miercuri, 20 mai 2009

La pas prin capitala Spaniei

Si ajunseram si in prima dimineata in capitala Spaniei. Desi ajunsesem destul de tarziu in noapte, ne treziram la prima ora a diminetii. Prima ora pentru noi. Ca madrilenii dorm pana mai tarziu. De fapt, nu stiu cand mai muncesc. Sau poate am ajuns noi in saptamana de sarbatoare. Si lumea era ocupata sa sarbatoreasca.

Dupa un pahar cu apa de la "canal", ca altceva nu aveam, am pornit spre nicaieri si spre peste tot. Cu ghidul intr-o mana si cu rucsacul in cealalta, ne-am aruncat in necunoscut. Cum era de asteptat, in prima zi am mers la picior. Fara metrouri, tramvaie, autobuze sau alte mijloace care sa ne mute dintr-un loc in altul. Si am vazut orasul. Am intrat in atmosfera. Am simtit viata lor de zi cu zi. Au o arhitectura interesanta. Si orasul e foarte foarte curat. Si foarte verde. Dincolo de parcuri, gradini, alei cu copacei care mai de care mai datator de oxigen. Mai era si una bucata gradina botanica, numai buna pentru a ne odihni tenisii chinezesti dupa atata drum.

Tot in prima zi, ziseram sa ne dam in barci. Nu la propriu, ca nu prea aveam decat barci cu vasle si n-avea cine sa vasleasca atat de puternic incat sa plimbe kilogramele mele multe. La figurat sa ne dam in barci. Si, cum ii sta bine unui turist, incepuram cu barca numita restaurant. Hai sa mancam azi, macar azi, chestii d-ale lor. Da, da, da, se auzira voci de duduite infometate care ar fi fost in stare sa infulece orice, dupa o noapte si o jumatate de zi in care se hranisera doar cu aer. Si mancaram. Vorba vine. Una portie paella, una portie tortilla con patatas, una portie meniul zilei. Cea mai castigata se dovedi a fi duduita cu meniul zilei. Care avu in farfurie ceva caneloni cu ceva. Daaa, canelonii sunt teoretic de la cizmari. Dar faceau parte din meniul zilei. Asa ca fuseram trei dudui ce plecara cu matele in plina greva, satule de traditionalisme si una duduie fara traditionalisme, insa satula. Tot dezmatul ne duse la 40 de coco. Un poqo caro.

Dupa atata mancare, ziseram sa purcedem la ars calorii si talpi. Si ne prinse ora 9 seara tot bananaind. Bilantul zilei: vazuram cam tot ce era de vazut, insa aveam sa ne dam seama de chestia aceasta abia dupa vreo alte doua zile. Am plecat din Plaza Mayor, unde am cautat 10 minute un centru de informatii pentru turisti, care era sub nasucul nostru. Am luat-o prin Plaza del Sol, mergand la pas de voie spre Palacio Real. Pana insa sa ajungem sa ne bucuram de privelistea unui castel in toata puterea cuvantului, trecem pe langa Casa Gallardo. Click, click, facem cateva poze sa ramana drept amintire si mergem mai departe. Suntem uimite de grupurile de elevi care sunt dusi, doi cate doi, sa viziteze muzeul Prado. Elevi de peste 10 ani.

Mai suntem uimite de cat de organizat este totul. Niciun fir de iarba nu creste anapoda. Exact in fata Palatului Regal, se afla Catedral de la Almudena. E liniste. Sau iti inspira liniste. Desi, exact langa, se afla Jardines de Sabatini. Poate unul dintre cele mai frumoase locuri. Sau poate doar am fost impresionata de domnii in uniforma care faceau repetitii pentru San Isidro. Undeva mai in nordul Gradinilor ne-am dus sa ne spalam pacatele. Intr-un templu, Templo de Debod. N-am avut curiozitatea si rabdarea sa-l vizitez pe dinauntru, insa cei care ieseau pareau mai senini. Sau poate doar veseli ca ieseau la soare.

Vedem partea mai noua a orasului, cu Banco d'Espana, cu biblioteca nationala si ne lasam spre El Parco del Retiro. Trecem insa mai intai prin Gradina Botanica si facem trei patru poze cu Muzeul Prado. Langa muzeul fotografiat doar pe dinafara, Fuente de Cibeles si Fuente de Neptuno. In El Retiro, dam peste Palatul de Cristal in fata caruia se inghesuiam doua mirese de origine asiatica sa se pozeze cu los invitados. Mancam o inghetata de 3.8 euro (in Bucuresti n-as fi dat 20 de roni pe o inghetatica), mai pozam o rata ca au si ei ratele lor, mai pozam o statuie (ca au la statui garla). Facem o poza si cu Palacio de Velazquez si cu monumento Alfonso. Toate in minunatul parc mai sus numit. La iesire, dam peste Puerta de Alcala, un fel de arcul de triumf varianta spanish.

Gata. Ne daduram invinse pentru prima zi. Si o luaram agale spre apartamentul nostru inchiriat, care, fiindca tot veni vorba, a fost super bine pozitionat si super frumos mobilat. Daca vreti sa ajungeti in Madrid si nu vreti sa va rupeti in figuri pe la nu stiu ce hotel instelat, intrebati-ma de apartament. Isi merita fiecare banut. Inainte de a capitula, ne indreptaram cu ultimele forte si manate in lupta de stomac spre supermarket. Unde, a naiba chinezoaica, ne lua 75 de euro. E drept, mancarea luata ne-a ajuns ca mic dejun pentru 4 zile. Ba chiar am mai si aruncat jumatate din unt si ceva mezelarie.

Si asta a fost prima zi. Cea mai solicitanta. Si cea mai epuizanta. In care am strabatut cred ca vreo 40 de kilometri. Nu am masurat, insa am mers fara oprire 12 ore. Lucru resimtit de tenisii mei chinezesti.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Macar un fular cu Real Madrid tot reuseai sa imi aduci si mie.Daca ai vazut capitala intr-o singura zi, imi dau seama cum cunosti Bucurestiul :)))))
C.

Andreea spunea...

Puteam. Lasa ca iti iau unul din Europa. Si ti-l dau ca fiind original. Nu mai plange atata!

Si ce treaba ai tu cu cat cunosc eu Bucurestiul?