Taxe si impozite

Ma apucai intr-una din zile sa fac curat in facturi. Si ajunsei la concluzia ca a venit momentul sa platesc impozitul. Ma gandesc: a trecut aia cu reducerea, deci nu mai sunt cozi infecte. Ma batea un gand sa procedam ca anul trecut cand colocatara a facut din trei clicuri plata online. Dar, cum tot ma impingea aceeasi colocatara de la spate sa merg si sa verific daca anul trecut a fost totul in regula, zisei ca n-o fi foc. O sa adoptam anul asta varianta clasica. Mersul la ghiseu. Intalnirea minunata cu functionarimea bucuresteana.

Si cum l-am refuzat politicos pe prietenul dl administrator care se oferise sa imi plateasca dumnealui darile catre stat, avand in vedere ca oricum se plictiseste acasa facand pe pensionarul, ma pornii pe drumul minunat spre directia taxe si impozite sector 3. Nu inainte de a cauta pe goagal ca sa nu merg asa, legata la ochi. Simplu, imi zic. Lucretiu Patrascanu. WTF? La o statie de minunatu-mi domiciliu. Cat poate sa fie de greu. Floare la ureche. De ce ma pot lovi? Ma fac pe mine indolenta si obraznicia unora, din a caror categorie am facut parte pana nu demult (banuiesc ca asta a cantarit destul de mult cand colocatara a hotarat sa ma trimita pe mine sa rezolv).

O iau agale pe sub plopii dlui Negoita. Casc ochii mari. O cladire impunatoare se arata. Dap, e administratia financiara. Dar nu, nu a sectorului 3. A judetului Ilfov. Ce-o cauta tocmai aici? Sa ma incurce pe mine. Zic "ia sa intreb eu pe cineva, ca la mine in cartier e lume cooperanta". Intreb. Ridica toti mosuletii si toate babutele din umeri. Bai, esti nebun? Cum sa nu stie tocmai ei? Ei, care stiu tot? In fine. Mai merg o lecuta. Ajung la alta cladire impunatoare. Intru. Unde naiba sa ma duc ca era o vanzoleala si o viermuiala de ziceai Doamne ce-o fi. Ma apropii de un ghiseu. Cand te duci la functionarul public, nu te duci oricum. Si cum am fost candva functionar public, stiu lectia. Cum ziceam si zilele trecute. Mi-am invatat lectia. Nu-i poti schimba. Si nu castigi nimic daca te iei la harta. Asa ca le canti in struna.

Ajung la ghiseu. "Buna ziua, doamna, va rog sa ma ajutati cu o informatie. Bla, bla, bla. Vreau sa platesc. Cui ma pot adresa?" Sunt cantarita si masurata de 3 ori. Din cap pana in picioare. Hmmm. Sunt prea bine imbracata. Si parul imi sta prea bine. Ce naibilui o fi fost in capul meu? Oricum, daca m-ar fi intrebat, puteam sa-i spun eu si de kile si de centimetri si de tzoale. Si am fi economisit timp. In fine. Mi se arunca printre dinti: "nu aici". Ma si gandeam cum de m-o fi mintit nenea goagal. Ii zambesc cat pot de frumos doamnei de la ghiseu si cu fata de "iartati-ma, doamna, ca sunt proasta si ca va deranjez" insist "ok, ma puteti indruma?". Dumnezeule Mare, eu sunt chiar inconstienta. Dupa alta privire pe deasupra ochelarilor, face o grimasa si imi explica "iesiti din curte, stanga, dreapta, stanga, stanga si a doua cladire pe stanga".

Ok, ies afara din curte. Infrunt cu stoicism caldura. Si masinile care treceau pe straduta lata de 1 metru jumate. Pai numai eu am un metru jumate pe latime. Unde sa mai intre si masina? In fine. Trec pe langa o scoala. Pe langa camine. Sau asa mi se pareau mie. Camine studentetsti. Nu, erau cladiri de birouri. Cine o avea biroul pe aici, printre blocurile gri? Fac stanga de imi vine rau. Zaresc in departare un steag. Ok. Ma simteam ca un turist in desert. Nu ca as fi trait vreodata experienta. Inca. Turist care vede apa. Am bagat a cincea. Am ajuns. Intru. Aceeasi strategie ca si mai devreme. Zambesc, intreb umil ca sa nu supar pe cineva. Ma indruma domnisoara de la intrare. Foarte draguta si amiabila, by the way.

Camera x. Ajung. Bat la usa, ca asa m-a invatat mama "cand e o usa inchisa, ciocani, nu intri ca taranul". Astept. Nimic. Mai bat. De dupa usa inchisa se auzea tacerea. Bun simt, bun simt, dar pana cand sa stau protapita si sa ascult linistea? Intru. Salut. Tot din cauza maica-mii. Nu-mi raspunde nimeni. Nu ma mira. Mamele lor nu au fost obsedate ca mama mea, sa ii invete de respect si alte pierderi de vreme. Citesc un afis. Nu aveam voie sa fim mai mult de doua persoane in incapere. In mintea mea se nasc intrebari. Tot din dorinta de a nu supara functionarul. Doua persoane cu tot cu casiera sau doi contribuabili?

Am noroc. Domnul din fata mea e expediat repede. Si repezit. Hopa. Deja simt sangele care incepe sa se suie. Incerc sa ma calmez "nu uita de ce ai venit; nu trebuie sa schimbi tu lumea, tu trebuie doar sa platesti impozitul". "Buna ziua". .... "Doamna, as dori sa platesc impozitul pe apartament pe anul 2009". " Strada ". " Cutare, cutare ". " Numarul ". " Cutarescu ". " Blocul ". " Cutarita ". " Apartamentul ". " Cutarel ". " Numele ". Dau numele lu' tata. " Si Cutarica "? " Si Cutarica, ca e mama ". 138 Ron. Intind banii. Si in tupeu-mi fantastic, mai indraznesc sa zic "doamna, mai am o rugaminte (beeep beeep mama ma-sii, am ajuns sa am rugaminti pe banii mei). Puteti sa imi spuneti daca avem vreo restanta ca anul trecut am facut plata prin ordin de plata si as vrea sa stiu daca e totul ok". "Daca aveati va spuneam eu, nu?" "Ok, nu am de unde sa stiu procedura. Am vrut doar sa ma asigur ca n-o sa ajung la zdup pe viata pentru ca incurc economia tarii prin neplata taxelor. Pe criza asta...". Nu gusta replica. Nu ma mira. Femeia era ocupata pe sentimente.ro sau pe mess, concluzie trasa din ranjetul pe care il avea pe chip in momentul in care clicaia in pisiu. Ca nu cred ca era in pragul orgasmului doar datorita faptului ca imi plateam eu impozitul.

Platesc, imi iau chitanta si fug. Mancand pamantul. De teama sa nu imi ceara buletinul si sa ma intrebe de ce pe mine ma cheama altfel decat pe titularul apartamentului. Si ma gandesc: "bai, si ce pregatita eram. Imi adusese colocatara si hartie de la banca cu plata pe anul trecut, stampilata si semnata, cu antet colorat". Lasa, bine ca vazui cum merge treaba. De la anul facem plata online. Pana nu ii educa pe astia. Sau pana nu imi refac sistemul pile cunostinte si relatii. Sau poate imi bag mintile in cap si il las pe prietenul dl. administrator sa se certe cu astia.