Prima oara cand am vazut Ateneul aveam 12 ani. Si nu intelegeam mare lucru. Din ceea ce se petrecea inauntru. Si, pentru ca nu am inteles mare lucru, am renuntat sa mai incerc. De ceva vreme, asa cum prea bine stiti, ma culturalizez. La greu. Teatru, spectacole, concerte. Afland unii si altii de dorinta mea arzatoare, imi mai intind cate o mana. Cate un deget. Cate o invitatie. Pe care eu singura nu mi-as permite-o. Din cauza de criza. Financiara.
Intr-una din zile, pe la pranz asa, am fost interceptata de un domn. Care domn avea nevoie de un substitut. Al sotiei dumnealui. Pentru un spectacol. Ca sotia era ocupata. Cu un alt domn. La o carciuma. Si mi se adresa invitatia. La TNB. In curand, am sa invat TNB-ul cu ochii inchisi. Voi cunoaste fiecare scaun. Fiecare husa. Fiecare beculet. Fiecare doamna in rosu. Care te ajuta sa iti gasesti scaunul. In intuneric. Dupa ce incepe spectacolul.
Dupa ce imi depasii niste ganduri de genul "in blugi si in flanea?", ajutata e drept si de comentariile destul de fine ale domnului in cauza "te cramponezi tu de niste haine? lasi tu outfitul sa se puna in calea culturii", dupa ce trecui peste amintirile destul de neplacute legate de Ateneu, dupa ce lasai in urma toate comentariile pline de ura si de invidie ale colegilor "bea o cafea sa nu adormi pe acolo; sa vezi cum o sa ne cante maine Andreea si o sa ne danseze", plecai, oarescum optimista oarescum reticenta, spre locul intalnirii.
Ajunseram la timp. Ca suntem doi oameni punctuali. Si nu mai asteptaram niciun manager. Intraram, asadar, in sala la timp. Basca mai avuseram timp sa si socializam un pic. Ati fi surprinsi sa aflati cum gandesc juristii din ziua de azi. Si nu numai. Oamenii care au devenit specialisti si care nu mai pot inghiti rahatul care le este servit in societatea noastra. Si vor sa plece in alte parti. Am blamat si i-am judecat pentru ca nu vor sa stea si sa puna umarul la ridicarea pe culmile gloriei a tarisoarei noastre. Mi s-a explicat ca rahatul e mult prea mare. Si ca generatia care vine merita sa traiasca in alta civilizatie. Sau, mai bine zis, in civilizatie.
De jur imprejur, doamne una si una. Pipirisnais. Frumos mirositoare. Frumos imbracate. Frumos insotite. Pe ici pe colo, doi trei sturlubatici (trei cu mine cu tot) in blugi. Eeee, sunt tineri, ce stiu ei. Li se iarta. Pentru ca au avut curajul si curiozitatea si de ce nu si banul de a veni la o asemenea reprezentatie. In sala zumzet. Primul gong. Lumea se aseaza. Al doilea gong. Multi incheie discutiile si isi fixeaza privirea spre scena. La al treilea gong, era o liniste perfecta.
Incepe. Se vede ca sunt ucrainieni. Sunt toti blonzi. Mai putin ea. Ea este bruneta. Si micuta. Si frumoasa. Si expresiva tare. Intru in atmosfera. Muzica, indiferent cat ai fi de insensibil sau ignorant, te patrunde. Sunt deja printre ei. Nu stiu ce as fi in stare sa fac eu printre ei, date fiind kilogramele si lipsa de exercitiu fizic, dar sunt acolo. Pe scena. In mijlocul lor. Nu stiu de ce, insa ma trezesc zambind. Si ceva in interiorul meu vibreaza. Pe randul din fata noastra o fetita. Nu intelege foarte multe. Are ceva probleme de sanatate. Incerc sa ii inteleg parintii. Orice fiinta trebuie scoasa din casa. Si are voie sa se bucure de muzica si dans. Dar totusi. Ne scoate pe toti din atmosfera.
In fine. Dupa doua ore, am iesit un alt om. Multumesc, pe aceasta cale, doamnei care a preferat micii cu mustar; domnului care mi-a adresat invitatia si care, desi scos din cutie si perfect integrabil in atmosfera din acea seara, m-a luat in blugi. Cand eram copil, aveam o colega la gradi si ulterior la scoala. Pe colega o chema Carmen. Si imi era ciuda. Ca ai mei mi-au zis Andreea. Si numele ei rezona mai puternic. Si mereu, profa de romana o dadea exemplu cand construia genitivul (Cartile acestea sunt ale lui Carmen). La mine era mai simplu. Andreei. Eu nu aveam un lui. Cred ca intr-o alta viata eu am fost o Carmen. Sau mi-ar fi placut sa fiu.
Concluzie: baletul nu e nasol. Nu te adoarme. Rusii sunt dati naiba. Sunt buni. Danseaza bine. Au conditie fizica, nu gluma. Sunt expresivi. Nu-i musai sa intelegi. Trebuie doar sa te lasi purtat de muzica si de dans. Si vei simti. Bizet a fost tare. Si cred ca a avut si el o Carmen la gradi. Sau la scoala.
PS: Multumesc, dl. Bozgu, multumesc Jefa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu