Dupa o noapte in care ne-am odihnit destul de bine si destul de mult, ne treziram cu chef de plimbat prin capitala europeana, de umblat pe jos pana la nenorocit picioarele de la atatea bataturi, de cunoscut oamenii, cultura, arhitectura. Grupul nostru, asa cum am mai zis foarte bine informat inca de inainte de a ajunge in Bucuresti, se hotari sa ia micul dejun in oras.
Plecaram de acasa de imprumut in jurul orei 8. Iesiram pe Calea Victoriei cu gandul de a gasi un snake bar ca sa luam o cafea si un corn. Tot alergand dupa cafeaua datatoare de energie, ajunseram in Piata Victoriei. Pe partea dreapta cum am intrat in piata, se inalta Guvernul. Nu ni s-a parut niciuneia dintre noi cine stie ce monument, asa ca dupa cateva fotografii ca sa ramana dovezi ale trecerii noastre pe acolo, am luat-o spre Muzeul Taranului Roman. Nu inainte de a remarca prezenta mai mult sau mai putin galagioasa a unui grup de protestatari.
Despre Muzeul Taranului Roman, numai de bine. In ceea ce priveste exteriorul. Interiorul ne-a dezamagit putin. Ne asteptam sa gasim un loc in care sa fie stranse bucati de istorie a originii, dovezi ale traditiilor si obiceiurilor. Mai degraba am gasit un loc in care se desfasoara diverse evenimente. Un fel de gazda din trecut pentru progresul din prezent. Am mers mai departe in calatoria noastra. Si am ajuns la Arcul de Triumf. Din pacate, nu am putut urca, desi ar fi fost interesant sa vedem Bucurestiul de sus.
Dupa Arcul de Triumf, am pornit spre Muzeul Satului si spre Casa Presei Libere. Am vazut astfel si Parcul Herastrau, ca tot era in drum. Si dupa atata vizitat, ne odihniram picioarele si mancaram o minunata fasole cu ciolan la Taverna Sarbului. Stiu, stiu, eram in Romania si ar fi trebuit sa incercam la un restaurant cu specific. Insa in prima zi, nu ne-am orientat prea bine.
Seara ne prinse plimbandu-ne pe Calea Victoriei, cu Ateneul Roman ramanand in urma. Trecuram de Palatul Telefoanelor, aproape fara sa ne dam seama. Noroc ca ne-a atras atentia Casa Capsa, Teatrul Odeon si Cercul Militar. Ajunseram in Piata Universitatii, kilometrul zero al orasului. Chiar in mijlocul pietei se inalta Teatrul National Ion Luca Caragiale. Peste drum Universitatea Bucuresti. Impresionante cladiri. Din pacate, in spatele Universitatii, desi ne aflam in buricul targului, cativa oameni ai strazi au gasit de cuviinta sa ne adreseze ceva cuvinte pe care, cu putinele mele cunostinte de limba romana, le-am catalogat injuraturi. Ca sa nu mai vorbim de diversele miresme care ne imbiau pe repede inainte spre bulevard.
A doua zi o rezervaram pentru Splai si centrul Vechi. Inainte insa de a ne plimba pe malul Dambovitei, facuram o vizita scurta celui mai cunoscut obiectiv turistic al Bucurestiului: Palatul Parlamentului. Impresionant prin dimensiuni si consumuri. Dupa vreo jumatate de ora de admirat, fotografiat si minunat, ne-am indreptat pasii spre Hanul lui Manuc. Pe care vroiam sa il vizitam nu numai ca obiectiv pe lista de bifat, insa si ca potolitor al sunetelor din ce in ce mai stridente venite din adancurile stomacului fiecareia dintre noi. Si da, Hanul lui Manuc, daca facem abstractie de modul in care am fost servite de ospatari, se situeaza imediat dupa Muzeul Satului in preferintele noastre.
Pe cat de tare ne-a impresionat Hanul, pe atat de dezamagite am fost de Centrul Vechi, care se afla, insa, in plina reconditionare. Desi pe cele mai multe strazi sunt sapate adevarate cratere, pe doua stradute se desfasoara se pare viata de noapte a bucurestenilor care au renuntat la cafenelele de Dorobanti, despre care citisem pe nenea Gugal, si s-au reorientat spre Lipscani. Dupa un profiterol si o apa plata care ne-au costat in jur de 5 euro, am luat-o la pas spre casa. Am trecut de Banca Nationala si ne-am permis ragazul de a mai admira inca o data Ateneul si Muzeul de Arta aflat in Palatul Regal.
Ziua a treia am inceput-o cu o plimbare in Cismigiu, un alt parc al Bucurestiului. Se pare ca pe vremuri era un loc destul de important pentru tinerii indragostiti. Cu trecerea vremii, si-a mai pierdut din notorietate si tinerete, transformandu-se mai degraba in parcul celor de varsta inaintata pe care i-am intalnit ba la o partida de sah, ba la plimbare cu nepotii. Cismigiul insa ne-a oferit cea mai buna vata de zahar si cele mai bune floricele cu caramel.
Dupa un asa festin si dupa ce am strabatut parcul cap coada, am iesit in fata Primariei. Ne-am prostit cu un KFC. Dupa rasfatul nemeritat cu cele mai bune aripioare ale KFC-ul din Europa (asta afirmatie e testata), am luat-o spre Biserica Mitropoliei. Am vazut astfel si Palatul CEC si Muzeul National de Istorie. Au avut ceva arhitectura si romanii astia. Pacat ca am observat o oarescare tendinta de a demola pentru a lasa loc nu neaparat noului sau progresului, cat kitsch-ului.
A doua jumatate a zilei era planificata pentru Palatul Cotroceni si Gradina Botanica. Cum era si sambata, nu va inchipuiti marea de oameni care era in ambele puncte. Basca la Gradina Botanica, un pic saracuta fata de alte gradini europene, am intalnit si o mireasa venita sa faca fotografii cu invitatii, inconjurata de flori si mult verde. Palatul Cotroceni este locul unde presedintele Romaniei, un personaj destul de interesant, isi indeplineste atributiile din fisa postului. Ca si monument, palatul poate fi comparat cu alte locatii de acelasi gen din Europa, fara a fi in vreun fel depasit.
Ca si loc de pranzit si cinat ne-am ales Carul cu Bere. O locatie minunata, pe care o recomand tuturor turistilor care ajung in Bucuresti. E adevarat ca nota de plata e usor piperata, insa atmosfera si mancarea buna fac sa nu regreti niciun leut. O recomandare: incercati sa faceti rezervarea u ceva timp inainte, ca sa nu aveti surpriza de a nu gasi locuri. Pentru ca, in ciuda statisticilor care indica un nivel de trai destul de scazut al romanului de rand, cel putin aceasta locatie va fi vesnic plina ochi.
Mai am de povestit cate ceva despre excursia in imprejurimile Bucurestiului si ceva concluzii trase la rece. In viitorul apropiat....
Plecaram de acasa de imprumut in jurul orei 8. Iesiram pe Calea Victoriei cu gandul de a gasi un snake bar ca sa luam o cafea si un corn. Tot alergand dupa cafeaua datatoare de energie, ajunseram in Piata Victoriei. Pe partea dreapta cum am intrat in piata, se inalta Guvernul. Nu ni s-a parut niciuneia dintre noi cine stie ce monument, asa ca dupa cateva fotografii ca sa ramana dovezi ale trecerii noastre pe acolo, am luat-o spre Muzeul Taranului Roman. Nu inainte de a remarca prezenta mai mult sau mai putin galagioasa a unui grup de protestatari.
Despre Muzeul Taranului Roman, numai de bine. In ceea ce priveste exteriorul. Interiorul ne-a dezamagit putin. Ne asteptam sa gasim un loc in care sa fie stranse bucati de istorie a originii, dovezi ale traditiilor si obiceiurilor. Mai degraba am gasit un loc in care se desfasoara diverse evenimente. Un fel de gazda din trecut pentru progresul din prezent. Am mers mai departe in calatoria noastra. Si am ajuns la Arcul de Triumf. Din pacate, nu am putut urca, desi ar fi fost interesant sa vedem Bucurestiul de sus.
Dupa Arcul de Triumf, am pornit spre Muzeul Satului si spre Casa Presei Libere. Am vazut astfel si Parcul Herastrau, ca tot era in drum. Si dupa atata vizitat, ne odihniram picioarele si mancaram o minunata fasole cu ciolan la Taverna Sarbului. Stiu, stiu, eram in Romania si ar fi trebuit sa incercam la un restaurant cu specific. Insa in prima zi, nu ne-am orientat prea bine.
Seara ne prinse plimbandu-ne pe Calea Victoriei, cu Ateneul Roman ramanand in urma. Trecuram de Palatul Telefoanelor, aproape fara sa ne dam seama. Noroc ca ne-a atras atentia Casa Capsa, Teatrul Odeon si Cercul Militar. Ajunseram in Piata Universitatii, kilometrul zero al orasului. Chiar in mijlocul pietei se inalta Teatrul National Ion Luca Caragiale. Peste drum Universitatea Bucuresti. Impresionante cladiri. Din pacate, in spatele Universitatii, desi ne aflam in buricul targului, cativa oameni ai strazi au gasit de cuviinta sa ne adreseze ceva cuvinte pe care, cu putinele mele cunostinte de limba romana, le-am catalogat injuraturi. Ca sa nu mai vorbim de diversele miresme care ne imbiau pe repede inainte spre bulevard.
A doua zi o rezervaram pentru Splai si centrul Vechi. Inainte insa de a ne plimba pe malul Dambovitei, facuram o vizita scurta celui mai cunoscut obiectiv turistic al Bucurestiului: Palatul Parlamentului. Impresionant prin dimensiuni si consumuri. Dupa vreo jumatate de ora de admirat, fotografiat si minunat, ne-am indreptat pasii spre Hanul lui Manuc. Pe care vroiam sa il vizitam nu numai ca obiectiv pe lista de bifat, insa si ca potolitor al sunetelor din ce in ce mai stridente venite din adancurile stomacului fiecareia dintre noi. Si da, Hanul lui Manuc, daca facem abstractie de modul in care am fost servite de ospatari, se situeaza imediat dupa Muzeul Satului in preferintele noastre.
Pe cat de tare ne-a impresionat Hanul, pe atat de dezamagite am fost de Centrul Vechi, care se afla, insa, in plina reconditionare. Desi pe cele mai multe strazi sunt sapate adevarate cratere, pe doua stradute se desfasoara se pare viata de noapte a bucurestenilor care au renuntat la cafenelele de Dorobanti, despre care citisem pe nenea Gugal, si s-au reorientat spre Lipscani. Dupa un profiterol si o apa plata care ne-au costat in jur de 5 euro, am luat-o la pas spre casa. Am trecut de Banca Nationala si ne-am permis ragazul de a mai admira inca o data Ateneul si Muzeul de Arta aflat in Palatul Regal.
Ziua a treia am inceput-o cu o plimbare in Cismigiu, un alt parc al Bucurestiului. Se pare ca pe vremuri era un loc destul de important pentru tinerii indragostiti. Cu trecerea vremii, si-a mai pierdut din notorietate si tinerete, transformandu-se mai degraba in parcul celor de varsta inaintata pe care i-am intalnit ba la o partida de sah, ba la plimbare cu nepotii. Cismigiul insa ne-a oferit cea mai buna vata de zahar si cele mai bune floricele cu caramel.
Dupa un asa festin si dupa ce am strabatut parcul cap coada, am iesit in fata Primariei. Ne-am prostit cu un KFC. Dupa rasfatul nemeritat cu cele mai bune aripioare ale KFC-ul din Europa (asta afirmatie e testata), am luat-o spre Biserica Mitropoliei. Am vazut astfel si Palatul CEC si Muzeul National de Istorie. Au avut ceva arhitectura si romanii astia. Pacat ca am observat o oarescare tendinta de a demola pentru a lasa loc nu neaparat noului sau progresului, cat kitsch-ului.
A doua jumatate a zilei era planificata pentru Palatul Cotroceni si Gradina Botanica. Cum era si sambata, nu va inchipuiti marea de oameni care era in ambele puncte. Basca la Gradina Botanica, un pic saracuta fata de alte gradini europene, am intalnit si o mireasa venita sa faca fotografii cu invitatii, inconjurata de flori si mult verde. Palatul Cotroceni este locul unde presedintele Romaniei, un personaj destul de interesant, isi indeplineste atributiile din fisa postului. Ca si monument, palatul poate fi comparat cu alte locatii de acelasi gen din Europa, fara a fi in vreun fel depasit.
Ca si loc de pranzit si cinat ne-am ales Carul cu Bere. O locatie minunata, pe care o recomand tuturor turistilor care ajung in Bucuresti. E adevarat ca nota de plata e usor piperata, insa atmosfera si mancarea buna fac sa nu regreti niciun leut. O recomandare: incercati sa faceti rezervarea u ceva timp inainte, ca sa nu aveti surpriza de a nu gasi locuri. Pentru ca, in ciuda statisticilor care indica un nivel de trai destul de scazut al romanului de rand, cel putin aceasta locatie va fi vesnic plina ochi.
Mai am de povestit cate ceva despre excursia in imprejurimile Bucurestiului si ceva concluzii trase la rece. In viitorul apropiat....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu