joi, 1 octombrie 2009

Turist in Bucharest

Da, ideea de azi mi-a venit si ascultand la radio o emisiune si vazand aseara la tembelizor doi politicieni care s-au balacarit pe la primarie din nu stiu ce considerente, lasandu-ne insa impresia ca se lupta cu cainii pentru binele nostru, al poporului si al lui, al orasului. Si de la o vizita a unui prieten al colocatarei, omu' turc de fel, venit turist la Bucuresti. Si de la cea din urma calatorie, efectuata la Roma.

Asa. Sa le luam pe rand. Sa presupunem ca as fi turist. Si as veni in concediu in Bucuresti. Ca poate si in tara mea as avea calendare din acestea de birou cu capitalele europene. Si poate mi-as propune sa vad tot, sa nu scap nimic, drept urmare nici capitala Romaniei. Si m-as interesa in prima faza la nenea Google. Sa-mi spuna el cate ceva de Bucuresti. In prima faza. Si imi spune ca Bucurestiul a cunoscut un bum economic si cultural. Ca desi razboiul, Ceausescu si cutremurele (presupun ca se refera la cel din '77) au distrus multe din cladirile centrului istoric, unele inca mai rezista. Eu, ca turist, voi crede. Si voi zice: sa merg sa vad arhitectura, vechi impletindu-se cu nou si de ce nu, chiar si ruine.

Si uite asa, urca-ma-voi intr-un avion. Acuma, daca sunt un turist mai avut voi ateriza pe Otopeni. Si mi se va parea un hangar in comparatie cu aeroportul de unde am plecat. Daca sunt un turist mai sarac sau mai zgarcit (gen colocatara) voi ateriza pe Baneasa. Care nu stiu cum mi se va parea, dar sigur e un hangar. Voi fi fascinata de primitivitatea locului. Sau, mai rau, speriata de-a dreptul. Sa zicem ca depasesc starea. Si ies din aeroport unde vamesii, cu fetele ingropate in grimasa, imi vor ura un bine-ati venit aruncat printre dinti.

La iesire ma acosteaza unul dintre cei 2.15 milioane de romanasi. Prima legatura cu orasul ce ma va gazdui pentru o saptamana. Voi fi taxata de la Baneasa pana pe Calea Victoriei 200 RON. Adica 45 de euro. Nu mi se va parea ca am fost tepuita, din moment ce si la Madrid costa tot cam atat drumul de la Barajas pana in oras. De ce-mi voi da ulterior seama: Baneasa e in oras, nu la kilometri buni de oras. Si taximetristii din Spania stau la rand, intr-o ordine de nedescris. La Bucuresti, taximetristii te acosteaza pe rand, care cat poate de tare.

Bine. Voi fi ajuns in centru. Cum hotelul era destul de piperat si cum colocatara statea cu ochii pe mine in momentul in care am facut rezervarea, am zis ca ar fi bine sa inchiriez un apartament. Si am inchiriat. Unul cu doua dormitoare. Pe Teodor Aman. Cu 90 de euro pe noapte (sa presupunem ca a mea colocatara era la baie sau n-a vazut sau ceva, macar de dragul povestii). La astia se mai adauga 9 % taxe. Intr-o vila, la etajul 3. Am o harta pe site, insa nu ma ajuta. Sa traiasca insa Google Earth. Ajung. De fapt, ma aduce taximetristul. Care imi si recomanda ceva in timpul calatoriei. O muzica. Suna asa turcesco-grecesco-bulgaro-araba. Ma simt prost. Ma gandesc ca ar fi trebuit sa ma informez mai bine. As fi stiu atunci sa apreciez o doamna, Minodora cumva.

Buuun. La apartament trebuie sa ma intalnesc cu proprietarul sa imi dea cheile si sa imi arate apartamentul. Trebuia sa ne intalnim la ora 19. Am intarziat, in conditiile in care avionul a aterizat la ora 17. Nu m-a deranjat sa stau la coada cat vedeai cu ochii de masini. Mi-am imaginat ce reprezinta fiecare cladire intalnita pe drum. Din pacate, domnul sofer de taxi nu a putut sa ma familiarizeze decat cu muzica. Nu prea a stiut sa-mi explice pe unde treceam. Sau nu a putut. Ca am uitat sa va spun. Nu vorbea engleza. Nici franceza. Nici italiana. Iar in spaniola stia doar cateva cuvinte care, sincer, nu ne-ar fi ajutat la mare lucru. Singura mea problema era lipsa de punctualitate. Si ca il voi incurca pe acel om care ma va fi asteptat pret de 15 minute.

Ajung la apartament. Zona interesanta. Ne-au cam zgaltait gropile. Dar nu-i nimic. Gropi sunt si la noi. Era deja 19.15. Il caut din priviri pe proprietar. Pe care nu reusesc sa-l gasesc. Sau poate l-am ratat deja. Ne punem pe asteptat. Pe la 19.30 deja incep sa-mi fac probleme. Nu am vrut sa ii cred pe toti cei care m-au sfatuit sa am grija cu rezervarile astea online, mai ales cand vine vorba de Bucuresti. Ma gandesc cum am pierdut avansul. Problema insa nu era asta. Ma gandeam unde vom dormi in noaptea care se asternea, aducand cu ea figuri ciudate.

Pe la ora 19.45, vine un domn si se prezinta ca fiind cel cu care am tinut legatura din momentul rezervarii. Ne conduce la apartament. Imm. Nici prea prea nici foarte foarte. Curat, desi parca mirosea usor a vechi. Si inca putin a mucegai. Mobila de la Ikea. Asta ne-a mai facut sa ne simtim un pic ca acasa. Aparatura putin depasita. Prajitorul de paine parea ca nu a mai fost folosit de ani buni. La bucatarie, mi s-a parut ca miroase usor a gaze. Toate ifosele mi-au fost sterse de o uitatura si un cot al colocatarei. Am stabilit cu dl proprietar sa ne lichidam cu banutii in ultima zi.

L-am intrebat daca ar putea sa ne recomande ceva de facut in Bucuresti. Sau daca ne poate da vreo harta. Sau macar sa ne spuna un loc de unde sa ne luam informatiile utile. Ni l-a recomandat cu caldura pe nenea Gugal. Si ne-a mai recomandat sa nu ne trazneasca prin minte sa mergem intr-un loc numit Ferentari. Sau Rahova. Sau Berceni. Ne-a recomandat sa stam mai pe langa centru. Si sa avem grija la portofele. Ceea ce am si facut.

Asta a fost prima dupa amiaza in Bucharest. In urmatoarea postare am sa va povestesc ce am vazut, cum, cat, cand. Si alte impresii.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Te iau ghid in capitala patriei noastre???vrei?dar fara remuneratie mon cher, ca bugetarii sunt in greva. :))))))))))))))))))))

C.

Anonim spunea...

asteptam continuarea...m-ai dezamagit teribil, ma cherie:(

Andreea spunea...

Vine si continuarea...zilele astea:)