miercuri, 30 decembrie 2009

Culturala cronicuta 2

Sa ne intoarcem la TNB si la greii teatrului romanesc care au reusit sa dribleze varsta si reprezinta nucleul in jurul caruia se cladesc distributii care transpun spectatorii din prima secunda in care se sting luminile. Asta am observat la multe dintre spectacole. Cei din sala respira teatru. Nu mai sunt doar spectatori, devin personaje, fac parte din piesa, fac parte din ceea ce se intampla pe scena.

Cam asta mi s-a intamplat la Toti fiii mei, cand in jurul lui Victor Rebengiuc si al Sandei Toma au fost adunati actori tineri, talentati. Sub bagheta lui Caramitru, seara de sambata s-a transformat intr-o sarbatoare. Parca de cand tot pierdem actorii cu care am crescut, pierdem putin si din noi. Si teama ne impinge sa-i vedem si sa ii aplaudam pe cei care inca mai sunt si mai joaca. Povestea lui Arthur Miller descopera tragedia unei familii care isi construieste averea pe drame adanci. Vorbim de o piesa destul de grea, prin profunzimea consecintelor unor decizii luate in timpul razboiului. Personajele aluneca usor pe langa vina, in infern.

Sa-l lasam pe Miller si tragedia lui si sa ne indreptam spre o comedie traditionala, jucata printre altii de Costel Constantin, Marius Rizea, Ileana Stana Ionescu, Matei Alexandru, George Motoi sau Traian Stanescu. Sambata, duminica, luni ne prezinta trei zile din viata unei familii napoletane. O familie obisnuita, in care la traditionala masa de duminica izbucneste un confict care are la baza o criza de gelozie a stapanului casei. Tensiunile, patimile, conflictele se sting, lucrurile reintra in normal, regretele si ieratarea isi fac aparitia luni. Este o poveste in care ne putem regasi fiecare dintre noi, o poveste de si din viata oricarei familii. Piesa de rezistenta este Ileana Stana Ionescu sau matusa Meme. Atat. Mergeti si vedeti piesa.

Dupa teatru, ma hotarasc sa le fac o surpriza alor mei. Si le iau bilete la muzica populara (Maria Dragomiroiu 30 de ani de cariera sau ceva de genul), cu gandul ca vor merge in familie. Destinul crud a facut ca la concert sa ajung si eu cu ei. Destin crud nu pentru ca nu mi-ar fi placut muzica, ci pentru ca am amortit patru, da da patru, ore (fara pauza) pe scaun la Sala Palatului. Si, ca sa vezi, ne-au mai si filmat. Si ne-au mai dat si pe post. Bine ca nu a fost prim plan ca sa mi se citeasca durerea fizica pe chip. In fine... puse una peste alta, a fost o experienta draguta, mai ales ca una bucata mama si una bucata matusa cantau de mama focului, adica se mai gandeau si la altceva in afara de serviciu, mancare si copii.

Si fiindca se apropiau sarbatorile, am fost la concert. Nu, nu la Banica. Nici la Hrusca. Nici la Cleopatra Stratan. Nu. Am luat bilete la Invitatie la vals. Un fel de Concert de la Viena. Concertul a fost sustinut de orchestra teatrului de opereta Ioan Dacian. Am fost 18 doritori de la job. Unii de voie, altii cu pistolul la tampla. Sa nu exageram. Nu-s adepta violentei. Insa i-am luat prin invaluire. Mai ales ca nu le-am spus decat numele concertului. Fara sa mai mentionez si altceva. Asa ca, unii au mers ca sa vada pe cineva valsand. Ghinion. Spectacolul a fost minunat. O ora si jumatate am trait in alte vremuri. Daca n-ar fi fost atat de frig in sala, ar fi fost si mai bine. Dar, again, suntem abia la inceput. Poate treptat treptat vom avea si noi un mini concert de la Bucuresti. S-a auzit destul de bine, iar sala a participat chiar mai mult decat m-as fi asteptat. La plecare, multi am conchis: venim si la anul sa ascultam valsurile celor doi Strauss. Semn ca nu a fost chiar asa rau. Sau ca muzica a fost mai presus de toate chestiile lumesti care au lasat de dorit.

Asta a fost in 2009. Sa vedem cu ce ne mai delectam si anul asta. Mai sunt multe de vazut si ascultat. Am sa scriu aici despre toate cele probate cate ceva. Poate va inspir si mergeti sa va culturalizati si voi. Pana nu iau vacanta actorii.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo, bravo, bravo. Mai era nevoie si de putina ciltura intr-o tara care a ridicat stacheta emisiunilor in nopate de revelion.
La mai multe postari de genul acesta (si nu numai).
C.

Andreea spunea...

:))Daca ma platesti tu stau numai acasa si scriu trei postari pe zi. Pana te plictisesti...