Bienvenidos a Madrid

M-am intors. De pe meleaguri unde principala noastra grija a fost sa ne trezim dimineata ca sa avem timp sa vizitam cat mai multe. Unde principala problema a fost daca sa mancam sau nu paella. Unde singurul necaz a fost ca nu am avut curaj sa ne dam in ciocanul din parcul de distractii. Unde singurul complex a fost lipsa de nebunie de care aveam nevoie ca sa dansam cu oamenii locului flamenco. Sau alte dansuri mai mult sau mai putin inspirate. Acum urmeaza sa va povestesc. Cum a fost. D-a fir a par.

Mai e nevoie sa vorbim despre low cost-ul cu care ne-am deplasat fundurile? Nu. Ca e acelasi ca si la Barcelona. Conditiile aceleasi. Parca romanasii sunt mai putini totusi. Cei care pleaca. Cu toate astea, am avut parte de portia de pitzi. Care plecau spre tari promitatoare, ca sa-si achizitioneze haine ca "fata, nu mai am nimic la moda". Sau, ca intr-o reclama inspirata "sunt pitzi si nu mi-am mai luat nicio pereche de pantofi de cinci luni". Ne-au urmarit parca. De la intrarea in aeroport, sau cum s-o putea numi Baneasa, pana in avion, sau cum s-ar putea numi chestia cu care am zburat, care scartaia din toate incheieturile.

Ne-am ingramadit sa prindem locuri. Departe de pitzi. Din cauza zgarceniei de a da 15 Roni in plus pentru o preimbarcare decenta. Asta e. Am facut-o, am facut-o. Dupa coate, impinsaturi, injuraturi si alte cele care tin de intoarce si obrazul celalalt, ne-am asezat. Si am pornit a visa. Pe aripi de vant. Si pe aripile masinariei. Gresita miscare. Cica sa nu stai niciodata pe aripa. E, asta e. Noi acolo ne-am asezat. Si da-i si zboara si da-i si zboara. Echipa de stewarzi e la fel. De neprofesionista. Cititi postarea despre Barcelona daca ati uitat. Lumea a aplaudat la fel la aterizare. O prietena care a zburat pentru prima data a avut aceeasi reactie pe care am avut-o eu anul trecut: "nu inteleg, a fost o exceptie ca s-a aterizat cu bine?"

In Madrid, aceeasi organizare ca si in Barcelona. Taximetristii la fel de ok. Daca e sa ma intrebi pe mine. Daca o intrebi pe colocatara sisut va zice ca erau cam smecheri. Se poate. La cat eram eu de fascinata, s-ar putea sa nu fi auzit comentariile lor in spatele nostru. Oricum, nu au sanse sa ii ajunga pe taximetristii nostri de la Baneasa. Inghesuite toate patru in taxi, plecaram spre inima orasului. Da, da, comentarii rautacioase m-au acuzat ca m-am asezat in fata langa taximetrist ca sa am mai mult loc. Aiurea. Am fugit sa fac putina conversatie, sa sterg praful de pe cuvintele si expresiile telenovelistice. Stiti ce e fantastic in a merge cu taxiul? Afli cam tot ce e de aflat de la taximetrist.

Asadar, Spania resimte criza. Prin lipsa turistilor. Madridul nu mai e ce era candva. Atentatele au fost uitate. Nu-i mai sperie nici pe localnici, nici pe turisti. Lipsa banilor ii opreste pe toti. Pe localnici sa mai investeasca, pe vizitatori sa poposeasca. Totusi, madrilenii spera sa se indrepte ceva, acum ca vor sa organizeze Jocurile Olimpice. Super. Barcelona arata minunat dupa o astfel de experienta. Ce mai aflu? Pai ca, daca vrei sa ai un trai decent in Madrid, trebuie sa castigi in jur de 1500 de euro. Chiria e in jur de 800 de euro pentru un apartament cu trei camere. Care poate fi impartit, daca e nevoie, cu inca alte 3, 4 persoane. Poti sa traiesti binisor din taximetrie. Desi sunt destul de multi taximetristi pe strazile Madridului.

Dupa o calatorie de 40 de euro si informatii mult mai valoroase decat cele cateva zeci de coco platite de noi, ajungem la destinatie. Apartamentul cochet, micut, insa foarte vesel mobilat. Situat destul de ok. Intre doua statii de metrou. Care metrou ne va ajuta mai mult in a doua jumatate a excursiei. Mai conversam putin cu Ramos, proprietara apartamentului. Ne mai recomanda si ea cate ceva de facut si vazut si chiar gustat. In jurul orei 3 dimineata declaram terminata ziua si, punand capul pe perna imaculata, incepem sa visam la ceea ce va urma.