La politie

Povesteam intr-una din postarile anterioare cum am folosit si eu candva sistemul pile -cunostinte - relatii. Si l-am folosit cu brio. Si m-a ajutat sa termin rapid cu operatiuni care in mod normal ar fi durat cel putin o luna. Cum insa m-au lovit constiinta si mustrarile, am hotarat sa incerc sa ma descurc ca orice muritor de rand. Ok, a cantarit destul de mult si faptul ca am primit incurajari serioase de genul "nu mai e ce era pe vremuri". Si faptul ca sistemul mai sus amintit s-a cam destramat. Asa ca pot spune ca, neavand incotro, mi-am luat inima in dinti si am plecat solita sa infrunt sistemele birocratice ale capitalei noastre mult iubite.

Recunosc ca dupa experienta destul de trista traita la taxe si impozite, am avut nevoie de multa bunavointa sa o iau spre Politie. Normal ca prietenul goagal m-a sfatuit spre care sectie sa ma indrept. Am plecat cu stangul din casa. Asta urma sa imi dau eu seama dupa ce am trecut prin nenumaratele peripetii pe care le voi expune mai jos. Ajung la CEC. Era pauza de pranz. Ok, astept. Juma' de ora. Nu-i bai. Ca era racoare. Platesc. 1 bulionel. Doamna de la ghiseu draguta. Mi-a explicat toate cele. A avut rabdare. Se pare ca mi-a explicat cam prea mult timp, ca am pierdut troleul. Am pierdut si masina. Afara o caldura de topea si asfaltul, ce sa mai zic de inghetata din mana diversilor calatori. Curaj Andreea, curaj. Daca n-ar fi fost cele doua calatorii care ma asteapta in curand in afara tarisoarei noastre, jur ca as fi facut cale intoarsa.

Ajung la politie. Lume multa. Ma gandesc "astia au facut un mare misto de sufletelul meu cand mi-au zis ca nu mai e balamucul care era candva". Acu' asta e. Intraram in hora, hai sa jucam. Ma asezai cu rabdare la coada. Lumea normala venea, intra in fata, lua tipizatul, completa tipizatul si pe urma luau coada. Eu nu. Ca sa nu se supere nimeni, eu ma asezai la coada de la bun inceput. Si stai, si stai. Mustata transpira, timpul trecea, coada nu se diminua. Intr-un final, i se facu mila unei domnisoare si imi lua ea un formular. Da-i si completeaza. Nume, prenume, strada. Pana aici totul fu bine. Motivul schimbarii pasaportului. "Esti nebun? Il schimb ca-i musai, ca doar nu veneam eu aici din cauza ca nu imi place poza".

Termin. Sau asa cred eu. Iau coada iar. Si stai si stai. Am imbatranit cinci ani. Ajung, dau actele. Aaaa, aici ati depasit chenarul. WTF? Completez altul. Nu ati scris seria pasaportului vechi. Unu, doi, trei, curaj, Andreea, gandeste-te la Italia. Scriu si seria. Aaa, pe bonul asta nu trebuia sa scrieti seria. Bine, Andreea, acum gandeste-te la Portugalia. Ok, dau actele. Pfiu, scapai. Da, da, ce crezi, Frantz? Trebuie poza. La poza alta coada. Toata lumea cu care ma intalnisem la venire astepta la pozor. Care pozor se defectase. Sau era mai batran. Si avea nevoie de pauza. Dupa fiecare om impozat.

Stand asa, terminand de numarat oile ciobanului europarlamentar, terminand de analizat fiecare pata de pe perete, fiecare firicel de praf de pe pervaz, ma uitam la oameni. Bai, frate, unde or merge toate babele acestea, pentru care pasaportul se elibereaza deja fara termen la expirare? La copii, in Spania. Asta imi spunea o batranica dornica de vorba care avea impresia ca eu voi fi cea mai buna ascultatoare. Daca vreti, va pot spune tot ce a facut fiica-sa in ultimii 3 ani. Si pot sa va mai spun si ce o sa faca batranica in Spania. O sa isi cresca nepotii. Care nepoti nu vorbesc limba romana. Dar o sa ii invete ea. O sa ii fie greu la inceput. Pana se obisnuieste cu limba, dar nu-i e frica. A trecut ea si prin altele mai grele. Prin razboi..... Anghel Andreea. Pfiu, slava Cerului.

Intrai. Buna ziua, buna ziua. Si incepu balul. Erau doua cucoane. Ba se uitau la buletin, ba la mine. Ba la buletin, ba la mine. Zic "s-a intamplat ceva?" Zice una dintre ele "De ce ati intrat, doamna, ca noi am strigat Anghel Andreea" Zic "Tocmai d-aia. Eu sunt". Se lasa tacere. Iar la buletin, iar la mine. Zic "stiu ca mi-am schimbat culoarea la par si chiar si tunsoarea. Si poate si kilogramele s-au mai modificat". Zice cealalta "daaa, sunteti cu totul alta persoana". Zic "e de bine?" Zice "Pentru dumneavoastra, da". Si o vad ca dispare cu tot cu buletinul meu, undeva in spate. Se intoarce cu un domn. Si iar, ba la buletin, ba la mine.

Dupa ce jumatate de sectie termina de zgait la frumoasa-mi moaca, ma pusera la poza. Eu, avand pozatul in sange, ma pusei sa zambesc. "Nu, nu e bine. Refacem poza. Nu mai zambiti". Nu mai zambesc. "Nu, nu e bine. Refacem poza. Nu vi se vede fata. Dati parul de pe ochi!" Zic, pastrandu-mi inca umoru-mi caracteristic "aduceti o foarfeca". Nicio reactie. "Ok, ia sa stau eu in banca mea ca nu mai plec de-aici nici in doua ore". Dupa lungi chinuri, ma impozai. Cu chiu cu vai, imi dadura buletinul inapoi. De curiozitate, ma uitai si eu la poza. Da, nu prea mai sunt cea care eram acolo.

Plecai dupa, nu exagerez, doua ore si jumatate de la politie. Insotita de un bon cu care saptamana asta merg sa imi ridic pasaportul cel nou. Si de dorinta sa ies bine in poza. Ca n-am nicio sansa sa imi schimb ceva in datele personale in urmatorii ani. Si, cum sunt deja o gaina batrana, pasaportul e eliberat pentru urmatorii 10 ani. Si mai plecai cu un gand ce prinde contur din ala bolduit: trebuie sa refac sistemul cat se poate de repede.