Am mai pierdut o parte din copilarie. Din adolescenta. Si, desi poate suna exagerat, din mine. Trecem prin viata ca simplii calatori, fara sa ne dam seama de ce avem sau de ce pierdem decat atunci cand e prea tarziu, cand e iremediabil. Si pe urma ne punem pe jelit. Cam asta fac eu in postarea de azi. Am asteptat doua saptamani pentru ca am vrut sa scriu la rece. Sau nu am vrut sa scriu deloc. Ca si asa scrie toata lumea peste tot. Si a devenit o adevarata isterie. Asa cum era cam peste tot pe unde ajungea.
Aveam 11 ani. Eram clasa a 5-a. Nici nu intelesesem eu prea bine cum fusese cu revolutia, cu impuscaturile, cu mineriadele, ca vine tata si ma anunta ca ma invoieste de la scoala ca sa mergem la concert. Concert? Ce-i aia? Pai, zice tata, mergem pe stadion. Aaa, pe stadion stiu, ca ma duceau ai mei la meciuri. Si ce facem pe stadion? Pai, vine un cantaret mare din America. Si ne canta. Pai si de ce trebuie sa mergem pe stadion? Si cum ne canta? Tu taci, ca vorbesc eu cu dirigu-tau.
Am tacut. Am vazut biletele. Trei bilete. A cate 6000 de lei fiecare. Pe colocatara am lasat-o acasa ca era cam micuta. Pacat. Acum imi pare rau. Si cred ca si lui tata ii pare rau. Biletele, desi aveau un pret nu foarte accesibil, se gaseau destul de greu. Pile, interventii, sindicat. Ok, am avut noroc. Am ajuns acolo. Si in doua ore ne-am schimbat toti. Si, poate parea exagerat, am evoluat. Cate muste nu or fi fost inghitite de gurile deschise ale celor 70000 de oameni.
Atunci am vazut artificii pentru prima data. Artificii multe, colorate, spectaculoase. Atunci am vazut fete si baieti lesinand, pentru ca oamenii se stransesera de ore bune, pentru ca se impingeau sa ajunga cat mai in fata, pentru ca se calcau in picioare, pentru ca era cald, pentru ca vroiai nu vroiai erai coplesit de sentimente si trairi de toate felurile. Si da, oamenii erau isterici. Si tot stadionul facea valuri.
Nu am facut parte din categoria "a plecat Michael si nu se mai intoarce". Dar am facut parte din categoria fetelor care il visau. In taina. Nu am fost fan, pentru ca nu eram disperata sa il vad peste tot sau sa merg la toate concertele. Mi-a placut tot ceea ce a scos pe piata. Nu m-a interesat viata lui de om. Pentru ca nu a fost om. A fost geniu. Si geniilor li se iarta greselile umane. Am crescut pe muzica lui. Imi luam albumele din banii pe care mi-i dadeau ai mei pentru mancare. Albume? Ce vorbesti, frate, casete ale caror coperti erau scoase la imprimanta alb negru. Aveam postere in camera. Si ii faceam mustati in fiecare sesiune cand invatam pentru diverse materii idioate.
Reascultandu-i acum muzica, mi-am amintit de ce am incetat sa-l mai ascult obsesiv. Pentru ca mi-am dat seama ca se transforma exact in asta, in obsesie. Sunt cateva videoclipuri, cateva melodii care transmit un nu stiu ce de te face sa mai vrei si sa mai vrei. Nu vreau sa-l ridic in slavi. O fac multi. Si dintre cei care ar avea dreptul si dintre cei care l-au improscat cu noroi. Vreau doar sa imi aduc aminte mereu de ce a insemnat primul lui concert la Bucuresti, de oamenii care au plecat de la concert cu impresia ca vazusera un extraterestru la lucru, de toti cei care cantau cu el, desi habar n-aveau de limba engleza. A fost atunci pata de culoare intr-o tara gri.
Sunt surprinsa de toti pseudo-muzicienii de la noi care au iesit in perioada asta in fata (corbii care isi umplu stomacul cu bucati de cadavru) pentru reclama, susutinand sus si tare cum a fost influentata pseudo-cariera lor de regele pop. Copii, omul asta a facut avere, a castigat toate continenetele la picioare, cantand despre pace, iubire, natura. Nu l-am vazut in stare de a pipai o femeie intr-un videoclip nici macar atunci cand trebuia. Daca v-ar fi influentat, n-am mai fi avut astazi pe la tembeliziuni sau prin tabloide sex si violenta. Asa ca, ne lasati....
Nu ma intereseaza si nu ma impresioneaza nici supozitiile celor de peste Ocean, nici suferinta familiei lui, nici cine va avea grija de copiii biologici sau nu, nici cine va administra prost averea de sute de milioane de verzisori, nici teatrul ieftin jucat de cei care trebuie sa castige de pe urma acestei morti. M-au impresionat fanii aia de-adevaratelea. Voi face parte dintre milioanele care vor da bani pe best-off-urile scoase de diverse case de discuri, voi fi una dintre milioanele de persoane care vor participa la imbogatirea producatorilor de dvd-uri, in incercarea de a-i pastra imaginea si muzica aproape de sufletul meu. Pentru ca a facut parte din copilaria si adolescenta mea. Atat am avut de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu