Vacanta la Roma

A mai trecut o vara. A mai venit un septembrie. Si, ca sa sarbatoresc cumva venirea toamnei, plecai la Roma. Nu stiam prea multe despre Roma. Nu era nici unul din orasele pe care imi propusesem sa le vad mai curand decat mai tarziu. Dar, daca tot se ivi ocazia de companie, imi zisei ca as putea sa incerc o scurta si placuta vizita. Cu biletele de avion se rezolva destul de usor nowadays, asa ca nu intampinai vreo problema notabila in a-mi achizitiona vesnicul si eternul zbor low-cost.

In data de 15, cu tot cu temerea ca desteptii de la meteo s-ar putea, prin cine stie ce noroc absurd, sa ghiceasca vremea si sa ma intorc ciuciulete din capitala cizmei, plecai cu noaptea-n cap spre hangar. Acelasi hangar. Nicio imbunatatire. Dar sa trecem peste, inainte de a fi acuzata de snobism, ca pana la urma hangarul asta si low-costurile ne ajuta sa ne mai clatim si noi privirea cu strainezia, desi pana la destinatie, ne cam clatinam nopi cu totul. In fine. Sa trecem si peste faptul ca priority boarding merge numai in tarile civilizate, la noi fiind frectie la picior de lemn.

Dupa un zbor minunat, aproape copiat dupa cel de acum un an, am ajuns la destinatie. Bila alba: zborul dureaza 2 ore. Atat trebuie sa rezisti, sa iti tii nervii in fraie, sa spui rugaciunile pe care ti le-au zis bunicii cand erai de-o schioapa. Buun. Dupa aterizare, incepui sa vad Romania cu alti ochi. La ei, acelasi hangar, ca si la noi. Aceeasi politisti de frontiera ca si la noi. Ba chiar as putea spune ca ai nostri au fost mai cooperanti si mai zambareti. Vremea la ei urata uratica. O ploicica mocaneasca. In schimb, destul de caldut.

Hai la hotel. Hai. Pana in centrul Romei trebuie luat un autobuz. adica, un autocar retrogradat la nivelul de autobuz. Peste tot, dai de romani. Sau de urmele pe care le-au lasat. In autocarul care ne-a usurat de 4 euroi, husele erau murdare de incepuse sa ma manance pielea, guma de mestecat era lipita pe sub manerele scaunelor din fata. Langa noi se aseaza trei rom...ance. Cu fuste colorate, cu salbe la gat, certate cu sapunul, dar destul de prietene cu soferul autobuzului, care pe ele nu le-a jupuit de cei 12 euroi. Asa ca, am tras doua concluzii: ori sunt mana in mana, ori eu le platesc si biletele lor. Ca doar paguba trebuie acoperita de undeva.

Stiu ca deja ati ridicat piatra si nici nu am terminat. Tot drumul am stat cu grija daca nu cumva cele trei mandre facusera un double checking al bagajelor noastre, dat fiind faptul ca ele au urcat printre ultimele in autobuz, desi ajunsesera inaintea noastra in statie. M-am mai felicitat inca o data pentru ca nu lasasem nimic de valoare in rucsac, am facut semnul crucii cu limba in gura si ma pregateam de circoteca. Poate din cauza asta mi s-a parut ca drumul a durat o vesnicie, ca DN-ul nostru e brici, ca gunoaiele noastre nici nu exista, ca traficul nostru e parfum. Eeee, carcoteli...

In Roma: multa lume. Prea multa lume. Sa o luam spre un metrou. Un metrou din cele doua. Caci, desi poate e greu de crezut, Roma nu are decat 2 magistrale. Ii luam de departe. La metrou intra in functiune foarte bine intuitia. Pentru ca semne care sa te ghideze mai slabut. Vorbitori de limba engleza doar turistii. Ajungem intr-un final la metrou. Metrourile lor cred ca sunt metrourile pe care le-am scos noi din folosinta. Sau poate la ei metroul reprezinta doar un mijloc de deplasare pentru clasa mai putin decat muncitoare. Dupa vreo 12 statii de indurat mirosuri, am ajuns. Nu, nu la hotel. Ca pana la hotel, am mai intrebat cinci oameni incotro trebuie sa o apucam ca sa ajungem la acoperisul de deasupra capetelor.

Sa trecem peste conditiile de la hotelul de nu stiu cate stele. Desi mai mult adormite decat cu chef de bananait, am luat-o spre oras. Sa vedem, sa cunoastem, sa traim in lumea lor, sa respiram ca ei. Da. N-am prea respirat. Dar am vazut. Cam trei sferturi din obiective. In prima zi. De unde sa stim ca va merge atat de repede? E adevarat ca si din cauza sutelor de turisti, te cam cuprindea oboseala si nu prea mai aveai pofta de analizat si vizitat. Am inceput cu Piazza del Popolo. Impresionanta prin arhitectura.

Dupa vreo cateva fotografii si putin sters cu pantalonii treptele, am luat-o agale spre Piazza di Spagna. Nicio vacanta fara Spania. Chiar daca sub forma de piata. Si dupa ce ne-am odihnit picioroangele pe trepte, am plecat spre Fantana mult prea vestita. Unde ne-au intampinat veseli vreo cinci milioane trei sute saptezeci si trei de turisti. Care se inghesuiau sa faca poze, sa dea cu euroi in apa si sa isi doreasca sa se mai intoarca in capitala cizmei. Si terminaram prima zi in forta cu Piazza Novoa.

Bilantul primei zile: o calatorie cu metroul este 1 euro; 1 magnet variaza intre 3 si 10 euro; reducerile sunt duse de demult; italienilor le place sa-si imbrace muierile numai cu haine cu eticheta; o bauturica racoritoare sare de 3 euro; au piete garla; arhitectura te impresioneaza; turistii sunt multi....poate prea multi; gunoaiele sunt multe...sigur prea multe; traficul e mai rau ca la noi...daca ai tupeu si ti-ai facut testamentul inainte sa pleci, te incumeti sa traversezi pe verde, daca nu...stai potolit; metrourile sunt toalete publice; limba engleza e inamicul numarul 1 al tuturor macaronarilor; mancarea nu e atat de scumpa; ospatarii sunt serviabili...atat de serviabili incat la primul bacsis mi-am luat iar teapa si am lasat cinci euro....

Am adormit cu gandul la ce frumoasa si curata e Spania. Si chiar si Romania. Sfarsitul primului episod....