marți, 19 aprilie 2016

Ce-mi doresc eu mie


Auzi, tu ti-ai cumparat pana la urma manusile alea de calarie? Ai ajuns la Decathlon? Deja? Pai parca ziceai ca luna asta ai alte prioritati... Aaa, ti-ai luat si bluza aia pe care o pandeai la reduceri? Pai si... ce ti-a mai facut cu ochiul prin magazine? Sau: stii ce m-am gandit? Ar fi fain ca in weekendul x sa mergem la munte. Cum? Deja ti-ai planificat o iesire cu caii? Pai si daca ploua? Aaaa, nu conteaza cum e vremea...


In fiecare an, cand trecem in luna aprilie, mai pe directelea sau mai pe dupa visin, in functie de pomii pe care ii are fiecare in relatia cu mine, ma lovesc de situatiile de mai sus. As fi nisnai sa nu recunosc ca imi place fastaceala celor pe care pica magareata sa ma descoase, imi place sa vad cum incearca sa afle fara sa imi dea de banuit, doar asa, la o discutie prieteneasca despre ce ai mai facut si tu lately. E ca un joc de-a soarecele si pisica.

Acusi, de la an la an, e interesant cum se schimba prioritatile, dorintele, abordarile. Anul asta este mai interesant prin prisma varstei oarecum rotunde ce urmeaza a fi atinsa. In fine, la intrebarile nerostite legate de eveniment imi vine, la prima mana, sa raspund cu vesnicul cliseu “sanatate, ca-i mai buna decat toate”. De parca oamenii din jurul meu ar putea sa aiba grija mai mare de mine decat o fac chiar eu. Hmmm, desi s-ar putea sa poata...

Nu, pe bune, Andreea, zi si tu ceva idei, sa nu se mai agite oamenii si nici sa nu te nimereasca. Aaaa, pai idei avem. Vreau un magnat. Magnat, nu magnet. Magneti aaaam... de in curand o sa trebuiasca sa mai cumpar un frigider ca sa am unde sa ii magnetesc. Eee, magnatul acesta ar trebui sa ma iubeasca mai ceva ca pe ochii din cap, sa inteleaga si, daca vrea, sa participe activ la fiecare nebunie calatoreasco-cabalina ce-mi trece mie prin tartacuta.

Mai vreau o casa pe pamant. Pe un pamant bun si frumos. Sa pot avea o gradina plina cu flori. Si un leagan in care magnatul mai sus amintit sa imi sopteasca vorbe. Dulci, nu de dulce. Casa asta sa aiba asa un gardulet mic. Verde. Nu cum vad eu pe la casele romanasilor, garduri pana la cer. Sper ca avand aceasta locuinta “de vara la tara”, sa nu mai tremur la gandul ca se sparge vreo ceva conducatoare de apa si ii ploi pe vecinii de la parter si nici ca ma ploua pe mine altii. Si mai sper sa scap si de nenea President care ma pandeste mereu sa ii semnez cate o hartiuta.

Pe urma, ar fi taman bun un 36 al meu, propriu si personel. Sa nu aud ca “ia-ti si tu o masina ca orice piperist respectabil”. Nu vreau sa mor in trafic. Pe sine e bine. E minunat. Doar ca imi trebuie un trancavai doar al meu. Ca m-am saturat sa ma dau cu Mademoiselle si sa ajung la ogor mirosind a rom. Nu din ala de pus in prajituri, ca ala miroase bine. Si sa nu aud nici idei “dar vino, duduie, cu metroul”. Ca mai bine miros a rom decat a...aere. 36-le asta sa fie condus de tanti vatmanita blonda care dimineata trece prin intersectii cu zambetul pe buze, multumind restului participantilor la trafic pentru amabilitatea de a nu bloca intersectiile.

Acuma, daca nu mai sunt 36 pe stoc, ar fi buna o semicursiera. Sa nu imi mai rup cocoasa cu bicicleta mea batranica si greuta. Ca mine de greuta. Tot la liniuta mijloace de deplasare, cei in masura sa aiba grija de Murgu. Sa il fereasca de boli si de...lighioane. Si de oameni. Si tot la subliniuta “aveti grija de”, popularii sa aiba grija de picere, de voci si de sarbe! Si calaretii sa stie sa cada si sa isi dreaga vocile ca sa rasune muntii!

Ar fi minunat ca sa ma oboseasca zilnic vreo trei copii frumosi si destepti ca sora-mea. Copiii astia sa fie ai mei. Sa ma plang pe net de ce mama obosita sunt, ca nu mai stiu cum arata o seara cu fetele in oras, ca ma doare capul de la atatea chiote si cantece mai mult urlate de copii, ca nu mai prididesc cu facutul de curatenie dupa diversificari, ca in loc sa fiu eu pe cal, eu sunt calul, ca margelele mele au devenit cea mai faina jucarie, ca nu mai am ce face cu rochitele de mall, ca ma arata cu degetul la scoala mereu dna invatatoare (oricum, am fost obisnuita cu asta).

Cariera, sa nu uitam cariera. Cariera sa fie...la altii. La mine sa fie un job part time, unde sa vin doar pentru a-mi etala pletele blonde si rochiile mai sus amintite si sa stau la povesti cu colegii sclavi. Deci, 4 ore pe zi, 3 zile pe saptamana. La ziua de plata a salariului (pe care nu am sa il mai calculez eu), sa am nevoie de ajutoare ca sa pot face fata sumelor. Cu banii astia, obtinuti cu sudoarea fruntii proprii (care nu prea o sa fie la 4 ore pe zi, 3 zile pe saptamana), am sa fac opere de caritate. Nuuu, mai bine. Am sa construiesc un camin de batrani. La aer curat. Intr-o livada, pe dealuri. Ca batraneii sa isi poata trai ultima etapa din viata frumos. Si decent.

Sa nu uitam de calatorii. In fiecare an, ceva altfel. Safari, Argentina, Brazilia, croaziere, cai, biciclete. Oameni si locuri noi. Sa vedem cum traiesc si altii. Ei de ce se jelesc. La ei cum merge RATB-ul. Si Metrorexul. Ei ce mananca si ei in pauza lor de masa de la corporatie. Sau din jungla. Sau de pe ogor. Sau au ce manca? Frustrarile lor care sunt? Sau...sunt? Intrebari din astea la care doar o calatorie “be a local” poate raspunde.

Din capitolul imposibilitati, nu ca alea de mai sus sunt mai putin imposibile: oamenii astia ai nostri, de care ne lovim daily, vorba englezului, sa rada mai mult. Suntem pretiosi toti. Pentru mama, tata, familie in genere. Hai sa lasam doar atata pretiozitate. Nu ar fi fain sa ne luam un pic peste picior? Noi pe noi in primul rand? Poate am avea surpriza sa fim mai fericiti. Mai bine. Nu atat de gri. De “aoleo, aoleo”. Ridicolul are rostul lui. Si penibilul. Si refularile.

Tot din categoria “vrabia Mihai Viteazu”, ar fi grozav daca am intelege cu totii ca exista enspe mii de modalitati de a rezolva conflicte, neintelegeri, discrepante. Nu e musai sa punem mana pe arme. Si exista, tot asa, enspe mii de feluri de a deveni erou si de a-ti gasi misiunea. Nu renuntand la viata ne facem intelesi mai bine. Cred ca e grozav ca generatiile viitoare sa vada altfel de abordari. Ale religiilor, ale diferentelor dintre culturi.

Revenind cu picioarele pe pamant, astia de ma tot bateti la cap cu “tu ce ai vrea de ziua ta” cautati in agende magnatul. Am eu asa o presimtire ca daca se rezolva cu el, se rezolva si restul listei. Sa nu fie rus. Ca astia fac nunti din alea de milioane de euro. Si e pacat sa dam banii pe nunti cand am putea sa facem atatea altele.

Niciun comentariu: