joi, 10 august 2017

Uite și eu bine, prin Deltă. Delta Mekongului


Ziua doi. Cu noaptea vietnameză în cap, adică fix când voi dormeați mai bine aci în Românica, în Saigon suna alarma unui Iphone. Hai că azi ne dăm în bărci. La propriu. Ahh, ce îmi place cu barca. Și, dacă mai e și rost de Deltă, sunt prima. Ce dacă nu am spray de țânțari d-ai lor? Las' că ne împrietenim.

Pe drum spre Deltă, autocarul ne poartă prin Chinatown district. Oooo, măiculiță olteancă! Câtă frunză câtă iarbă! Mici și iuți! Acuși sunt lângă autocar, acuși sunt la 50 de m. Districtul e tronat de Binh Tay Market sau Cholon Chinatown Market. O piață care ocupă o cladire de două etaje marcată de istorie și cultură. Îmda, și de mărfuri de toate gusturile care vin de peste tot din Vietnam. Un fel de Dragonul Roșu de la noi. Cred. Că nu am apucat să o vizităm deoarece de renovare. Ne-a dus ghidul într-o altă piață asemănătoare. O chestie imensă de unde ne-am luat pălării și alifii. Cum v-am spus deja. Pălariile nu avem unde le purta. Alifiile sper să își fi făcut efectul.
  
Hai spre Deltă, să nu pierdem vremea. Așa, Delta Mekongului. Domne, de unde ne lăsă autocarul, ne luă o bărcuță lată și lungă din lemn. Acoperită. La bordul dumneaei două tăntici îmbrăcate tradițional ne întâmpină cu o masă de fructe. Fructe care se găsesc aici, în Deltă: mini banane, Jackfruit, Dragonfruit, pepene roșu. Și un ceai. Aaa, că mă luai cu vorba și uitai. Înainte de a ne da fructele, am primit prosoape calde să ne răcorim.

 

În bărcuța asta de lemn, în afară de cele două tăntici, mai erau și doi domni. Unul era însărcinat să conducă mijlocul de transport, celălalt să ne ajute la mutarea în celelalte bărci. Iar canotci. Iar conduse de doamne micuțe pe canalele tulburi ale Mekongului. Mekongul e cel mai lung râu din Asia, străbate vreo 6 țări și este dătător de viață pentru vreo 18 milioane de suflete care populează delta formată la vărsarea domniei sale în Marea Chinei de Sud. Ce mai știe el să facă? Păi e casă pentru cea mai mare varietate de specii după Amazon. Are mlaștini cu mangrove, peisaje de vis și plantații de orez (doar nu ușor să fii al doilea exportator de orez după Thailanda), plantații de papaya și păduri de cocotieri. Aaaa, mai presus de toate, are piețele plutitoare.
 

"Hai la ardei iute, neamule!"nu se va auzi dintr-o piață obișnuită, se va auzi de pe suprafața unei bărci care este așezată frumos în piață, sub formă de tarabă. Asta dacă se va auzi, pentru că majoritatea își anunță marfa expunând-o pe un băț înalt, astfel încât să se vadă de la distanță ce vinde omul nostru. Ca orice piață care se respectă, și piața plutitoare va avea un loc unde se mănâncă. Cum ar fi la noi, taraba cu mici. Eee, aci, "micii" lor sunt făcuți pe barcă și reprezintă supă de noodles. Așadar, barca reprezintă de fapt casa. Locul unde stau, unde dorm, unde se spală, unde gătesc, unde își desfășoară business-ul. Pe insulele deltei, uscatul aduce beneficii amenințând tradiția: scuterele se mișcă mai repede, produsele pot fi aduse în magazine fără a mai fi nevoie de piețele plutitoare. Lumea se schimbă. Și își pierde din farmec.
 
Ne oprim pe una din insule ca să vedem care e treaba cu orezul. De ce este numită zona și "castronul cu orez al Vietnamului". Îmda, vedem cum valorifică tot, absolut tot din bobul de orez. Păi nu mi-am luat eu de acolo cele mai bune caramele ever de o să plătesc la stomatolog un an ca să repare măselele de la atâta mestecat? Și nu am vrut eu să îi iau lu' tata o sticlă de rachiu de orez, noroc că m-a oprit un coleg cunoscător cu o replică de neîntors "o să îți dea taică-tu cu zama asta în cap"? Nu și-au luat fetele foițe de orez numai bune pentru pachețele de primăvară? Și floricelele de orez? Un fel de popcorn mai sănătos! Și orezul ăla expandat de îl consumă toate duduile aflate la regim? Și tăiețeii ăștia de sigur i-ar fi plăcut lu' nepo? Și hârtia din orez? Uitai să zic că rachiu e făcut ca la noi, ăștia de știți, la cazan în curte. Tot la capitolul băuturi, curajoșii gustară ceva licoare (vinul de cobră) în care își dormise somnul de veci un șarpe. Împreună cu pretenarul lui, un scorpion. Cică licoarea asta ține loc de Viagra. Nu mă mir că nu m-a tentat. Decât să le pozez. Aci, în curtea asta, toată lumea muncește. De la ăia mici de 2-3 ani până la tataie de 80. Și nu li se pare ciudat. E normal. Majoritatea fac comerț. Și mulți fac agricultură. Că îi ajută zona și clima. Și nevoia. Și felul de a fi. Muncitori.





                                  

Hai că atâta vorbirăm de orez, că ne lovi foamea. Mâncarăm într-o grădină. Pe malul unui canal. La umbra unui bananier. Ceva pește prins și pregătit de ei. Că doar nu de noi. Și ceva fructe de mare. Bun totul. Bună și cola băută aci, în mijlocul lui nicăieri. Și berea. Suspectez că tot ceva orez fusese amestecat și p-aci. La plecare, drept sprijin pentru economia locului, cumpărăm de la o doamnă pălării din bambus. Cu care ne vom căra prin toate aeroporturile până la întoarcerea acasă ca nu cumva să le turtim.

Încălecăm pe barcă și ne pornim spre locul de unde vom lua autocarul. Mă gândesc: oamenii ăștia știu să facă turism. Sunt sigură că, mai adânc în Deltă, locurile sunt și mai sălbatice! Și oamenii și mai dedicați vieții lor de zi cu zi! Delta în sine nu îți oferă păsărimea pe care ți-o oferă Delta Dunării. Și nu îți prea vine să pui mâna în apa tulbure. Pe de altă parte, se vorbește cum că, în 20 de ani, din cauza inundațiilor provocate de mareele înalte, Can Tho, principalul oraș al Deltei va fi acoperit de apă. Adică, fix ca în Cinque Terre: vrei să apuci să vezi? Grăbește-te!



Ultima seară în Saigon. Mâncăm la înălțime. Și ne plimbăm. Ne dăm răgazul de a ne pierde printre localnici. Vedem vânzători ambulanți de detoate. De la mâncare până la papuci. Și ai lor fug de poliție. Mulți tineri pe străzi. Se plimbă. Saigon-ul mi s-a părut mai European așa. Că doar de asta îi și zice lumea Parisul Oriental. În Saigon se bea cafea. Multă. Cu gheață ca să se răcorească. Mâncarea e dulcică. Parcă ai mânca mereu desert. Și se dau cu scuterul. Întrebarea la ei este nu "te dai cu scuterul?", ci "ce scuter ai?". Obțin permisul tot la 18 ani ca și noi. Mă rog, nici nu stiu de ce le trebuie permis la ce haos e pe străzi: pe principiul "scapă cine poate". Aaa, că tot adusei vorba: nu am văzut niciun accident în săptămâna pe care am petrecut-o în Vietnam. În schimb am văzut mai multe măști ca în spitalele noastre. Ghidul zicea că: 1. pentru că nu vor să se bronzeze, vor să își păstreze tenul alb și 2. pentru că e poluare. Saigonul este un oraș curat. Sau așa mi-a lăsat mie impresia. O fi din cauză că meseria de măturător este una extrem de iubită și respectată. Și bine plătită. Deci căutată.




Am să mă întorc în Vietnam. Simt că nu am pătruns acolo unde trebuia. Călătoria de anul ăsta a fost doar așa... un aperitiv care îmi stârnește pofta.

Niciun comentariu: