marți, 19 aprilie 2016

Pipera. Cu peronul pe partea dreapta


Pipera. Primavara varateca. Ora 7 in the morning. Iesirea de la metrou. Palcuri palcuri. De oameni. Ce naiba? Corporatristii incep la 7? Imhm. Some of them, da. Pe langa corporatristi, muncitori. Toti, indiferent de calificare, merg in acelasi pas. Parca e defilarea de pe vremea lu’ Ceasca. Toti actori in acelasi spectacol. Dansatori perfect sincronizati pe o muzica piperista. Unii o cotesc la stanga metroului, altii la dreapta. Invariabil, toti cu privirea in pamant si cu fetele adormite. Sau or fi triste? Intra incet, incet, fiecare in staulul lui. Unii au staul in cladiri fancy, cu geamuri mari si bariera la intrarea in curte. Altii au staul fix in ghereta de la bariera sau sunt cei care cladesc fancy-ul din birouri ori chiar birourile.

Ora 8.45. Still in Pipera. Si tot la metrou. Este coada. Ca pe vremuri la portocale. Acum e coada ca sa se iasa de la metrou. Oameni. Unii imbracati colorat. Unii in salopeta. Unele pe tocuri de zici ca acum acum pica fix in nas. Altele au nasul asa sus ca nu vor ajunge sa pice in el. Si atunci si-au pus balerini. Invariabil, trei sferturi poarta pungi. La moda este punga de Q’s Inn. Este un fel de Claudia Schiffer a pungilor. Privirile tot in pamant. Nici nu mai e nevoie sa caute staulul. Pasii il poarta pe fiecare dintre ei, in mod automat, catre locul unde isi va petrece urmatoarele cel putin 9 ore. Pe trotuare se merge organizat, in forma de gramada. Pe sosele, ca in India: oameni, microbuze, cate un tramvai (si nu cel numit Dorinta) al carui vatman e innebunit dupa sunet de claxon sau taraitoare sau cum s-o numi el, biciclisti in cautare de salvare de planeta chiar si cu pretul vietii lor.

Si tot asa pana pe la 12. La 12, incepe viermuiala “noi ce mancam azi”. Bisericute bisericute de corporatristi inunda cantinele. Se mananca. Si mancare. Se vorbeste. Se mai si discuta. In birouri miroase a mancaruri. Facute de mama, nevasta, nenea de la home delivery. Pe Dimitrie, aceasi viermuiala: masini, de la companie sau personale (uneori am impresia ca unii vin in acelasi timp si cu masina de la job si cu aia cumparata peste 15 ani cand se termina leasingul), motociclete de la pizzerii, biciclisti care ard caloriile, muncitoari care mananca painea cu salam si isi clatesc ochii cu picerele lasate, intr-un mod atat de generos la vedere, de catre bietele corporatriste.

Dupa bine meritata pauza de masa, soriceii se intorc in colivii. Incep din nou lungul drum pe roata. Mai primesc, din cand in cand, putina paine drept rasplata a vitezei pe care a prins-o roata datorita elanului cu care soricelul a alergat. Pana la 6 ii mai vezi strangandu-se prin curtile gigantilor de beton la afumat. Momente in care au impresia ca redevin stapanii vietilor lor. Ca nu mai fac parte din ceata lui Pitigoi. Si in care se gandesc ce sa faca mai repede dupa 6 incolo. Ii sperie gandul. De a redeveni stapanul propriei vieti. Sau de a avea planuri dupa 6. Asa ca se intorc in colivie. Unde au doar de alergat. Pe roata.

Ora 6 a venit. La un semn, deschisa-i calea, si s-apropie de metrou cata frunza cata iarba. Aceleasi turme. Aceleasi chipuri. Incepe lupta de incaput in mijloacele de transport in comun: cele doua tramvaie mai jos mentionate si metroul bucurestean. Are loc o lupta in toate regula: razboinici, victime, arme secrete, niciodata armistitiu. Sunt regizori multi ai acestei desfasurari de forte. Pe masura actorilor. Aceasi lupta si in strada. Cei care au venit cu toate masinile din dotare, basculantele santierelor, cateodata mi se pare ca si macaralele, biciclete, trotinete, motociclete, toate isi cer dreptul pe soseaua de 2 benzi: una pe sens.

9. Seara. Peste Pipera se lasa linistea. Seamana cu linistea de la munte cand nu sunt turisti grataragii. Orasul Pipera se intinde de-a lungul lui Dimitrie. Avem aici tot ce ne trebuie. Clinici, gradinite, Mega (acusi pe bune, ati vazut voi vreun loc fara Mega in Bucuresti? Si, mai nou, si in tara?), cantine, piata, santiere, mall. Ma astept ca in curand sa avem si un teatru. Tot pe Dimitrie. Pompeiu. Ca se pare ca aici trebuie sa incapa toate. Avem chiar si o autobaza. In mijlocul strazii. Cu microbuzele care culeg alte palcuri palcuri de corporatristi care o iau spre Swan Park. Avem si depoul unde intorc tramvaiele. 2 la numar. Ca se considera ca sunt arhisuficiente.

Mai in spate, tot pe Dimitrie, sunt blocuri de locuinte. Cum o fi sa faci 3 minute pana la munca? Si, la pranz, sa mergi acasa sa tragi un pui de somn... Pe de alta parte, ce faci dupa ora 19? Cand Pipera seamana cu un oras nemtesc in care la o anumita ora se da stingerea si nu mai vezi nici tipenie de om pe strazi, de zici ca ai nimerit intr-un loc parasit?! Cum ce faci? Iti dai voie sa respiri. Odata cu cartierul. Si te odihnesti. Pentru programul de roata de maine. Pentru cardurile de invadatori care or sa inceapa cotropirea de la primele ore ale diminetii.

Niciun comentariu: