Miroase a fan proaspat cosit. Si se aude undeva in apropiere un cocos care da trezirea. Pe ulita, tropaitul cailor ridica praf. De dupa dealurile verzi se ridica o bila de foc. Zorii zilei castiga batalia cu ultimele armate nocturne. Incepe o noua zi. La o distanta considerabila, miroase a ciment proaspat incins. Si se aude asurzitor o alarma de smartphone care te scoala si din morti. Pe bulevard, asfaltul este deformat de trolee, tramvaie, autobuze. Dupa blocurile gri sta ascuns si parca mai cere inca 5 minute un soare usor palid si bolind. Noaptea pare fericita sa fuga din campul muncii. Si aici incepe o noua zi.
La un semn, toti vecinii se inghesuie in bai. Baile proprii. Din apartamentele pe care le vom fi finalizat de platit bancii la pensie. Se aude apa si de deasupra si de la parter. Toti incepem la 9. Asadar, avem fix acelasi program. Incepem deja cu deadline-urile. La 7.30 intalnire cu micul dejun. De cele mai multe ori se suprapune cu vreo alta intalnire sau cu vreun call. Ramane in stand by, urmand sa facem follow up. La 8 trebuie sa iesim pe usa. In uniforma corporatista, in culori neutre, cu parul asezat la fir, cu badge-ul mandru spanzurandu-se sau spanzurandu-ne de gatu-ne. Ne pozitionam in asteptare. La tramvai, metrou, in trafic. Toate drumurile duc catre nord.
In tramvai se discuta strategii de vanzare si modalitati de atragere de clienti noi. Acestia sunt corporatristii de Obor. Se analizeaza indicii de calitate si politicile de marketing. Aici protagonisti sunt corporatristii ambulanti care isi au biroul fix in tramvai si al caror obiect de activitate il reprezinta vanzarea de produse mereu necesare si niciodata existente in posetele corporatristelor. Sunt creionate career path-uri si sunt dezbatute planurile anuale de traininguri. De catre parintii corporatristi care, mai ales in perioada de bac sau alte asemenea, devin cei mai implicati oameni de resurse umane.
In metroul nostru ducator de minti stralucite, perfect robotizate, vreo doi trainee discuta aprins pe marginea programelor lor de internship. Ii observa si ii analizeaza de la doua scaune distanta un mentor. Isi noteaza punctual, in agenda mintii, pros si cons pentru dezvoltarea unor astfel de solutii de recrutare in cadrul departamentului pe care il conduce. Costuri reduse cu personalul, robotei mai usor de manipulat. Fresh meat, fresh meat. In picioare, spanzurati de cravate elegante, mirosind a strainezia, doi expati. Vorbesc de dubla impunere si de fiscul romanesc. Nu de bine. Metroul este plin pana la refuz. De gasculite corporatriste. Care isi etaleaza penajul. Proaspat ferchezuit.
Nimeni nu observa ca metroul se opreste intre statii. Unul dintre ai nostri a incercat sa forteze intrarea in Board-ul cel mai de sus. Nu i-a iesit. GM-ul dumnezeiesc nu l-a vrut in management meeting-uri. Ori nu a inteles procedura, ori este un low performer. Va intra in PIP. Sa stim o treaba. Nu incurcam activitatea marii companii Wild World cu o rotita scartaitoare. Si batem la usile boardului doar daca suntem pregatiti. Sa ni se traga scaunul cand sa ne asezam. Si sa avem un feedback 360 nu chiar grozav.
In trafic, lucrurile sunt simple. Fiecare are KPI-urile lui: sa nu lege relatii prea intime, de genul pupat, cu ceilalti corporatristi automobilizati, sa gaseasca metode de optimizare a procesului de sofat, sa reduca termenele de livrare a propriei persoane la plantatie. Pe langa toate acestea, sa isi pastreze focusul pe taskurile zilnice si sa fie un adevarat leader care nu se lasa influentat de frustrarile si atitudinile provocatoare ce vin din randul acestei mari echipe a automobilizatilor piperisti. Sa faca bine sa lead by example, sa respecte ad litteram Regulamentul Intern si nu numai.
Ajungem toti. La 9. Ca noi ne respectam deadline-urile. Ne oprim la covrigarie. Pentru covrigul nostru de toate zilele. Si la tonomatul de cafea. Si intram in uzina. Ne pierdem in business reports. Facem business notes pentru a fundamenta inclusiv ciorba corporatista de la ora pranzului. Vorbim in cifre, bugete, forecasturi. O iesire in oras necesita un intreg plan de afaceri: definim piata, clientii, analizam concurenta, ne descriem serviciile, ne alegem locatia, partenerii, calculam veniturile, analizam planul de marketing. Chiar si cand vine vorba de relatia cu omul nostru, corporatistul care ne inghite acasa, ne straduim sa fim profesionisti. De cele mai multe ori, de carton. Sau antreprenori. In loc sa fim coechipieri.
La pranz, avem lunch break. Mergem organizat, cu normele de health and safety in minte, catre cantine. Vorbim de leadership. De cum sa ne crestem oamenii. Sau, mai bine zis, cum sa ii subjugam mai tare. De planuri de dezvoltare profesionala. Sau, cum sa sapam groapa celui al carui post il vizam. Vara, subiect principal devine vacanta. Aia pentru care economisim un an intreg. Si de care ne bucuram o saptamana, hai doua. Si la capitolul concediu, primeaza gandirea corporatrista, cu obiective musai smart, cu analiza musai pestle, cu managementul riscurilor, cu time management.
Ne petrecem timpul in sedinte. Cu altii ca noi. Dezbatem mult pentru putin. Ne provocam, ne alergam din priviri, ne injuram diplomat. Evitam sa lasam a se vedea vreo urma de abilitate de a gandi. Ne limitam la a executa cu constiinciozitate taskuri. Asteptam intotdeauna evaluarea performantei pentru a ne da seama cat valoram, unde ne situam, cat putem. Ne legam cu lanturi de birouri pentru a stoarce pana la ultima farama de implicare intru binele plantatiei care, surprinzator sau nu, ne va vinde la un moment dat fie pentru reducere de costuri, fie pentru optimizare de activitate. Ne cerem disperati la munca. Daca tu nu ma vrei, eu te vreau.
Cu chiu cu vai, dupa cel putin 12 ore de munca, ne induram sa o luam spre casa. Pe drum, facem un review al celor intamplate peste zi. Puteam face mai multe. Mai bine. Mai profi. Puteam da skip lunch breakului si revizui procedurile si politicile grupului. Nu-i nimic, tai din vacanta. Sau poate ajung sambata. Oricum sambata e liniste si ma pot concentra mai bine. Sau, si mai bine, in ziua de Craciun. Atunci chiar ca voi fi productiv. Sau poate sar peste team building. Desi poate ar fi fain sa fie macar o fata cunoscuta in sedinte. In plus, cand mai am ocazia sa imi vad seful in chiloti? Fara sa dau de banuit si apa la moara zvonisticii.
Se face acasa. Intr-o organizare aproape desavarsita, cu roluri perfect impartite si asumate, cu delegare de taskuri acolo unde se impune, cu follow up ca la carte pe proiectul mancarea de pe aragaz, cu impartirea resurselor in mod egal pe fiecare centru de cost, se scurge seara. Urmarim stiri de business, analize economice si financiare. Nu putem da log off creierasului robotizato-corporatrist. Se poate intampla sa ne concediem partenerul de pat. Sau sa fim concediati. Singura noastra problema sunt platile compensatorii. Ne gestionam urmasii ca pe trainee de la job. Macar daca i-am vedea ca pe mentee.
70 de ani. Unde s-a dus viata? Am avut-o? Am trait-o? Corporatia e tot acolo. Infloritoare. Face comert. Cu suflete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu