In ultima zi a vizitei noastre, ne-am propus sa vedem imprejurimile Bucurestilor. Mai exact Mogosoaia, Curtea de Arges si manastirea Cernica. Cum nu am putut gasi nicio harta a mijloacelor de transport in comun care sa ne ajute sa ajungem la obiectivele propuse spre vizitare, am decis sa inchiriem o masina (asta e de dragul povestii, in realitate nici una dintre cele patru dudui neavand suficient curaj pentru a se urca la volan sau chair daca ar fi avut curajul, acesta ar fi disparut cand ar fi dat cu ochii de traficul din Bucuresti).
Mogosoaia ne-a intampinat inca de la primii pasi cu flori. Mai exact trandafiri. Pe aleea principala, de o parte si de cealalta rozele frumos colorate si mirositoare erau cele mai bune gazde ce ar fi putut fi gasite pentru a ne intampina. Gradina palatului pare a pastra aerul vremurilor in care a fost ridicata. Casa de oaspeti din curtea palatului, cuhnia (bucataria), turnul portii, toate emanand stilul brancovenesc, te transpun in vremea lui Constantin Brancoveanu. In linistea care domneste, poti sa juri ca se aud copitele cailor sau zgomotul facut de trasurile ce aduceau la baluri tinere domnite. In sere am gasit cativa copiii reuniti sub pretextul unui atelier de educatie plastica. Si, de parca toate acestea nu ar fi suficiente, in fata castelului se afla lacul Mogosoaia, incarcat parca de nuferii lui Eminescu.
Dupa ce ne-am incarcat simturile cu maretia si eleganta vremurilor trecute, am plecat spre Curtea de Arges, atrase si de legenda mesterului Manole. Biserica episcopala ctitorita de Neagoe Basarab este locul in care sunt inmormantati regele Carol I si regele Ferdinand I. Am cascat ochii asa cum am facut-o si in celelalte capitale europene. Ce ne-a placut insa cel mai mult a fost gradina manastirii, foarte bine ingrijita si pastrata si picturile din interiorul bisericii.
Data fiind ora destul de inaintata, am decis sa ne intoarcem spre Bucuresti si sa mai vedem inainte, de a ne intoarce acasa, Manastirea Cernica si Manastirea Pasarea. Desi eram destul de reticente in fata ideii de a avea doua manastiri la marginea unui oras atat de aglomerat si zgomotos, am fost surprinse de linistea si atmosfera din cele doua lacase de cult. Nu stiu daca am fost impresionate de istoria celor doua asezari, dar cu siguranta am plecat mai impacate cu noi insine.
Am terminat calatoria noastra in forta, cu o cina la Restaurant Jaristea. Si cred ca atmosfera de la Jaristea descrie cel mai bine ceea ce a fost candva Bucurestiul. Si cred ca isi merita candva denumirea de Micul Paris. Muzica autentica, mancare autentica, o gazda minunata, preocupata de buna dispozitie a oaspetilor, toate te fac sa uiti tot ce ai fi vazut urat intr-o capitala care se lupta pentru a-si gasi un loc, pentru a-si creiona o personalitate, pentru a-si desavarsi un stil.
Concluzii: In Bucuresti e bine sa te misti cu metroul (e singurul care te poate duce dintr-o parte in alta a Bucurestiului intr-un timp relativ scurt); nu exista un autobuz care sa te plimbe pe la punctele turistice din oras (nici nu ar avea cum, pentru ca ar ramane blocat in trafic); nu exista puncte de informare turistica, nu-ti poti lua harti decat de la hotel sau de la librarii; nu exista indicatoare spre obiectivele turistice; nu exista toalete publice (iar cele care exista sunt infecte); romanii nu prea vorbesc limbi straine, asa ca e dificil sa te indrume cineva; orasul nu e deloc scump comparativ cu alte capitale; e un oras destul de poluat, cu o Dambovita nefolosita la maxim; nu am gasit nicaieri ospitalitatea de care se vorbeste peste tot; este un oras in care nu te poti plictisi; sunt multe de vazut si de facut, desi nu toate sunt promovate ca obiective turistice.
Concluzia mea, a bucuresteanului: suntem in grafic. Inca avem cu ce. Ba s-ar putea sa fim chiar peste multe capitale europene. Daca am rezolva cu drumurile si cu turismul (mai bine zis cu serviciile) am scoate bani frumusei.
Mogosoaia ne-a intampinat inca de la primii pasi cu flori. Mai exact trandafiri. Pe aleea principala, de o parte si de cealalta rozele frumos colorate si mirositoare erau cele mai bune gazde ce ar fi putut fi gasite pentru a ne intampina. Gradina palatului pare a pastra aerul vremurilor in care a fost ridicata. Casa de oaspeti din curtea palatului, cuhnia (bucataria), turnul portii, toate emanand stilul brancovenesc, te transpun in vremea lui Constantin Brancoveanu. In linistea care domneste, poti sa juri ca se aud copitele cailor sau zgomotul facut de trasurile ce aduceau la baluri tinere domnite. In sere am gasit cativa copiii reuniti sub pretextul unui atelier de educatie plastica. Si, de parca toate acestea nu ar fi suficiente, in fata castelului se afla lacul Mogosoaia, incarcat parca de nuferii lui Eminescu.
Dupa ce ne-am incarcat simturile cu maretia si eleganta vremurilor trecute, am plecat spre Curtea de Arges, atrase si de legenda mesterului Manole. Biserica episcopala ctitorita de Neagoe Basarab este locul in care sunt inmormantati regele Carol I si regele Ferdinand I. Am cascat ochii asa cum am facut-o si in celelalte capitale europene. Ce ne-a placut insa cel mai mult a fost gradina manastirii, foarte bine ingrijita si pastrata si picturile din interiorul bisericii.
Data fiind ora destul de inaintata, am decis sa ne intoarcem spre Bucuresti si sa mai vedem inainte, de a ne intoarce acasa, Manastirea Cernica si Manastirea Pasarea. Desi eram destul de reticente in fata ideii de a avea doua manastiri la marginea unui oras atat de aglomerat si zgomotos, am fost surprinse de linistea si atmosfera din cele doua lacase de cult. Nu stiu daca am fost impresionate de istoria celor doua asezari, dar cu siguranta am plecat mai impacate cu noi insine.
Am terminat calatoria noastra in forta, cu o cina la Restaurant Jaristea. Si cred ca atmosfera de la Jaristea descrie cel mai bine ceea ce a fost candva Bucurestiul. Si cred ca isi merita candva denumirea de Micul Paris. Muzica autentica, mancare autentica, o gazda minunata, preocupata de buna dispozitie a oaspetilor, toate te fac sa uiti tot ce ai fi vazut urat intr-o capitala care se lupta pentru a-si gasi un loc, pentru a-si creiona o personalitate, pentru a-si desavarsi un stil.
Concluzii: In Bucuresti e bine sa te misti cu metroul (e singurul care te poate duce dintr-o parte in alta a Bucurestiului intr-un timp relativ scurt); nu exista un autobuz care sa te plimbe pe la punctele turistice din oras (nici nu ar avea cum, pentru ca ar ramane blocat in trafic); nu exista puncte de informare turistica, nu-ti poti lua harti decat de la hotel sau de la librarii; nu exista indicatoare spre obiectivele turistice; nu exista toalete publice (iar cele care exista sunt infecte); romanii nu prea vorbesc limbi straine, asa ca e dificil sa te indrume cineva; orasul nu e deloc scump comparativ cu alte capitale; e un oras destul de poluat, cu o Dambovita nefolosita la maxim; nu am gasit nicaieri ospitalitatea de care se vorbeste peste tot; este un oras in care nu te poti plictisi; sunt multe de vazut si de facut, desi nu toate sunt promovate ca obiective turistice.
Concluzia mea, a bucuresteanului: suntem in grafic. Inca avem cu ce. Ba s-ar putea sa fim chiar peste multe capitale europene. Daca am rezolva cu drumurile si cu turismul (mai bine zis cu serviciile) am scoate bani frumusei.
2 comentarii:
Iti poti schimba meseria cu brio.Pe mine m-ai convins.
Daca as fi un turist strain as vizita cu mare placere capitala Romaniei, dupa ce as citi postarea ta.
Norocul meu este ca nu doresc sa arunc cu timpul aiurea prin aglomeratia din "oraselul" nostru.
C
Deci se poate. Important e unghiul din care privesti, nu?
Trimiteți un comentariu