Vreo doi ani in urma, inainte de a ma decide unde sa plec si ce experienta
sa las sa ma hraneasca din plin cu nou, am fost cu o prietena, pentru prima si
cred ca ultima data in viata, la targul de turism de la Romexpo. Eu si inca
cincizeci de mii opt sute treizeci si doi de oameni. Ce cautam? Idei. De
locuri. Pe care sa le cunosc. Ce-am gasit? Balamuc de lume. Cautatori de
vacante dupa chipul si asemanarea lor. Noi cautam o vacanta un pic altfel si
care sa nu ne oblige la credite. Sau la vanzare de organe. Si care sa nu ne
transforme in caz de rascumparare. Nu vroiam nici o calatorie in tarc. Stiti
voi, genul de concedii unde iti pun bratara la mana si iti dau drumul in
trifoiul all inclusive. Sa revenim. Pe picior de plecare gasindu-ne, ne atrage
atentia o duduita creola, cu un tatuaj fain tare pe mana stanga. Hai, helou, ce
ziceti voi, mai garlz, de o holidei in Marocco? Oooo, Gizas atotputernic, cum
sa mergem noi, mai frumusica de femeie, in Marocul tau cand noi suntem doua
blonde cu priviri de gazele numa’ bune de alergat? Cu toate astea, am
ascultat prezentarea duduitei care nici de barba-su nu vorbea cu atata pasiune.
Pana sa iau eu decizia de a o lua spre Maroc, m-a luat pe mine decizia de a
vedea India. Dar ideea incoltise….
Dupa experienta de anul trecut cu fetele de la Travel Girls, le vanam mai
ceva ca pe reducerile la pantofi. Oare unde pleaca anul asta? Oare cand spun
secretul? Oare pot sa merg cu ele sau m-au trecut pe lista de blocati? Domne,
la barza chioara ii face Dumnezeu cuib iar mie imi trimite ceva bafta. Asa se
face ca in februarie aflu de urmatoarea destinatie a fetelor. Ghici ghicitoarea
mea. Maroc, bineinteles. Oooo, ce chin, ce dor, ce jale. Ca uitai sa va zic,
dar conditia mea de unemployed person, sau somer pe romaneste, cam statea in
calea fericirii mele. Nu ma jeleam ca nu am job, nu ma jeleam ca stateam acasa
ca pensionarii si mergeam in parc tot ca ei cand lumea era la munca. Eu ma
jeleam ca nu pot sa plec in Maroc. Se trasera niste sfori, Mercur cu Jupiter se
certara care sa fie retrograd si care nu, sfintii din ceruri isi dadura seama
ca voi vinde ceva sau pe cineva, piata muncii se gandi ca ma va avea pe
constiinta. Ma rog, nu stiu cum si in ce fel, cert e faptul ca reintrai in
campul muncii si cu un zambet tamp ca al lui Tom cand avea impresia ca l-a
pacalit pe Jerry, incepui sa numar lunile, saptamanile, zilele pana la marea
calatorie.
Ca orice calatorie care se respecta, a noastra incepe in toiul noptii, la
Otopeni, unde, doar pentru ca am dormit aproapre de aeroport si nu ca as fi
fost eu nerabdatoare de nu aveam aer, am ajuns prima. Nu mai era nimeni. Au
inceput scenariile: am inteles gresit locul de intalnire, am gresit ziua
plecarii (aoleo, au plecat ieri???), sunt la camera ascunsa si alte asemenea
inteligente. Imi veni inima la loc cand vazui ca mai era cineva care cauta din
priviri grupul. Aaa, bun, suntem pe drumul cel bun. In fine, ce sa mai lungim
vorba, ne stranseram unul cate unul, ca ciupercile dupa ploaie. Hai ca aparu si
omu’ cu foile (bilete, check in-uri si alte asemenea minuni organizatorice) si
se inchise cercul. Ne puseram la drum. Si da-i si zboara si da-i si zboara, mai
ceva ca pasarile calatoare. Cu cat inaintam in noapte cu atat mirosea a Sahara
si a cald. Bine, poate era si din cauza ca rasarise soarele. Deasupra norilor.
Ca pe pamant lisabonean ploua de rupea. Dar... ne opreste pe noi o ploicica de
vara? Sau, mai bine zis, manati in lupta de promisiunea unor pasteis de belem
ca la mama portugheza acasa, ne-am avantat in lupta. A meritat efortul. Biiine,
omu’ cu foile ne-a zis ca nu putem manca mai mult de doua de caciula. Drept
pentru care si-a luat injuraturile de dupa cand noi tanjam la inca o portie, macar
o duzina.
