miercuri, 13 mai 2009

Plecata pe aripi de vant

Asa-mi vine uneori. Sa imi iau campii. De fapt, este o dorinta mai veche. Care mocneste, mocneste. Cand mai bate cate-un vanticel mai uratel asa, se inteteste si dorinta. Pe urma se stinge iar. Si uite asa. Traiesc eu, macinata de diverse dorinte. Si de frica de a-mi indeplini visul. Sau, poate, destinul.

Si imi doresc sa vina o zi in care sa va postesc cum e vremea in Irlanda. Sau, undeva, in Regat. Sau, in Spania. Sau in vreo tara nordica. E adevarat ca nu am demarat nimic pana acum. Alegand sa ma leg de ai mei, de colocatara, de violete, de bunici, de Bucuresti, de glie, de mosie, de neam. Poate n-am facut-o din teama. Sau poate din comoditate. Sau poate inca nu s-a umplut paharul. Sau poate nu s-a cicatrizat o rana. Sau alta. Sau amandoua.

Tocmai cand sa ma arunc. Cu capul inainte. Ca orice berbec care se respecta. Ne lovi criza. In plin. Pe ei mai mult decat pe noi. Si, parca mirosind pericolul, angajatorii mei ma manjira cu ceva marire. Si cu stabilitate. Si ma apucai si ma bagai si datoare vanduta la banci. Si, unde sa ma mai duc in aceste circumstante? Aiurea, pretexte. Imi lipseste un plan. Bine intocmit. Si intru tocmai respectat. Si un partener de nebunie. Ca nu prea imi place sa dansez singura. Sau un partener care sa imi dea un sut. Care sa insemne un pas inainte.

Desi eram gata gata sa fac planul, pasul si mutarea, tocmai pentru a-i demonstra colocatarei si colocatarului colocatarei ca pot, vreau si o s-o fac. Ma dezumflai. Vazui la teveu ca in America, the land of dreaming, tara tuturor posibilitatilor, a grasilor si a caselor cu gard alb, lumea e pe bune afectata de trambitata criza. Si au ajuns homeless. Oameni importanti. Cu studii. Cu joburi serioase. Care pareau stabile. Si facatoare de bani. Casele cu gard alb au devenit paturi groase si saci de dormit. Si cartoane pe ici pe colo. Unii dorm in masini. Bine ca mai au masinile.

Ma imbat cu apa rece. Si ma gandesc ca, asa cum una bucata colega a fost trimisa la Cluj la filiala de acolo a firmei, eu voi fi trimisa candva la Stockholm. Sa reprezint firma cu mandrie. Din pacate insa, la mancatoria care este in cladirea noastra, nu cred sa am prea curand aceasta deosebita sansa. Ar mai fi ceva. Sa plec in provincie. Ca ar fi departe. Problema e ca diferentele de mentalitate nu ar fi asa mari. Sau macar notabile. Nu, nu, e clar, strainatatea ne cheama. Adica, ma cheama.

As fi putut sa merg la cules la capsune. Sau la ciuperci. Sau la ceva fructe sau legume. Dar m-am trezit cam tarziu. Cand lumea deja s-a imbogatit si s-a si intors acasa. Cum insa nu ma dau batuta asa usor, plec. In strainezia. Nu pentru restul zileleor. Pentru restul zilelor saptamanii acesteia. Ma duc sa mai iau o gura de altfel. Sper sa nu ma aleg cu vreo chestie porceasca. Desi nu stiu daca apuc sa ies din tara. Ca ma chinuie o tuse seaca.

Cam asta. Vamos a divertirnos y a olvidar de todas las cuestiones profesionales.

2 comentarii:

sisut spunea...

odata si'o odata cred ca o sa se intample...tre doar sa ti se puna pata rau:)

Andreea spunea...

Nu se stie ce ne rezerva viata. Poate ne va face o surpriza si vom pleca fara pete puse.