Circ si paine

Intr-una din seri, aflandu-ma in cautarea relaxarii mult dorite si a socializarii facatoare de bine la nervii capului, dupa ce in prealabil incercasem un dublu tulup si un triplu axel, ajunsei intr-o situatie deloc placuta. Dupa ce terminai cu figurile, cu floricelele, cu vata de zahar pe bat, hotarai sa ma indrept spre locul plin de piti, in cautare de haine la un sfert de pret. Inainte de a purcede spre raiul acesta, unde ar fi urmat sa imi parasesc jumatate de salariu, ne mai opriram sa culegem o prietena.

Aici ne loviram de situatia destul de naspa de a intalni o femeie ajunsa in pragul disperarii, plecata de acasa cu un copil de nici doi anisori in brate, imbracata in pijamale, care nu mai gasise alta solutie pentru problemele conjugale decat fuga. Am ascultat-o vorbind despre relatia ei, despre casnicia ei, despre deciziile pe care ea le considera corecte in momentul respectiv.

Nu judec sau ma straduiesc sa nu judec pe nimeni. Doamna respectiva mi s-a parut insa destul de imatura. Ok, poti tranti usa si pleca atunci cand nu mai ai nicio viata pentru care esti raspunzator. Atunci cand deciziile tale nu te influenteaza decat pe tine. Nu sunt nici persoana care sa militeze pentru legaturile endless doar pentru ca la mijloc e vorba de copii. Insa cred ca in momentul in care un sufletel depinde de noi, ar trebui sa avem maturitatea de a rezolva problemele ivite cu calm, fara a lasa sa fim condusi de impulsivitate, orgolii si copilarii.

Priveam puiul de om. Care nu era ca toti ceilalti puiuti de varsta lui. Si ma gandeam cat rau facem societatii ce va sa vina, prin simplul fapt ca nu exista autocontrol si puterea de a uita de egoism. Poate ar fi bine ca, inainte de a aduce copii pe lume, parintii sa fie supusi unor serii de analize cat mai complete si mai amanuntite. Am fost intrebata acum cateva zile de ce sunt atat de rece cu prichindeii. Tocmai eu, care am visat mereu sa am familia mea. Poate pentru ca nu sunt inca suficient de gata. Poate ca gradul meu de egoism este inca foarte ridicat. Sau poate pentru ca imi dau seama de toate acestea, prefer sa raman spectator.

Povesteam despre copiii pe care i-am vazut in drum spre casa jucandu-se cu zapada deunazi. Eram cu o colega prietena. Care e mai tanara ca varsta. Dar al carei ceas biologic se pare ca a ticait mai repede. Era toata emotionata si fericita in acelasi timp ca vede prichindei bulgarindu-se. Si ofta a "ok, cat mai am de asteptat pana sa ma regasesc si eu in aceeasi situatie". Ok, pentru unii a avea copii se rezuma la "pupacit, smotocit, plimbat". Dumnezeule Mare, cred ca e vorba de mult mai multe la mijloc. De asta consider ca a avut dreptate tata cand mi-a spus ca fiecare lucru are timpul lui. Daca mai aveam 23 de ani, as fi gandit probabil la fel.

Revenind la doamna noastra. Care era admirata pentru curajul de a fi plecat. Pe sistemul "asa, bravo, bine i-ai facut nenorocitului". Si care se arata foarte curajoasa si foarte sigura pe ea. Curajoasa da, poate chiar inconstienta, dat fiind faptul ca a plecat de acasa fara sa stie incotro s-o apuce si fara a avea niciun sprijin. And again, daca tu ai crescut intr-o familie unde sprijinul reciproc se rezuma la "ooof, mi se rupe sufletul de cate greutati ai si tu de indurat", cum naiba sa te mai straduiesti tu sa oferi bietului tau urmas o altfel de viata?

Si ma gandeam in drum spre casa. Bai frate, eu chiar sunt norocoasa. Eu sunt mai matura de atat. Si am oameni pe care ma pot baza. In caz ca imi rup gatul si am nevoie de guler de protectie. Si totusi, ce curaj pe femeia asta. Si cata personalitate, domnule! Cum a plecat ea trantind usa in urma, doar ca sa dea o lectie si sa isi salveze puiul de alte si alte traume. Vezi, Andreea, oameni care au curajul sa mearga pana in panzele albe pentru principii, care nu se prostitueaza doar de dragul de a nu suferi, care nu se ghideaza dupa "rau cu rau, dar mai rau fara rau". Si, tot mergand eu asa cufundata in ganduri si simtind cum ma copleseste asa un sentiment de admiratie fata de acea amarata, primesc urmatorul mesaj :"s-a intors acasa, la barba-su".

Pai cum, si apelurile alea respinse cu "sa crezi tu ma nenorocitule ca mai pui mana pe mine", si usa aia trantita cu "Dumnezeii si sfintii neamurilor tale toate", si cuvintele spuse copilului "lasa, mami, ca tac-tu e un curvar nenorocit, plecam in lume si ne facem viata amandoi", si gandurile acelea impartasite taximetristului contrariat ca a trebuit sa plece in tromba, ducand o femeie in pijama si un copilas imbracat in fas (peste pampersul probabil ud) catre nicaieri? Circ si paine. Pe spinarea unui pui de om care nu va sti niciodata de unde i se trag niste traume.