Hai ca trecura orele de escala, ne imbarcaram, nu reusiram sa schimbam doua
vorbe trei cuvinte ca iata-ne deja in Casablanca. Toate cuvintele de n-apucaram
sa le schimbam in avion, le schimbaram pana sa ne verifice pasapoartele si sa
ne dea viza de intrare. Se uitau oamenii in uniforma ba la poza, ba la noi, ba
la noi, ba la poza. De parca ne-ar fi stiut de undeva dar nu stiau de unde sa
ne ia. Peripetii aci in aeroport: una dintre fete a fost luata la bani marunti:
de ce ai venit, mataluta, in orasul asta romantic? da’ unde lucrezi? da’ de ce
lucrezi? da’ cu cine lucrezi? da’ ai familie? cat de mare? cu ce se ocupa? si
parul, de ce il ai lung? si ochii, de ce sunt caprui? In cele din urma, mai
mult din plictiseala cred, au lasat-o sa intre la ei in tarisoara. Eu ma
trezesc in timp ce asteptam ca, oricat as fi vrut eu sa trimit un mesaj prin
care sa anunt ca am ajuns, nu puteam. Ca imi lipsea instrumentul muncii. Rew,
rew, rew. Imi amintesc. Lasai frumusete de telefon pe scaunul din avion dupa ce
aratai niste poze. Aici a inceput joggingul: de la Tap Portugal la bagaje
pierdute, de la bagaje pierdute la ofiterul de securitate, de la ofiterul de
securitate la nu stiu ce birou. In fine, dupa lupte seculare, un domn brunetel,
cu o engleza frantuzita imi returneaza depozitul de poze si amintiri (daaa, am
facut backup la el).
In fine, dupa atatea aventurele ajungem in Casablanca. Orasul lui Rick's Café Américain. Spre acest
obiectiv turistic am luat-o si noi, intr-un taxi in care ne-am adus aminte de
metroul corporatistilor. Dupa experimentarea starii de spirit a sardinelor, am
ajuns la pomul laudat. Unde nu am putut intra din cauza de lipsa de rezervare.
Si cred eu si din cauza de blugi. Ma rog, nu cred ca a fost asa o pierdere. Mai
ales ca numa’ doi trei vazusera filmul in cauza. Restul, sa dam si noi bine pe
facebook. Altceva in Casablanca? Se vede ca au fost sub stapanire franceza. Mi
s-a parut un oras foarte curat, modern, dezvoltat. Mai pipirisnais, asa. Mai
pentru crème de la crème. Mi-a placut tare Marea Moschee Hassan II, pare-se a
treia ca marime din lume, dupa Mecca si Medina. Imi imaginez cum o fi atunci
cand e plina (25.000 oameni inauntru si alte 80.000 afara, un fel de Camp Nou).
Mi-a placut si Oceanul. Mi s-a parut ca are personalitate, fara a deveni
obraznic. Si ca stie sa se faca auzit (da din valuri mai ceva ca mine din
taste). Mi-au placut casele. Albe. La inceput te simti ca la spital. Pana
cobori privirea. Si dai de faleza. Atunci te simti ca in Grecia. Pana ii auzi
vorbind. In franceza. Atunci déjà te incurci.
In Rabat am poposit pret de cateva fotografii si ceva fructe de
cactus. Am vazut cateva obiective turistice musai de bifat, dar a caror
denumire nu mi-o mai amintesc déjà. Mie mi-a placut ceva cafenea cocotata
deasupra unui rau, ceva Bou
Regreg cred. Si oamenii care vindeau prajiturele. Of course, prajituri gustate
mai intai de muste. Si mi-a mai placut sa merg pe stradutele lor inguste. Cu
fata de Europa. Pe repede inainte am reusit sa ne aruncam o privire si spre Meknes,
sa imortalizam toti, la un semn parca, o poarta. Cred ca Bab Mansour, desi nu
as putea baga mana in foc. Ce-am mai vazut ? Aaaa, am ajuns si la Volubilis.
Aci, noi ar fi trebuit sa fim cel putin fascinati de ruinele romane sau, macar,
de mozaicuri. Noi am fost fascinati de lumina tocmai buna de la apus si ne-am
pozat. Asa mult ne-am pozat ca unii dintre noi si-au uitat gentile pe marginea
pietricelelor cu care sau pe care s-au cocotat intru imortalizare vesnica.
Next destination : Fes. Pentru aci ma pregatisem
temeinic. Pai numai eu stiu cat am cascat ochii la Clona (o telenovea plina de
invataminte, pentru incultii care se gandeau ca o fi fost vorba despre vreun
documentar pe Descopery). Stiam moscheile pe dinafara, mai ceva ca replicile
din mai susul amintit instrument stiintific. Stiam madrassele, palatele,
medinele. Pana si magarusii folositi pe post de carucior, pana si pe ei ii
stiam. Parca eram acasa. Stiam de mizerie, de inghesuiala, de saracie. Stiam de
tannerii si ma gandeam cu inima stransa cum voi rezista mirosurilor. Mi-am zis
« curaj, gaina, ca te tai », musai sa vedem cum se vopseste pielea
inainte de a deveni materie prima pentru posete si pantofi. Dam cu menta! Si
ne-am dus. Ne-am intors mai repede decat ne-am dus. Si nu din cauza de miros.
Ci pentru ca mai toate sunt in renovare. Si ne ramasesera doar magazinele de
vizitat. Ceea ce vedem si prin alte parti. Restul obiectivelor turistice, fix ca
in serial. Doar ca aveau si miros. Nu m-a impresionat Fesul asta. M-a pacalit
si am luat esarfarii pentru tot neamul. In rest…hai spre Merzouga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu