Lisabona: Torre de Belem si Cristo Rei

A doua zi in Lisabona. Ne dam seama ca ieri soarele a fost mai mult decat prietenos si destul de insistent in a ne mangaia cu razele sale. Astfel ca azi avem nevoie de crema protectoare. Da, stiu, e greu de crezut ca in 10 octombrie se poate sa ai nevoie de tricou fara maneci si nu de hanorac. Dupa echiparea corespunzatoare si dupa o sedinta scurta ca sa fim sigure ca ramanem la traseul stabilit inca de ieri, plecam pe acelasi drum ca si ieri, pe sub stejari si arbori de jaracanda pana ajungem in Praca do Comercio, unde ne delectam privirea cu un targ de handmade-uri.

Fortate de distanta destul de mare si de bataturile deja existente, am cazut de acord ca-i bine ca pana la Torre do Belem sa luam tramvaiul. Din cauza imprejurarilor am facut blatul, desi drumul ar fi trebuit sa ne coste in jur de 3 euro. Numai ca automatele de bilete erau putine iar tramvaiul era arhiplin. Initial am crezut ca asa e in fiecare zi, Torre do Belem fiind un punct turistic destul de important si drept urmare destul de calcat de turisti. Da, adevarat, numai ca pe langa treaba asta ne gaseam si intr-o minunata zi de duminica aducatoare de intrare libera in turn.

Profitaram ca ajunseram in zona si facuram cateva fotografii si cu Mosteiro dos Jeronimos. Unele dintre noi isi facura curaj si intrara sa vada si interiorul uneia dintre cele mai importante cladiri din Lisabona care a rezistat cutremurului, celor trei valuri seismice si incendiului din 1755. In fata manastirii se afla Centro Cultural de Belem, iar in dreapta Muzeul Marinei. La cativa pasi se afla si turnul. Asa cum ziceam, intrarea duminica este libera, asa ca toti turistii cred ca erau prezenti la vizitat, dar mai ales la pozat. Privelistea de sus nu poate fi descrisa. Probabil asta vad pasarile cand zboara peste orase.

Alaturi de turn se afla un mic port de iahturi. Nu se compara cu cel din Barcelona, insa am vazut ceva barcute cel putin interesante. Si da, lumea facea plaja pe punte. Aici este si punctul de plecare al vaporasului de care am amintit. Desi interesanta ideea de a descoperi orasul de pe apa, ni s-a parut pierdere de timp pretios si destul de piperat, in conditiile in care ne aflam deja la mijlocul zilei si mai aveam cel putin doua puncte turistice de vizitat pe ordinea de zi. Asa ca, dupa o inghetata si un pahar cu apa menite a ne mai racori, plecaram spre Cristo Rei sau "politistul de la circulatie".

Desi pare destul de mica, Lisabona ne da batai de cap cu distantele intre obiective. Pentru a ajunge pe malul celalalt al raului Tejo a trebuit sa schimbam un tramvai, metroul si chiar si trenul. Cu toate astea, in 45 de minute traversasem podul Vasco da Gama si eram deja la cateva sute de metri de statuie. Cum bine am inceput excursia, asa am si continuat-o: ratacindu-ne. Si, in loc sa o luam spre ce ne interesa, ne treziram ca ajunseram in mijlocul spitalului de urgenta. Desi eram ferm convinse ca suntem pe drumul cel bun, ghidate fiind de "politist", nu am avut incotro si a trebuit sa facem cale intoarsa si sa incercam sa ne reorientam. Noroc cu vreo doi localnici care ne-au dus pana la straduta cu pricina. Cu aceasta ocazie, ne-am convins ca traficul este infect si in alte parti, nu numai la noi.

Dupa alta colina urcata, am ajuns la statuia de vreo 30 de m, care chiar pare a fi protectoarea orasului. Dupa un urcus cu liftul de aceasta data ce a durat cam 3 minute, am ajuns pe platforma de sub statuie unde privelistea este iarasi minunata, din acest loc vazandu-se mai clar atat podul cat si Torre do Belem. Dupa alte cinci milioane de poze din toate unghiuletele, ne-am lasat date afara de paznici, intrucat orele erau destul de inaintate (undeva in jur de 19). Am plecat spre hotel, convinse fiind ca astazi intunericul ne va prinde mult mai departe de hotel decat ieri.

Am declarat ziua terminata undeva in jurul orei 21. Nu de alta, dar picioarele deja dadeau semne de revolta si urmatoarea zi ne propusesem sa iesim din Lisabona.