Sa mai dezbatem si noi cate ceva. Ca de cand nu ne-am vazut, multa vreme a trecut. Am petrecut vremea aceasta trecuta, ocupandu-ma de job. Imhm, unii mai si muncim. Astia care am fost norocosi si nu am fost restructurati. Sau desfiintati. Sau supusi altor metode de incetare a contractului de munca. A fost pentru prima data cand m-am felicitat ca lucrez intr-o multinationala mica. Pentru prima data nu mi-a parut rau ca nu lucrez la Dacia. Sau la CFR.
Loviti de criza, mai mult sau mai putin, patronii isi reorganizeaza firmele. Uite asa am avut eu ocazia sa invat ce-i ala somaj tehnic. Si uite asa, vrand nevrand, m-am pus la punct cu legislatia. Si am gasit explicatie pentru prezenta prin legislatia noastra stufoasa a unor cuvinte de genul "patronat", "sindicat", "reprezentant al salariatilor", "negocieri ale contractelor colective de munca la nivel de unitate".
Dupa mult prea minunatele negocieri de care v-am povestit intr-o postare destul de stufoasa. De fapt, dupa rezultatele dezastruoase. Adica, mai bine zis, non rezultate. In fine, din cauza faptului ca lucrurile n-au prea iesit cum am vrut noi, s-a pornit un mic razboi. Tacit. Intre noi, sclavii, si ei, stapanii. Si le-am sarit putin in cap. Referitor la celelalte drepturi ale noastre. Dincolo de banuti. Si am cerut sa vedem contractul colectiv de munca. Asta e ghinionul cel mai mare al patronilor care lucreaza cu oameni de HR. Cei care ne confruntam cu diverse situatii pe la diversi clienti vom sti exact unde sa ne lovim angajatorul. Si vom sti exact cu cine avem de vorbit prin institutiile statului pentru a aduce controale si alte cele.
Si uite asa, tot compunand noi mailuri, ca stiti cum e vorba volant scripta remant, ajunseram la concluzia ca ne trebuie un sindicat. Un sindicat din ala cum avea Petrom-ul, in care liderii de sindicat au devenit oameni. Din mai multe puncte de vedere. Si cum noi suntem initiatoarele formarii sindicatului, vom fi si noi oameni. Si lideri. Dincolo de statutul destul de interesant al liderilor de sindicat, ne gandeam la importanta existentei unei asemenea structuri. Care sa fie interfata intre angajator si angajat. Care sa sustina bietul sclav in fata biciului stapanului. Dar sa-l sustina serios, nu asa, sa mai adauge si el bice.
Vorbeam mai zilele trecute de abuzuri. Stim cu totii ca exista atatea abuzuri cata imaginatie are angajatorul. Mai stim ca, de cand cu criza asta mult trambitata, angajatul nu prea mai are loc de intors. Daca inainte, la prima incalcare a drepturilor lui, isi lua bocceluta pe spinare si pleca mai departe, acum nu prea isi mai permite luxul de a schimba joburile ca pe sosete. Cred insa si sustin cu tarie, ca oamenilor ar trebui sa li se respecte nu numai drepturile, dar chiar si obligatiile. Am fost mereu mai sindicalista asa de felul meu. Si nu prea a fost bine. A fost unul dintre motivele pentru care am parasit barca ultimului job.
Teoretic, exista cateva mijloace de protectie a salariatilor. Si cateva institutii care ii apara de toanele angajatorului. Exista contracte colective de munca. Imhm, cati agenti economici le au intocmite? Exista regulament intern. Daaaa, teoretic, da. Sau exista numai pentru controalele de la Inspectoratul de Munca. Angajatorul stie sa se acopere in fata organelor de control. Mereu. Asa ca angajatii raman tot la cheremul toanelor sefilor. De asta zic, ar fi bun un sindicat. Cat de mic. Care sa aduca un pahar cu apa sclavului angajat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu