luni, 2 noiembrie 2009

Lisabona, pe bune orasul colinelor

Nuu, nu a picat low costul. Doar ca, asa cum se intampla dupa toate concediile, la intoarcere trei luni imi trebuie ca sa imi citesc mailurile si sa ajung la zi cu task-urile. Dar sa nu ma mai plang atata si sa trec la jurnalul de calatorie.

Asa cum spune si titlu, prima oprire din aceasta toamna tarzie a fost Lisabona. Pe langa premiera zborului cu alta companie low cost decat cea a casei, am avut parte si de prima vizita in Portugalia. Am ales Lisabona in detrimentul orasului Porto, sperand sa impuscam doi iepuri dintr-un foc (am sperat pana in ultima zi ca vom avea timp de o excursie de o zi in orasul vinului). Ok, n-am mai ajuns la vinuri, insa ne-am incarcat bateriile tot batand cele sapte coline si imprejurimile orasului.

Sa o luam cu inceputul: am sperat ca in Portugalia merg mai putini romani sau macar romani mai bine crescuti. Ne-am inselat. Desi destul de piperat costul biletelor pana pe taram portughez (incep sa cred ca piperat la mine inseamna acceptabil la majoritatea romanasilor), am avut o companie minunata care ne-a cultivat timp de 4 ore si jumatate pasiunea pentru manele, filme cu mafie si alte chestii de cartier. Fetele au avut parte de complimente care mai de care mai emotionantem gen frumoaso, vino langa mine sa vedem un firm.

Trecem peste sentimentul de usoara greata provocat de vecinii de palier. Si peste lipsa de profesionalism a echipajului. Si peste si peste si peste. Ajungem la destinatie, undeva in jurul orei 22. Si, desi destul de amanuntita cercetarea mea anterioara plecarii, ne treziram ratacite in mijlocul unui oras pe care aveam sa-l declaram cucerit mai repede decat ne-am fi asteptat initial. Dupa o invarteala de juma de ora in cautarea metroului potrivit, mai pierduram juma de ora cautand hotelul, avand astfel posibilitatea unei prime interactiuni cu oamenii locului.

Desi nu la fel de calzi sau primitori ca spaniolii, portughezi m-au impresionat in prima faza pentru faptul ca vorbesc ceva engleza. Toti cei carora le-am cerut in prima seara ceva indrumari spre hotelul mult cautat, mi-au raspuns intr-o engleza mai mult sau mai putin fluenta. Problemele le-am intampinat la hotel. Desi stiam ca exista o practica un pic deranjanta prin care oaspetii care ajung relativ tarziu sunt cazati fie intr-un alt tip de camera fie chiar intr-un alt hotel, dupa atatea cautari, am sperat ca la noi lucrurile vor sta altfel. N-a fost asa. Ceea ce la inceput parea curat ghinion s-a dovedit un mare noroc. Astfel, in loc de camera dubla, am beneficiat in acelasi pret de un suite. Care normal nu se compara cu camerele obisnuite.

Dupa prima noapte si dupa un mic dejun frumos prezentat si destul de diversificat, am declarat deschisa excursia noastra. Si ne-am propus sa vedem estul Lisabonei. Am plecat spre Alfama. Din piata Marquez de Pombal am luat-o agale, oprindu-ne din cinci in cinci metri pentru poze. Cinci fete in grup, patru aparate de fotografiat, care mai de care mai performante. Si asa ne pozaram pe Avenida de Libertade, la Hard Rock Cafe. Trecuram prin Praca dos Restauradores, unde facuram o prima pauza pentru a admira Monumentul Restauratiei si a-i privi la lucru pe cei care lustruiau pantofii trecatorilor in schimbul unui banut. Tot urmandu-ne drumul trecuram prin Piata Rossio unde puseram ochii pe o pereche de ghete (muieri, ce sa mai zicem).

Desi ghidate mai mult de castelul Sao Jorge decat de harta mai mult furata decat luata de la hotel, ne permiseram luxul de a ne rataci. Drumul spre castel fu primul indiciu ca intr-adevar orasul este de fapt un urca-coboara permanent. Cu stadute inguste si cladiri vechi, Alfama are inca parfumul veacurilor trecute. Pasii ne-au dus pe langa Se Catedral, Largo das Portas de Sol, pana sus la castel. Cei 5 euro ceruti la intrare deschid portile unui castel ce a fost candva inima orasului maur. Dincolo de loc de belvedere, ma asteptam din clipa in clipa sa dau peste vreo domnita ratacita. Dupa ceva timp petrecut in castel, ne hotararam sa cautam un loc in care sa ne desfatam cu ceva mancare traditionala. Partea asta cu traditionalul nu prea ne-a iesit. Ca mancare a fost. Dar nu prea traditionala.

Dupa alte cincizeci de mii de poze din toate unghiurile si in toate pozitiile, o luaram agale spre Praca do Comercio, in speranta ca vom gasi un punct de informatii turistice in care sa aflam cum e cu plimbarile cu vaporasul pe raul Tejo. In drumul nostru achizitionaram ceva amintiri pentru cei de acasa si admiraram un fel de pescarie care se dovedi a fi restaurant, desi in vitrina erau expuse diverse animalute ce nu mi s-a parut ca ar fi avut ceva in comun cu pestii. Dupa atata mers si mers si ocolit si iar mers, ne odihniram picioarele pe malul raului mai sus amintit. Aici ne-am hotarat si asupra destinatiei zilei urmatoare, inspirate fiind de statuia si podul care se vedeau peste rau.

Dupa cele douazeci de minute de sedinta foto, pauza de masa, pauza de masat picioarele (fiecare a folosit timpul in felul ei), am decis sa pornim spre Chiado si Bairro Alto. Desi pe toate forumurile, turistii vorbeau de funicular, noi (avand energia primei zile) am hotarat sa ne testam limitele si am luat-o la pas. Am fost insotite de acelasi parfum de vechi si intim. Simplitatea oamenilor si modul firesc si deloc complicat in care oamenii obisnuiti isi duc traiul, fara a parea afectati de prezenta atator turisti te fac sa te simti intr-un fel ciudat ca acasa. Parca eram in vizita la ai mei, unde in fata blocului trei copilite se jucau un fel de leapsa.

Furat fiind de peisaj, nu-ti dai seama; insa in Lisabona faci miscare. Asa ca, undeva cand deja intunericul cucerise orasul, am decis sa o luam spre casa. Foarte interesanta asezarea hotelului. Pe o colina, normal. Ne-am simtit ca la ora de sport, cand dupa antrenament, proful te pune sa dai doua ture de teren ca sa se termine ora cu bine. Asa ca, am ajuns la hotel fara pic de energie, avand in minte doar dusul si patul, pentru a o putea lua ziua urmatoare de la inceput.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Fularul, ca a venit vremea rece??? cand ne intalnim ????????

:)))))))))))))))))))))))
C.

Andreea spunea...

:) Tu vrei fularul sa il porti??? Credeam ca il vrei sa il pui in vitrina, langa pozele cu Universitatea Craiova :))