luni, 11 mai 2009

Rupseram turta

Si ultima postare. Despre nunta. Ca gata. Tot e bine ca a mai trecut ceva timp si acum pot relata lucrurile mai la rece. Dupa lungi cautari de diverse: ba conduri, ba rochita, ba geanta, ba coafor pentru boit si zgarliontat, a venit si ziua cea mare. Mai mare pentru ei decat pentru mine. Sau asa ar fi trebuit sa fie.

O sambata in care lupta se dadea intre nori si soare, intre cald si racoare, intre raze si stropi. Despre cununie nu stiu sa va povestesc prea multe. Ca am ajuns prea tarziu. S-au luat fara mine. Ca pana sa ajung eu la mama naibii, cu tramvaiul 7, pana sa iau floricele pe campii, ca unde aveau trandafiri nu aveau frezii si unde aveau frezii nu aveau trandafiri, pana sa alerg eu sontac sontac pe tocurile de doamna vampa, pana sa ma conversez cu un domn care sa ma indrume pe care straduta sa o iau, astia s-au grabit sa zica da. Ca le era foame. Si vroiau acasa. Ca le era si cam frig. Da, da, conform Codului Familiei, temelia casniciei, pup-o ba. Hai cu florile, hai cu pilaful, hai zambiti aici si aici si aici, hai cu la multi ani-ul. Ce mi-a placut, lasand umoru-mi caracteristic la o parte, a fost faptul ca Piedone a oficiat ceremonia. Cred. Ca l-am vazut invaluit in fasa aceea tricolora. Nu stiu daca a facut-o pentru campanie, imagine sau de drag. Dar a fost el acolo. Ceea ce mi s-a parut super tare. Isi tine oamenii, posibilii alegatori, aproape. Bila alba.

Am fugit, la propriu, sa ma transform din Cenusareasa in regina balului. Nu mai povestesc ca am intrat in alt salon ca o floricica, sustinand sus si tare ca eu am programari. Degeaba incercau fetele de acolo sa imi explice ca la ele nu exista nicio Rely. Degeaba imi explica a mea colega care imi facuse lipeala cu salonul ca la intrare trebuie sa scrie cu albastru si sa existe o usa maro. Eu o tinem una si buna ca in salonul portocaliu cu usa alba am eu treaba. Ok, am gasit in cele din urma. M-am facut oaie, am aflat ca am pleoapele lasate si ca am nevoie urgent de crema de ochi. Ok. Eu stiam ca sunt cam babaciune. Acum a venit si confirmarea.

Am stricat oaia cand am pus rochia, am intins diverse chestii care faceau parte din machiaj. Anyway, cand eram cu un picior in conduri, ma suna. Mireasa. Hai. Stai ca viu. Acusi. Am ajuns. Eu am tinut-o de maini ca sa o poata imbraca a ei colocatara. Ca mireasa noastra era agitata. Am imbracat-o, i-am scris pe pantofi. A venit mirele, da da il stiti ce mai soare luminos ce mai ginere frumos. Si s-a pus o ploaie. Si ploua. Si ploua. Plangea cerul. De bucurie. Am mai cunoscut lume. Vesela. Starea general valabila. Ai miresei erau fericiti. Ai mirelui erau cam tristi. Pai nu stiu ei ce fata si-au luat.

Jucaram si in fata blocului, cu vecinii pe la geamuri, mancaram si turta si plecaram la taica popa. Mi-a placut bisericuta. Intima, micuta, taica popa avea o voce de iti patrundea pana in rarunchi. Ulterior, mi-am dat seama ca taica popa avea vata in urechi. CA il trasese curentul. S-ar putea ca asta sa fi fost motivul trilului sau atat de profund. Si tare. Trilul. Mi-a mai placut faza cu cantatul. Ca au cantat toti. Ca suntem inainte de Inaltare. Mireasa emotionata, mirele serios. Facut poze. Pupat. Felicitat mirii. Eu nu. Mancat bomboane. Eu nu. Hai repede ca se opri ploicica. Sa mancam, sa bem, sa ne veselim. La restaurant.

O sala mare, destul de calda si primitoare. Doi ingerasi ne puneau flori in piept. Hai noroc noroc, sa va traiasca, casa de pietroaie. Tu, adica eu, stai la masa cu sora-mea. Uite acolo, in fata noastra. Sa te avem sub supraveghere. Sa nu ne faci de ras p-aci. Sa bei pana cazi sub masa. Aste cuvinte din urma mi le adresa plin de tandrete mirele. In sfarsit jos. Am stiut de la inceput ca am conduri cam inalti. De altfel, daca dl. jurist ne va da vreodata voie, veti vedea din poze ca eu eram camila. La restaurant lumea a dansat. Mult. Si a fost o atmosfera dupa sufletul miresei noastre.

Concluzii: m-a impresionat una bucata colocatara dansatoare, sprijin, bocitoare si multe alte roluri; mi-a placut una bucata dj, sa-i dea Dumnezeu sanatate, care a tinut lumea pe ring (aplauze furtunoase; nu stiu care a fost tariful lui, dar si-a meritat toti banii); m-a induiosat una bucata cuplu parinti de mireasa. Au fost cateva momente din nunta care m-au facut sa lacrimez (pe bune) pentru ca a fost vorba de multa tandrete: un sarut pe frunte daruit de ginerica miresei lui, o mana in alta mana in fata lui Dumnezeu, refuzul ambilor ginerici de a se calca, semn ca nu tine nici unul neaparat sa conduca, un var ingenuncheat in fata miresei si un val de lacrimi hohotite din partea ei. Si au fost momente care au fost mai multe decat delicioase si care l-au avut in prim plan pe oltean. Daca ati sti numai ce frumos canta. Sper numai ca la bara sa fie mai bun.

Mi-a placut. Si imi place familia pe care o formeaza. Ii multumesc olteanului pentru faza cu "daca e nevoie, dezbin familii", pentru toata ziua si noaptea in care el a fost acolo cu aceleasi intepaturi doar doar nu m-or podidi lacrimile. Si ii multumesc de-acum oltencei pentru ca a implinit visul si povestea. Sa fiti sanatosi si sa nu uitati ce v-ati promis din priviri in Biserica! Hai gata, ca iar devin patetica.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc pentru tot: prezenta, postari si toata abnegatia ta de-a nu ..., stii tu mai bine despre ce este vorba, si multumesc pentru ai respectat rugamintea mea referitoare la poze.Inca odata ai fost la INALTIME (si nu ma refer la tocuri).

Andreea spunea...

Sa traiti, sa infloriti! Ne vedem la botez!

Cand am mai fost la inaltime?!