Offf, mă ceasule, mă! Avem salarii de calculat? Avem de înghesuit în 36 cu alți sardini care merg pe plantație? Aaaa, stai, nu. Suntem în New York. În New York-ul Asiei. Ia-mă ușor că spun tot! Aha, ieri ne-am jucat cu papagali colorați și gălăgioși la KL Bird Park, ne-am distrat încercând să prindem turnurile astea surori în poze, ne-am bucurat de un strop de istorie și de o bucățică de religie. Azi mai avem un pic de capitală. Halim zicea că o să ne placă ziua de azi mai tare. Că e mai colorată. Biiine, hai, m-ai convins! Nu mai amân alarma. Mă duc după o cafea la restaurantul hotelului. Să pot să mă trezesc. Și pe mine și pe Sonică.
Cobor în restaurant. M-am obișnuit deja cu liftul care face două secunde până la parter. Și cu piuitul cardului înainte de a pleca de pe loc. E normal, ne obișnuim repede cu binele. Las' că vezi tu acasă, în vreun bloc de 10 etaje unde lipsesc butoanele de la lift, iar rotița se așează manual. Adicătelea cu mâna. Îmm, poftim atitudine! Cârcoteli de la prima oră! Și pe nebăutelea de cafea. Certându-mă cu mine și pe mine, dau cu ochii de Halim. "Mă, nene, tu nu ai somn?" "Oh, yes, of course, dar am adus un grup de turiști și nu mai avea sens să plec." "La ce oră ai adus tu grupul? Că nu e nici 8." "La 6." "Oooo, de asta ești așa fresh." "Hai să îți povestesc ce facem azi!" "Hai, vorbește tu până apuc și eu să fac ochi!" Nu știu exact ce mi-a povestit. Că ba povestea în engleză, ba în franceză, ba se oprea și mă întreba pe mine de România. Mai bine că nu am reținut, așa m-am putut bucura de explicațiile în direct date întregului grup.
Prima oprire va fi în Royal Selangor. Mai pe limba lui Eminescu, Muzeul de aliaj de cositor și plumb. "Ce mai e și porcăria asta?" am fi poate tentați să întrebăm așa, la cald. Te duseși să vezi cazane la ei? Păi nu fac căldărarii noștri la țară la bunică-miu o grămada de obiecte din astea din aliaj? Și nici nu trebuie să dai bani ca să le vezi? Îmda, cam așa eram și eu tentată să gândesc. Până am ajuns acolo. Unde am fost întâmpinați de cea mai mare halbă din cositor. Cea mai mare din lume. Așa zice și Guiness Book, nu numai eu. Cam cât de mare? Înaltă cam de 2 metri așa, grăsuță cam de 1577 kg și cuprinzătoare de 2796 litri. Bere. Pe care o va păstra și rece. Blink, blink. Curiozitate stârnită. Intrăm în fabrică mai întâi. Mda, în calitate de fiică de profă de chimie, nu am înțeles nimic. Cum făcea un nene cu un mestecău într-un cazan o topitură ce semăna cu ciocolata caldă. Cum tăia o tăntică fâșiuțe fâșiuțe o bucată de aliaj până obținea niște firicele aproape invizibile. Cum lipeau ei cu penseta bobițe de aliaj pe căni.
Omul de resurse umane îl trage pe Halim de mânecă. "Cum e cu angajații? Găsiți forță de muncă?" "Păi, oamenii intră și mai pleacă la pensie. Sunt extrem de bine plătiți și motivați. În plus, este orgoliul de a duce meseria din tată în fiu. De fapt, în toată Malaezia, rata șomajului este destul de redusă." Fabrica și-a deschis porțile în 1885 și se ocupă cu confecționarea de obiecte specifice ceremoniilor religioase: suporturi pentru lumânări, obiecte în care se ardea tămâia, suport pentru bețele pe care le ard chinezii pentru idolii lor. Odată cu venirea coloniilor britanice, producția s-a extins la, ghiciți ce, normal servicii de ceai.
Și scrumiere. În zilele noastre găsim toate drăcoveniile: lebede, păuni, accesorii pentru vin, rame foto și câte și mai câte. Obiectele mărcii Royal Selangor pot fi găsite printre altele în magazinele Harrods și, firesc, în magazinele proprii în număr de 40 împrăștiate prin toată lumea. Nu pot să vă spun prețurile...Prima dată am crezut că nu văd bine... Mno, am învățat să nu mă pronunț referitor la prețurile chestiilor care implică migala și muncă fizică. Numai că, oricât mi-ar fi plăcut mie să îi fac cadou unei prietene o bricheta, parcă 100 de RON mi s-a părut mult... Iar o halbă pentru tata era vreo 300 de RON. Lăsați... Sunt bune și pozele!
După atâta cositor, să mergem undeva unde să putem lua o gură de aer. Biiine, zice Halim mustăcind. Începe să ne pregătească din autocar. Următoarea oprire este numai pentru cei care aseară au mâncat vită. Fără cartofi. O să aveți de urcat un picuț. Cam 272 de trepte. Dar merită efortul. Bine. O să te credem pe cuvânt. Deși era o căldură de te leșina, pornim cu avânt de teamă să nu ne lăsăm bătuți de la primele 10 trepte. Aaa, Halim ne mai spune să nu urcăm cu mâncare și să avem grijă la aparatele foto. E plin ochi de maimuțe infractoare. Când să ne avântăm, dăm cu ochii de o statuie imensă. Părea tot ceva aliaj. Îmda, zice-se că e poleită cu aur. Și e înaltă. 42 de metri. Este statuia zeului Murugan. Nenea Murugan era tătucu' lor pe parte de război, biruință, înțelepciune și dragoste. Sau ăsta era mandatul domniei sale. Să lăsăm vorbăria și să ne punem pe urcat. Pe dealul ăsta calcaros (cu o vechime în muncă de 400 milioane de ani) care e plin de peșteri. După primele 10 trepte, bomboanele m&m își spun cuvântul. Mă opresc să îmi trag sufletul. În jurul meu, oameni de-ai locului și turiști cară găleți cu nisip. Hmmm, un ritual bag seamă. Apar și primele maimuțe. Ne analizează. Nu prezentăm interes, sunt sătule de fotografii.
Dincolo de maimuțele care locuiesc aici, Batu Caves este cunoscut ca fiind punctul principal al festivalului hindus anual Thaipusam. La sfârșitul lunii Ianuarie, în centrul orașului Kuala Lumpur, cu o seară înainte de festival, începe procesiunea. Cei 15 km până la peșteri sunt parcurși pe jos de credincioși care ajung la destinație în primele ore ale dimineții următoare. Majoritatea cară lapte pentru a-l oferi drept ofrandă. Laptele este prezent și la poalele Peșterei. Cel de cocos. Am încercat și noi. Nu seamănă cu ce știm noi din magazine. Și nici nu ni s-a părut așa răcoritor cum ni-l vânduse Halim care ne spunea că băutura asta îi ajută pe localnici să depășească zilele fierbinți. Acuma, prezentarea face toți banii. Direct din nuca de cocos. Cu gheață. Și pai.
Plecăm spre Kuala Lumpur cu gândul să prindem apusul în Turnul Menara, cel mai important turn de telecomunicații din țară și cea mai înaltă clădire (421 metri) din Asia de Sud Est. Parcă și vedeam soarele cald apunând peste girafele de beton din triunghiul de aur (centrul financiar din KL).
Un vis. Urmau sa iasă niște poze demne de ceva premiu Pulitzer. Îmda. Până s-a pus ploaia. Mocănește. Britănicește. Britanicii ăștia până și clima au implementat-o aci unde au stăpânit. Bine. Hai să facem o vizită scurtă în Plaza Low Yat. Mall-ul tech. Fără a fi vreo pricepută sau a căuta ceva anume, am petrecut aici 4 ore. Nici nu mi-a venit să cred. 4 ore? Ce naiba... Cam da. Primele două etaje sunt destinate aparatelor foto și telefoanelor mobile. Cu tot cu obiective aparatele foto. Prețurile mai jos ca la noi. Și, chiar dacă suntem la mall, se poate negocia. Următoarele trei etaje sunt pentru laptopuri, notebookuri, tablete. Modele pe care la noi nu le găsești te tentează din vitrine. Normal că am plecat acasă cu un mini laptop pentru care mi-am recuperat TVA-ul din aeroport. Parcă vreo 1000 RON m-a costat juniorul. Își face treaba. Dacă mi-ar fi zis cineva că voi petrece atâta amar de timp într-un mall, mai ales unul din ăsta pentru băieți, într-o călătorie la capătul lumii, i-aș fi râs în nas. Bine că nu mi-a zis...
Petrecem ultima seară rătăcind prin Bukit Bintang, cunoscut ca fiind cartierul cu cele mai în trend magazine. Și entertainment. Mâncăm o salată de creveți peste drum de hotel. Și ne retragem. Mai avem o bucățică de vacanță. Ultimii 100 de metri încep mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu