joi, 5 martie 2009

Chestii gospodaresti

Sa vorbim azi despre chestii plictisitoare. Sa o luam iarasi pe campii. Sau, mai bine zis, sa ne ancoram in realitate. Realitatea aia care vine cu obligatii. De toate felurile: profesionale, civice, umane. De cele profesionale am tot vorbit. Am ramas cu vorbele. De cele umane vom vorbi intr-o postare viitoare. Astept sa pot privi lucrurile cat mai la rece. Sa vorbim de cele civice. Mai exact, sa vorbim de sedinte de bloc, de asociatii de locatari, de reparatii pe la terase, de intretineri si alte treburi interesante si folositoare.

In momentul in care ne-am mutat, acum vreo cinci sase ani, in minunatul cartier Titan, nu ne-am gandit decat la libertate, la independenta. E adevarat ca toate pareau sa indice diverse happy enduri. Care s-au pierdut pe drum. Inca din primele luni, am fost lovite de responsabilitati. Caloriferele curgeau, ca mesterii nostri asa stiusera sa-si faca treaba. Scurgerea de la baie picura. La inceput picura. In timp a inceput sa toarne cu galeata. In capul babei de la parter. V-am mai povestit. Paturile ne scartaiau. Paturile noastre mari, de neam prost, rezultat al frustrarilor dobandite in cei 20 de ani de impartit o canapeluta cu colocatara sisut. Scartaiau si cand ne asezam pe margine. Nu mai vreau sa va spun ce zgomot faceau cand ne intorceam de pe o parte pe cealalta.

Belelele au continuat. In ajun de Craciun, ni s-a spart un calorifer, de toata scara a fost nevoita sa faca sarmale si caltabosi, folosind numai apa rece. Reparatia din baie, care trebuia sa se rezolve in maxim, dar maxim o saptamana, s-a prelungit la vreo trei luni. Cada cu diverse tehnici de masaj si-a dat obstescul sfarsit. Si acum ne ocupa baia degeaba, ca nu ne mai putem rasfata. Apometrul de la baie inregistreaza cand isi aduce aminte. Televizorul nou-nout, cadou de la colocatara ca sa o scutesc si sa imi gasesc alte activitati decat sa o bat pe ea la cap, a refuzat sa mai coopereze dupa doua luni de la achizitionare. S-au rezolvat toate. Mai taras mai grapis.

Tot la capitolul belele datorate de independizare, au aparut in viata noastra vecinii. Si intalnirile cu ei. Cele organizate. Nu cele in care ne ciocnim pe hol si ne aruncam un salut printre dinti. Sedintele de bloc. Un vis. Visul fiecarui colocatar. Recunosc. Nu sunt adepta acestor intalniri. Si nu particip. Stiu, asta face ca altii sa decida si pentru mine. Oamenii sunt atat de inchisi si de intorsi unul impotriva celuilalt, incat uita sa se certe constructiv. Se cearta si atat. Si atunci consider ca timpul meu liber e mult prea pretios ca sa il irosesc astfel. Si ma ascund. Adica nu raspund chemarii responsabilului de scara, presedintelui de bloc, administratorului si altor capetenii. Ca si aici exista ierarhii. Si sefi. Executanti n-am vazut.

Sunt cunoscuta ca fiind olteanca de la unu, aia cu gura mare. Corect. Pentru ca m-am razvratit cu privire la orele de plata. Plata intretinerii. Oricat as fi eu de superwoman, nu am nicio sansa sa ajung pana in 6 acasa. Ca tata nu a vrut sa imi ia avion. A zis sa imi iau singura. Iar eu abia ma chinui cu rata la masina. Iar in zilele cand ajung, cu limba scoasa de un cot, nu mai gasesc pe nimeni. La 6 fara un sfert. Ca s-a plictisit sa astepte. De parca nu asta ar fi treaba lui. Anyway, inca mai caut legislatie pe tema incasarii datoriilor locatarilor. Ca sa imi pregatesc pledoaria finala.

Viata alaturi de vecinii mei e o poveste. Pestrita. Plina de aventuri. Daca saluti, nu primesti raspuns. Daca nu saluti, esti prost crescut. Daca asculti muzica, deranjezi. Daca e prea multa liniste, sigur ascunzi ceva. Sau pe cineva. Daca lasi usa deschisa, intra frigul/zapada/caldura. Daca o inchizi, de ce nu lasi sa se aeriseasca. Daca nu te implici in probleme, esti cu nasul pe sus. Daca iti spui parerea, esti visator. Ca nu sunt bani. Sa se puna in practica toate propunerile de bun simt. Solutia: trebuie sa ma mut. La casa. Pe pamant. Sa nu mai am pe nimeni nici sub nici deasupra. Sa am vecini peste gard. Care sa se ocupe de cultivarea plantelor. In liniste. Nu ca vecinii de acum. Care dau gauri cu bormasina cand ti-e lumea mai draga. Sau mai somn.

Costa si libertatea asta. Astept un salvator. Ma incapatanez sa nu schimb inca prize. Sau sa repar tevi. Dar daca o fi nevoie, fac un curs. O exista? Curs de instalator? Ca am o problema cu instalatorii. Si as face si bani. Mai multi decat fac acum, ca si consultant. As putea chiar sa ma fac administrator. Sa calculez metri cubi de apa, de gaze. Sa centralizez apometre. Sa ii alerg pe restantieri. As putea face cariera. Sau as putea sa ma mut inapoi cu ai mei. Si sa faca mama toate astea. Mai stau un pic.Sa vorbim azi despre chestii plictisitoare. Sa o luam iarasi pe campii. Sau, mai bine zis, sa ne ancoram in realitate. Realitatea aia care vine cu obligatii. De toate felurile: profesionale, civice, umane. De cele profesionale am tot vorbit. Am ramas cu vorbele. De cele umane vom vorbi intr-o postare viitoare. Astept sa pot privi lucrurile cat mai la rece. Sa vorbim de cele civice. Mai exact, sa vorbim de sedinte de bloc, de asociatii de locatari, de reparatii pe la terase, de intretineri si alte treburi interesante si folositoare.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Legislatia in vigoare in ceea ce priveste asociatiile de locatari, este:Legea nr. 230/2007 (M.O. nr. 490/23.07.2007) - Lege privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.
C

Anonim spunea...

mai sisut, eu inteleg ca ai luat salariu azi, da chiar asa tare te-ai emotionat incat nu ti-ai dat seama ca ne-ai informat la dublu despre colacatarii nostri iubiti?

Andreea spunea...

Ptr. anonim dl. jurist, adica C.: multumesc, raman datoare.

Ptr. Anonim sisut: :) eram adormita si lucram la laptopul tau care nu ma asculta. Sorry. Chiar ma uitam cat am putut sa scriu.