Cu papadia pe net

Zilele trecute m-am inatalnit cu doi fosti colegi de....sa bata tobele....generala. Dap, acestea sunt relatiile care au rezistat in timp. Poate pentru ca ne leaga amintiri frumoase. Sau poate ca relatiile au fost curate inca de la inceput. Ce naiba, eram copii, ne imprieteneam punandu-ne piedica unii altora. Si cum mancam noi asa unul o salata, altul o pizza, altul o limonada, ne aduseram aminte de scoala. De poze idiotele cu asistenta scolii care ne paduchea, de banchetul din clasa a opta, de porecle, de profesori.

Nu, stati linistiti, nu ma lovi nostalgia. Dar ma gandeam cum si ce a ajuns fiecare dintre noi. Pe fondul spuselor marelui marinar. Nici unul nu se facu ospatar. Rusine. Prosti am fost! Pai ce viata am fi dus noi acuma pe vreun vas de croaziera, cum am fi trait noi numai din bacsisuri. Nici instalatori. Tot prosti. Eram in tara lui Cervantes, castigand bani de vila cu tot cu piscina. Si ca sa vedeti culmea nesimtirii cam toti stim sa scriem corect in limba materna. Basca, colegul nostru care nu avea nici in clin nici in maneca cu studiul, a devenit avocat. Fa-te avocat, Sandele. Si s-a facut. Pai sigur, sa ingrosam randurile intelectualitatii si asa supraponderala.

Asadar, ne-am rupt coatele prin scoli. Sa devenim niste tampiti. Tocilarii mamei noastre! In loc sa punem umarul la ridicarea economiei, noi venim numai cu pretentii de intelectuali. In fine, ne aminteam noi la mult prea minunata intalnire de profesori, de materii, de lucrari si teze. Bai si ce chestie, noi ne iubeam profesorii. Poate iubire e mult spus, dar de respectat sigur ii respectam. Pana si pe profa de istorie care ma punea sa ii tai unghiile, da stiu, exploatare, o respectam. Ca daca ma apucam sa ii fac poze sau sa o dau pe youtube, imi rupea tata picioarele. La figurat. Na, cum ziceam, fiecare dintre noi e constient ca unul sau mai multi profesori si-au pus amprenta asupra personalitatii fiecaruia dintre noi.

Dincolo de profesori, ne minunam cat eram de inocenti. In primul rand era o tragedie daca aveai vreun 5. Imi amintesc prima teza la limba romana cand am luat un 6 mare cat inima mea. Si imi mai amintesc vorbele profei :"m-ai dezamagit". Uaaaau. Ce tragedie. Ce zbucium. Ce chin. Ce jale. Nu ma intrebati cum, insa am scos media 8. Si a fost cea mai mica si singura medie de 8 de la limba romana. Ca eram fan. Devenisem aproape obsedata de scrim corect vorbestem corect. Ok, sa revenim, ca ajunsei iar la profesori. Pentru noi a te imbraca provocator insemna sa ai o bluza cu decolteul patrat, adica nitel mai jos de baza gatului sau o fusta de-un deget deasupra genunchiului. Iar ca make-up, foloseam deodorantul. S-atat.

Sa ne intelegem. Nu eram nici noi sfintisori. Ca doar ce iesea mama din casa si muzica urla, geamurile trepidau, Michael Jackson canta cat il tineau plamanii ca Thriller sau ca Billy Jean. Vecinul de la scara de langa aducea si el in lupta Catalin Crisan. Acu' pe bune, cum sa se lupte bietul romantic cu atat de experimentatul operat? Si, in timp ce omul striga de parca diverse parti ale trupsorului inalbit ar fi fost prinse in tocul usii, eu ma faceam mama. De la tocuri pana la truse de farduri, creioane de ochi, rochia in care fusese mama nasa ca aia avea mai mult sclipici. Eram prostanaci tare. Dupa deghizarea asta, trebuiau sterse toate urmele. Ca daca mirosea mama ceva, eram dusa. Si mama mirosea. Parfumul pe care i-l mai aducea tata de prin Rusia si cu care ma imparfumam din cap pana in picioare.

Asa eram noi, invataceii de atunci. Care am ajuns sau nu ceva sau cineva. Nu ne comparam cu tineretul marinarului. Care, da, vor ajunge cel mult ospatari sau mecanici auto. Ca tot duce tara lipsa. Si care, da, vor cauta papadie pe google. Si care, da, leaga prietenii pe internet. Si care, da, stau pe intuneric si isi taie venele ca asa e cool. Si care, da, devin supraponderali pentru ca mananca chips-uri si nu merg la ora de sport care a devenit facultativa. Si care, da, se joaca Fifa 24 din 24. Si care, da, au impresia ca totul li se cuvine. Si care, da, se ascund in droguri si alte nenorociri. Si care, da, stiu mai multe decat mine despre cosmetice si Zara si Bata si alte branduri.Si care, da, il respecta pe cioban, nu pe proful de x materie. Pe proful de x materie il scoate din sarite si profita de faptul ca el, proful, pica in plasa si il da pe net.

Eheeei, sa ne www si sms. Daca inainte mama mergea cu noi la examene, inclusiv la bacalaureat, acuma parintii dau un sms din tari straine, parand ca se intereseaza de soarta puradeilor. Care puradei, vazandu-se cu viata in propriile maini, fac ceea ce stiu copiii cel mai bine: se joaca. Unii mai periculos, altii mai linistit. Imi pare rau ca nenea marinarul m-a tras de amandoua urechile. Si imi pare rau ca l-am dezamagit. Promit ca urmasii mei sa invete si sa se specializeze intr-un sistem modern, nu intr-o tara unde vrem mecanici auto care insa sa stie cam de toate.

Peste bot la vot cu boc

Ia liniste! Ce inseamna asta? Sa nu ne dam toti cu parerea despre vot? Si mai ales, tocmai eu sa tac? Sa nu zic eu nici pas? Eu care am vrut sa ma inscriu in Partidul Ecologistilor? Si care am visat de cand eram de-o schioapa sa devin ambasador? Nici nu puteam rosti tot cuvantul ambasador fara sa ma opresc la mijloc. Dar stiam ca asta vreau sa fiu. Prietenul meu din adolescenta (fiind precoce, la 7 ani aveam deja o feblete) visa sa devina gunoier. Nu era bai pentru mine atunci. Eu il luam oricum. Putea sa ma duca dimineata cu masina de gunoi la ambasada. Vorba lui tata: nu lasa vremea sa treaca peste tine ca devii pretentioasa.

Dar sa nu divagam. Si cum ma visam eu asa, aceasta Mircela Geoanica a vremurilor mele, am zis sa dau la Stiinte Politice. Acuma, nu stiu daca ati bagat de seama, insa in fiecare generatie exista cate o pata, cate o obsesie, cate o moda. Si da, in 2000, toata lumea vroia la Stiinte Politice. Si se luptau ca chiorii. So fucking what? La cat eram de inconstienta m-am bagat si eu. Ca asa sunt eu, unde e rahatul mai mare si mai cu mot, hop si eu. Si le zisei pe un ton important alor mei sa se pregateasca pentru momentul in care voi veni acasa flancata de motociclisti si girofaruri, cand mi se va da onorul prin diverse tarisoare, cum voi patrona diverse opere de caritate.

In rahat ma bag dar numai atunci cand stiu ca am macar 10% sanse de castig. Si mi-am dat seama ca nu am. La a treia ora de pregatire la filosofie, cand in loc sa inteleg setea de cunoastere si trairile omului din pestera, eu ma gandeam numai cum o sta el fara hainute si sandofiri de la Mall, cum o sta el fara aripioare picante cu sos de maioneza si usturoi. Asa ca, in ciuda insistentelor profesoarei ce era manata in lupta mai degraba de banii cu care cotizau ai mei, decat de dorinta de a ma vedea pe mine mare diplomat, ma retrasei. Ia sa imi vad eu de treaba si sa-i las pe astia 1700 sa isi rupa capetele pentru cele 30 de locuri. Na, nu va impacientati, am dat la Comunicare unde nu am fost de altfel capabila sa ii dau la o parte pe cei 25 de omuleti care sedeau pe acelasi loc cu mine. Si am picat cu brio.

Si totusi, sed si cuget. De ce n-oi fi mers eu mai departe? Ca mie chiar imi iese aia cu succese si stiu cate ceva si de Arad. Sincer si fara lipsa de modestie. E adevarat ca nu am parul lins si nici o lista impresionanta de cuceriri. Si ca nu imi place restaurantul Pescarus sau Pescarusul sau whatever. Si tata saracu' nu e nici macar presedinte de bloc. Si sora-mea nu isi ia penthouse in Baneasa. Iar lu' mama ii place sa puna flori nu sa se urce pe cai. Si singura Elena pe care o stiu e sora-mea. Care nu mi-ar sprijini nicio campanie. Nici macar aia de infrumusetare proprie. Si singurul mititel cu care intru in contact e presul de la bloc. Ala cu actiunile, de ma pandeste mereu, stiti voi. Si, daca plec de undeva, eu nu ma mai intorc. Ca sunt superstitioasa. Nu ma intorc din drum. Am plecat, la revedere. Si singura relatie pe care o am cu becul e una de ura reciproca. El se stinge, razandu-mi in fata, eu ma cocot sa-l schimb cu ochii intredeschisi.

Bai, frate, si nici a oaie nu miros. Ca dau o poala de bani pe parfumuri. In plus, mie bunica-miu mi-a zis ca oile stau la stana, cu ciobanii. Si stana e muuult in afara satului, nu in buricul targului. Sau in targ atunci cand vin sa fie vandute. Frate, si nici dosar n-am. Decat unele rosii. In care indosariez datele de salarii de la clienti. Iar hartia aia jumatate din A4 pe care scrie cazier era goala ultima data. Avea decat nume, prenume si un timbru fiscal de 1 leu dupa care am alergat jumate de zi. Si pot sa plec din tara cand vreau. Eee, nu chiar cand vreau. Cand am bani. Aaa, si mint. Mai am o problema: mi-a expirat pasaportul. Dar, in rest, n-ar fi probleme. O rup nitel si pe limba lui Shakespeare. Si eu nu ma dau smechera ca stiu dar nu vreau. Nu, eu o vorbesc fara nerusinare.

Stiu care e problema. Nu scriu poezii. Nu imi ies. Nu ma duce capul. Nu vor rimele sa rimeze. Si mai e ceva. Apai, mie cand imi vin dracii si ma balacaresc cu cineva, la revedere drum bun, esti veriga slaba. Eu nu ma joc. Hai, ne scuipam astazi si ne pupam maine. Nu taticu'. Ori la bal ori la spital. Si pe vremea lu' Ceasca eu nu scriam poezii. Ce naiba, eu nu am fost in stare nici macar flori sa ii ofer tovarasei, ce sa mai zic de poezii. Stiti ca asta e unul dintre cele mai mari esecuri ale vietii mele. Eee, nu sunt in stare nici sa ma prezint si sa urlu o noapte intreaga la televiziunea omuletului vesnic si etern in direct, ca pe mine ma ia somnul pe la 10 juma'. Si nici n-as lua-o pe buzuca in partidul meu.

Bai, si nu ma nascui naiba in Norvegia. Dar nu era mare fas nici asa. Ca eu nu am vrut in partidul piratilor, eu am vrut in partidul ecologistilor. S-atunci, ce ma mai intreb eu ce si cum? N-ai, domne, cu cine. Si daca n-ai, atunci stai spectator. Si privesti. Si te iei cu mainile de cap. Si razi pe sub mustati, gandindu-te la ce a zis ziarul ala strainez: stai sa vedem cum o sa traduca oamenii de la Bruxelles discursurile despre hahalere. Eu totusi cred ca o sa se intample ceva. Poate vine sfarsitul lumii. Macar unu' mic, ca e prea de tot.

PS: Sa-mi fie rusine, ca din cauza ca n-am fost eu la vot, ne-am luat-o toti peste bot de la un cioban, un numar de masina si un crizat.

Sariti lume

Veni gripa porcina peste noi. De data aceasta pe bune. Se trambita pe la tembelizor. Aparu Cercelus sau something sa ne invete cum sa ne suflam nasul si cum sa aruncam batista de hartie la gunoi. Mie chiar mi se parea un super profesionist dl Cercelus acesta. Tind insa sa cred ca de cand a devenit directorul nu stiu carui mare spital din capitala tarisoarei noastre, i s-a sters creierul. Si a incercat prea mult sa se adapteze sistemului pe care cu cinste si onoare il conduce.

Si cum ne lovi pe noi porceasca, stai sa vezi. Incepura masurile. Blondutza fu sechestrata la minunatul ei job. Ca marilor capitani care ne conduc prin aceasta mare involburata le e teama sa nu imbolnavim porcii. Ca noi ca noi, putem sa ne mai rarim ca avem de unde. Dar Ghita, Ghita care ne potoleste foamea trebuie ingrijit. Si uite cum stau Blondutza si totii colegii ei de veghe. Nu, nu in lanul de porumb. Nu. La capataiul lui Ghita. Si ii fac racoare cu o frunza mare de palmier. Si ii iau temperatura din 10 in 10 minute. Sa nu se imbolnaveasca porculetul.

Stau ca proasta in targ si ma gandesc de ce naiba nu putem fi si noi o secunda mai devreme inteligenti si precauti. Gizas, pentru ca nu avem voie. Trebuie sa fim in randul lumii. Daca SUA, hellllooooo, SUA, avea nu stiu cate cazuri de imbolnaviri, cum sa ramanem noi mai prejos? La cat i-am asteptat pe americanii astia, mi se pare logic sa facem si noi ce fac ei. Daca ei mananca un rahat, de ce sa nu-l mancam si noi? Poate tocmai de aia ei au evoluat si noi nu. Ca ei au mancat rahat, iar noi doar baclavale. Asa ca, de acum incolo, de fapt din 89 incoace, dam copy paste. Cum sa nu copiem ce fac ei, cand pana si marianrul lor a venit si ne-a impresionat pe toti cu puterea de a face dintr-un normal fenomen al naturii, un intreg scenariu. De asta sunt astia buni la filme, ca vad intr-un curcubeu, semne divine si confirmari ale Divinitatii fata de actele lor comune. Si uite soap opera unde era.

Stati ca ma luai cu vorba si o luai pe aratura. Ziceam ca suntem indobitociti. Nu e calomnie. Jur. Sa vedeti atitudinea autoritatilor noastre, dupa ce fusese declarat grad 5 de pericol la nivel mondial. Si dupa ce tot tipa pe la tembelizor nenea ala de a ajuns ministrul sanatatii ca s-au luat masuri, ca Romania face si drege, se pitula de gripa, joaca leapsa pe gard cu porceasca. Ca toti cei direct implicati au fost pregatiti pana in varful nasului. Auzind acestea ma si vedeam intoarsa din drum in incercarea mea de a vizita lumea. Ca eram cam behaita. Si ma gandeam: ajung naiba la aeroport si ma simt astia ca tusesc si ma intorc frumusel acasa, de pierd si avion si cazare si concediu si tot. Am fost supusa unui training sever tinut de colocatara sisut. "Atentie, daca iti vine sa tusesti inghiti, sub nicio forma nu ii dai satisfactie tusei. Ori tu ori ea. E o chestie de orgoliu. Cum sa te invinga o amarata de behaiala? Hai ca poti!"

Ajungem pe aeroport. Sau ma rog pe incercarea de aeroport. Lume multa, papornite de rafie, eu cu ochii in paispe dupa detectoare de bolnaviciosi. Liniste. Nimic. Eee, zic, lasa ma ca e logic. Cum sa ii verifice pe cei care pleaca? Nu e treaba alor nostri. Daca pleaca persoane bolnave, cu atat mai bine. Scapam noi de ei. Imi zic: alta va fi situatia la intoarcere. Da, asa a fost. Pe geamul vamesului era lipita o hartie A4 pe care zicea sa anuntam autoritatile daca prezentam simptome. Aha. Ca eu stiu cum se manifesta boala. Ce naiba, am ingrijit atata lume bolnava de porceasca. Stiu cum e. Doar pentru asta m-am pregatit o viata intreaga. Asta a fost visul meu. Si m-am informat continuu.

Na, toata atitudinea "persoanelor direct implicate" m-a facut sa simt ca noi invitam boala si la noi. Hai si la noi, please please please. Vrem si noi sa aparem in ziare in Washington si altfel nu putem. Hai, te rugaaaam. Si a venit. Cu o tipa din SUA. Aolo, ce mai freamat, ce mai zbucium. Ce mai tragedie. Ce mai exces de zel. Ce mai publicitate in an electoral. Ce mai sfortari si dari peste cap ca noua, romanilor, sa ne fie bine si sa nu fim expusi.

Ok, dincolo de intreaga isterie, stau sa ma intreb daca nu e si asta tot un fel de aviara. Nu a castigat cine trebuia sa castige suficient banet? Sau criza asta a afectat pe cine nu trebuia mai mult decat era stabilit si acum trebuie facut ceva pentru redresare? Trebuie inventat vreun vaccin care sa aduca liniste financiara vreunei firme al carei patron e prieten cu cineva sus pus? Mai trebuie supte niste comisioane pe spinarea oamenilor? Sau care e smecheria? Mergea prea bine turismul in Mexic si atunci era momentul sa i se mai taie din avant? Statele Unite erau prea cautate fiind percepute ca taramul ideal si atunci trebuia temperat fenomenul de imigrare?

Pana una alta, pe marginea acestei pandemii (uau, am invatat un cuvant nou), se dezvolta industrii. Sau poate exagerez. Poate doar anumite domenii iau o mare gura de oxigen pe praful asta (ca asa am auzit ca se zice: pe praful asta). Ca tot veni vorba de oxigen, in Madrid am vazut in cateva randuri oamenii purtand masti de protectie. Exagerati si madrilenii. Dar imi dau de gandit. Asadar, oameni care faceti masti chirurgicale, batiste de unica folosinta, dezinfectant, nenea cercetatorul care te chinui cu descoperirea vaccinului, bucurati-va! Ati scapat de criza! Mama ei de treaba! Si nici n-a durut prea mult! Domne, ce inseamna o idee...