Peste bot la vot cu boc

Ia liniste! Ce inseamna asta? Sa nu ne dam toti cu parerea despre vot? Si mai ales, tocmai eu sa tac? Sa nu zic eu nici pas? Eu care am vrut sa ma inscriu in Partidul Ecologistilor? Si care am visat de cand eram de-o schioapa sa devin ambasador? Nici nu puteam rosti tot cuvantul ambasador fara sa ma opresc la mijloc. Dar stiam ca asta vreau sa fiu. Prietenul meu din adolescenta (fiind precoce, la 7 ani aveam deja o feblete) visa sa devina gunoier. Nu era bai pentru mine atunci. Eu il luam oricum. Putea sa ma duca dimineata cu masina de gunoi la ambasada. Vorba lui tata: nu lasa vremea sa treaca peste tine ca devii pretentioasa.

Dar sa nu divagam. Si cum ma visam eu asa, aceasta Mircela Geoanica a vremurilor mele, am zis sa dau la Stiinte Politice. Acuma, nu stiu daca ati bagat de seama, insa in fiecare generatie exista cate o pata, cate o obsesie, cate o moda. Si da, in 2000, toata lumea vroia la Stiinte Politice. Si se luptau ca chiorii. So fucking what? La cat eram de inconstienta m-am bagat si eu. Ca asa sunt eu, unde e rahatul mai mare si mai cu mot, hop si eu. Si le zisei pe un ton important alor mei sa se pregateasca pentru momentul in care voi veni acasa flancata de motociclisti si girofaruri, cand mi se va da onorul prin diverse tarisoare, cum voi patrona diverse opere de caritate.

In rahat ma bag dar numai atunci cand stiu ca am macar 10% sanse de castig. Si mi-am dat seama ca nu am. La a treia ora de pregatire la filosofie, cand in loc sa inteleg setea de cunoastere si trairile omului din pestera, eu ma gandeam numai cum o sta el fara hainute si sandofiri de la Mall, cum o sta el fara aripioare picante cu sos de maioneza si usturoi. Asa ca, in ciuda insistentelor profesoarei ce era manata in lupta mai degraba de banii cu care cotizau ai mei, decat de dorinta de a ma vedea pe mine mare diplomat, ma retrasei. Ia sa imi vad eu de treaba si sa-i las pe astia 1700 sa isi rupa capetele pentru cele 30 de locuri. Na, nu va impacientati, am dat la Comunicare unde nu am fost de altfel capabila sa ii dau la o parte pe cei 25 de omuleti care sedeau pe acelasi loc cu mine. Si am picat cu brio.

Si totusi, sed si cuget. De ce n-oi fi mers eu mai departe? Ca mie chiar imi iese aia cu succese si stiu cate ceva si de Arad. Sincer si fara lipsa de modestie. E adevarat ca nu am parul lins si nici o lista impresionanta de cuceriri. Si ca nu imi place restaurantul Pescarus sau Pescarusul sau whatever. Si tata saracu' nu e nici macar presedinte de bloc. Si sora-mea nu isi ia penthouse in Baneasa. Iar lu' mama ii place sa puna flori nu sa se urce pe cai. Si singura Elena pe care o stiu e sora-mea. Care nu mi-ar sprijini nicio campanie. Nici macar aia de infrumusetare proprie. Si singurul mititel cu care intru in contact e presul de la bloc. Ala cu actiunile, de ma pandeste mereu, stiti voi. Si, daca plec de undeva, eu nu ma mai intorc. Ca sunt superstitioasa. Nu ma intorc din drum. Am plecat, la revedere. Si singura relatie pe care o am cu becul e una de ura reciproca. El se stinge, razandu-mi in fata, eu ma cocot sa-l schimb cu ochii intredeschisi.

Bai, frate, si nici a oaie nu miros. Ca dau o poala de bani pe parfumuri. In plus, mie bunica-miu mi-a zis ca oile stau la stana, cu ciobanii. Si stana e muuult in afara satului, nu in buricul targului. Sau in targ atunci cand vin sa fie vandute. Frate, si nici dosar n-am. Decat unele rosii. In care indosariez datele de salarii de la clienti. Iar hartia aia jumatate din A4 pe care scrie cazier era goala ultima data. Avea decat nume, prenume si un timbru fiscal de 1 leu dupa care am alergat jumate de zi. Si pot sa plec din tara cand vreau. Eee, nu chiar cand vreau. Cand am bani. Aaa, si mint. Mai am o problema: mi-a expirat pasaportul. Dar, in rest, n-ar fi probleme. O rup nitel si pe limba lui Shakespeare. Si eu nu ma dau smechera ca stiu dar nu vreau. Nu, eu o vorbesc fara nerusinare.

Stiu care e problema. Nu scriu poezii. Nu imi ies. Nu ma duce capul. Nu vor rimele sa rimeze. Si mai e ceva. Apai, mie cand imi vin dracii si ma balacaresc cu cineva, la revedere drum bun, esti veriga slaba. Eu nu ma joc. Hai, ne scuipam astazi si ne pupam maine. Nu taticu'. Ori la bal ori la spital. Si pe vremea lu' Ceasca eu nu scriam poezii. Ce naiba, eu nu am fost in stare nici macar flori sa ii ofer tovarasei, ce sa mai zic de poezii. Stiti ca asta e unul dintre cele mai mari esecuri ale vietii mele. Eee, nu sunt in stare nici sa ma prezint si sa urlu o noapte intreaga la televiziunea omuletului vesnic si etern in direct, ca pe mine ma ia somnul pe la 10 juma'. Si nici n-as lua-o pe buzuca in partidul meu.

Bai, si nu ma nascui naiba in Norvegia. Dar nu era mare fas nici asa. Ca eu nu am vrut in partidul piratilor, eu am vrut in partidul ecologistilor. S-atunci, ce ma mai intreb eu ce si cum? N-ai, domne, cu cine. Si daca n-ai, atunci stai spectator. Si privesti. Si te iei cu mainile de cap. Si razi pe sub mustati, gandindu-te la ce a zis ziarul ala strainez: stai sa vedem cum o sa traduca oamenii de la Bruxelles discursurile despre hahalere. Eu totusi cred ca o sa se intample ceva. Poate vine sfarsitul lumii. Macar unu' mic, ca e prea de tot.

PS: Sa-mi fie rusine, ca din cauza ca n-am fost eu la vot, ne-am luat-o toti peste bot de la un cioban, un numar de masina si un crizat.