Ziua 3. Aceleasi mic dejun. Acelasi salam. Aceeasi cana de lapte. Poate ar fi de mentionat ca deja stiam de unde sa ne luam tacamuri si servetele si nu mai trebuia sa li se mai faca mila celorlalti turisti de matele noastre mai frumos sau mai urat chioraitoare. Si ar mai fi de mentionat ca a fost prima dimineata cu soare, in celelalte doua neputand pleca de la hotel cu noaptea-n cap din cauza ploii. In rest, dimineata s-a scurs la fel ca suratele ei doua.
Metroul ceva mai liber. Excat ca la noi, cand dupa ora 9 circuli omeneste cu metroul. Ne propuseram ca in aceasta minunata zi sa o luam spre Colosseum. Asta insemna un efort suplimentar. Trebuia sa schimbam magistrala. Ok. Mi-am dat seama de ce e o vorba in popor care spune ca e mereu loc de mai rau. M-am simtit ca in Ferentari. Trecem peste aceste carcoteli. In metrou ne razgandim si decidem sa iesim din Roma si sa o luam spre Ostia Antica. Zis. Ca de facut, mai greu.
Ajungem in statia de metrou in care se presupunea ca vom face schimbul cu trenul. Da. Numai ca in ghidul nostru nu ni se mai dadeau indicatii referitoare la cum, cand si de unde. Probabil prin prisma faptului ca in orice oras mare exista puncte de informatii turistice sau macar localnici dornici de a sari bietului turist in ajutor. Si ca sa nu par singura rautacioasa, aceleasi plangeri le-am auzit venind din partea unui cuplu spaniol care cautau disperati aceleasi locuri. In fine, am fost ajutate pana la urma de o doamna de la curatenie, care ne-a indrumat spre trenul nostru.
Dupa o calatorie de 30 de minutele, ajungem la destinatie. Ne mai costa vreo 8 euro intrarea si vreo 2 euro harta, ca sa nu ne ratacim printre pietricele. Locul e incarcat de istorie. Un fel de Rasnov. Pacat ca ne-au cam piscat musculitele. Multa lume si pe aici. Si mult de mers pe jos. De altfel, aici si-au dat obstescul sfarsit tenisii mei chinezesti, martorii a trei zile de cunoastere in intimitate a asfaltului si pietrelor cubice din Roma. Si inca o chestie pe care am remarcat-o: intereseul lor in a-si conserva si restaura vestigiile. Peste tot erau grupuri de studenti la Geologie care masurau, reparau, protejau.
Dupa vreo 4 ore de mers printre ziduri, imaginandu-ne cum stateau romanii la masa si spuneau bancuri sau isi faceau planuri de calatorii si vacante, zisei sa imi incerc norocul in a obtine un bonulet de la o benzinarie, bonulet cu care sa justific delegarea mea la Roma. Nuuu, nu am vrut sa pacalesc pe nimeni. M-am dus sa cumpar un ulei. Ca sucuri astia nu tin in benzinarii. Nu a vrut domnul sa-mi vanda nimic, pe motiv ca benzinaria e cu autoservire. Ok, ma autoservesc, platesc si mataluta imi dai bon. Nu a fost chip, mai ales ca engleza lui era la acelasi nivel cu italiana mea, adica aproape de nivel 0.
Dezamagita de lipsa de atitudine deschisa catre client a domnului colorat de la benzinarie, o luai spre Roma, insotita de cele doua co-calatoare care mai de care mai incantata si mai extaziata de ceea ce vizitasem. Ajunseram cu toatele la concluzia ca toate carcotelile se datoreaza in mod sigur foametei. Si ne ziseram sa o luam iar spre centru. Ajunseram astfel pentru a doua oara in zona Fontana di Trevi. Nu insa fara a ne permite luxul de a ne rataci, sub amenintarea unei ploi caldute de sfarsit de vara. Si daca tot ne rataciram, ne si certaram putin, ca sa condimentam putin calatoria.
Dupa ce depasiram momentul de crize existentiale, certuri si blesteme, ajunseram cu chiu cu vai si la taverna. Sau restaurant. Sau ce-o fi fost locul acela pitoresc, specific italienesc in care mancaram lasagna facuta de un bucatar chinez si servita de un ospatar turc, bauram americaneste, platiram nemteste, vorbiram romaneste. Oricum, lasagna de mare exceptie. Si ideea cu Happy meal super tare. In cinci euro mancai pe saturate. Un fel de meniul zilei la noi. Numai ca la ei era ceva mai diversificata mancarea.
Dupa cum prea bine se observa, din ziua a treia am cam inceput sa ne plictisim. Desi priveam cu interes spre ceea ce mai aveam de vazut in Roma: Colosseumul si Forul Roman. Dar despre asta....va urma.
Metroul ceva mai liber. Excat ca la noi, cand dupa ora 9 circuli omeneste cu metroul. Ne propuseram ca in aceasta minunata zi sa o luam spre Colosseum. Asta insemna un efort suplimentar. Trebuia sa schimbam magistrala. Ok. Mi-am dat seama de ce e o vorba in popor care spune ca e mereu loc de mai rau. M-am simtit ca in Ferentari. Trecem peste aceste carcoteli. In metrou ne razgandim si decidem sa iesim din Roma si sa o luam spre Ostia Antica. Zis. Ca de facut, mai greu.
Ajungem in statia de metrou in care se presupunea ca vom face schimbul cu trenul. Da. Numai ca in ghidul nostru nu ni se mai dadeau indicatii referitoare la cum, cand si de unde. Probabil prin prisma faptului ca in orice oras mare exista puncte de informatii turistice sau macar localnici dornici de a sari bietului turist in ajutor. Si ca sa nu par singura rautacioasa, aceleasi plangeri le-am auzit venind din partea unui cuplu spaniol care cautau disperati aceleasi locuri. In fine, am fost ajutate pana la urma de o doamna de la curatenie, care ne-a indrumat spre trenul nostru.
Dupa o calatorie de 30 de minutele, ajungem la destinatie. Ne mai costa vreo 8 euro intrarea si vreo 2 euro harta, ca sa nu ne ratacim printre pietricele. Locul e incarcat de istorie. Un fel de Rasnov. Pacat ca ne-au cam piscat musculitele. Multa lume si pe aici. Si mult de mers pe jos. De altfel, aici si-au dat obstescul sfarsit tenisii mei chinezesti, martorii a trei zile de cunoastere in intimitate a asfaltului si pietrelor cubice din Roma. Si inca o chestie pe care am remarcat-o: intereseul lor in a-si conserva si restaura vestigiile. Peste tot erau grupuri de studenti la Geologie care masurau, reparau, protejau.
Dupa vreo 4 ore de mers printre ziduri, imaginandu-ne cum stateau romanii la masa si spuneau bancuri sau isi faceau planuri de calatorii si vacante, zisei sa imi incerc norocul in a obtine un bonulet de la o benzinarie, bonulet cu care sa justific delegarea mea la Roma. Nuuu, nu am vrut sa pacalesc pe nimeni. M-am dus sa cumpar un ulei. Ca sucuri astia nu tin in benzinarii. Nu a vrut domnul sa-mi vanda nimic, pe motiv ca benzinaria e cu autoservire. Ok, ma autoservesc, platesc si mataluta imi dai bon. Nu a fost chip, mai ales ca engleza lui era la acelasi nivel cu italiana mea, adica aproape de nivel 0.
Dezamagita de lipsa de atitudine deschisa catre client a domnului colorat de la benzinarie, o luai spre Roma, insotita de cele doua co-calatoare care mai de care mai incantata si mai extaziata de ceea ce vizitasem. Ajunseram cu toatele la concluzia ca toate carcotelile se datoreaza in mod sigur foametei. Si ne ziseram sa o luam iar spre centru. Ajunseram astfel pentru a doua oara in zona Fontana di Trevi. Nu insa fara a ne permite luxul de a ne rataci, sub amenintarea unei ploi caldute de sfarsit de vara. Si daca tot ne rataciram, ne si certaram putin, ca sa condimentam putin calatoria.
Dupa ce depasiram momentul de crize existentiale, certuri si blesteme, ajunseram cu chiu cu vai si la taverna. Sau restaurant. Sau ce-o fi fost locul acela pitoresc, specific italienesc in care mancaram lasagna facuta de un bucatar chinez si servita de un ospatar turc, bauram americaneste, platiram nemteste, vorbiram romaneste. Oricum, lasagna de mare exceptie. Si ideea cu Happy meal super tare. In cinci euro mancai pe saturate. Un fel de meniul zilei la noi. Numai ca la ei era ceva mai diversificata mancarea.
Dupa cum prea bine se observa, din ziua a treia am cam inceput sa ne plictisim. Desi priveam cu interes spre ceea ce mai aveam de vazut in Roma: Colosseumul si Forul Roman. Dar despre asta....va urma.
2 comentarii:
Carte, cand apare ???
Bun salamul? a fost cu soia cumva?de la "alimentarurile" noastre.
Revin cu rugamintea ca asteptam si poze .
C.
Stai sa le luam pe rand: carte, ce carte? Un as de trefla?
Salamul asa s-asa. Dar a contat si micul dejun. Am avut energie.
Poze....ce-i aici hi5?
Trimiteți un comentariu