s-au scuipat si la propriu si la figurat. Cum si-au dat nu praf in ochi, apa-n ochi. Pe bune. Si in direct. Si televiziunile astea. Si moderatorii. Care nu pot stapani proasta crestere. Si magariile. Se terminara promisiunile. Imbecile. Si fara fond. Am cateva amintiri legate si de alegeri. Unele sunt placute tare. Dar tot dor.

Anul asta 1 decembrie a picat la marele fix. Ca o prelungire a weekendului. Intrebarea de baza, vineri la munca, a fost "tu ce faci de 1 decembrie?". Pai, fac o fasole cu ciolan. Asta ni se trage, din cate imi aduc eu aminte, de la o chestie organizata de aia de la PRO TV. Cu Teo si cu Busu. Imbracati in cojoace. Ca niste ciobani. Ca Becali. Dupa fasolea cu ciolan, vad parada. Aia de la Arcul de Triumf. In direct? Daca e soare, in direct. Daca nu, la tembelizor. Dupa masa poate ies un pic in mall. Sa simt atmosfera de sarbatoare. Si sa mananc totusi ceva. Ca aia cu fasolea e asa, de fason. Ca da bine.

Ce fac eu de 1 decembrie? Pai mai am de sters geamurile. Ca sa finalizez cu minunata curatenie de sarbatori. Dar nu prea mai am chef. In plus, ma simt frustrata. Sora-mea e la munte si eu sa fac curat? Singura? In locuinta amandurora? In fine. Mai bine incep cu o pauza. Si...dorm. Ce-o sa mai dorm. In toate camerele. Pe urma, o sa ma uit la desene animate. Si o sa mananc floricele. Facute la microvele. Si poate dau o tura prin parc. Daca imi fac curaj. Daca nu se pune vreo lapovita intre timp.

S-a dus pe apa sambetei semnificatia zilei de 1 decembrie. Ne folosim de fiecare zi libera ca sa ne odihnim. Sau ca sa socializam. Nicio zi fara vizite la mall. Iar cei sus pusi, cei care au reusit sa ne fraiereasca ieri, ies pe sticla. Baie de multime. Depun coroane. Luate pe banii contribuabilului. Si ne arata cat sunt de marcati de moment. Unii merg in provinciile istorice. Ca sa dea bine sau pentru ca, pur si simplu, nu pot sta langa cei care vor fi prezenti in Bucuresti. Armata defileaza. Cu ce au in dotare. Imbracati toti in uniforme. Au un aer oficial. Si grav. Face si aerul parte din defilare.

Tot pe 1 decembrie se aprinde si Bucurestiul. Ala de sarbatoare. Cu tam tam. Cu discursuri. Lumea inghite tot. Fara sa cracneasca. Poate e de vina frigul de afara. Poate le blocheaza mintile. Poate ca nu mai asculta nimeni. Pe sistemul "ei se fac ca ne vorbesc, noi ne facem ca ascultam". In mod sigur, pentru cei mai multi dintre noi, 1 decembrie inseamna inceputul celui mai frumos anotimp. Aia cu "treceti batalioane romane Carpatii" e pentru bunica-miu.