Lupta cu morile de vant

Asaaa. Am ramas datoare cu o prezentare a serii petrecute cu Puric. Dan Puric. In oras. Nu, nu la cina, ca doar nu-s vreo Moni. Am fost sa-l vad la treaba. Desi nu prea se face, decat dupa ce relatia capata un pic de vechime si de stabilitate. Eu asa am preferat sa incep relatia mea cu el. Desi el inca nu stie. De relatie. Va fi ca in telenovele. El se va trezi cu o sotie. Sentimental, vorbind. Nu legal.

Trecem peste faptul ca managerii din ziua de azi, desi sunt atentionati si indeaproape supervizati de oamenii din subordine, tot ce ii taie capul fac. Am intrat in sala exact cand se stingeau luminile. Am calcat pe maini, pe picioare, pe cap cred, mai multi oameni sau pui de oameni. Am ajuns la locurile noastre deja obosite. De parca am fi tras la jug. De data aceasta, nu am mai avut locuri la cucuieti. Nu am avut locuri nici chiar in rand cu vipurile. Dar, comparativ cu alte spectacole, parca le simteam respiratiile actorilor.

Se sting luminile. Si incepe. Ok, indicat ar fi fost ca, inainte de a merge sa vad spectacolul, sa citesc carticica. Asa as fi inteles mult mai multe. In primele 10 minute m-am cait ca am dat banii pe bilete. Colocatara sisut, venita la spectacol din propria-mi initiativa, ma privea cu ochi ucigatori, care imi sopteau bland "o sa mi-o platesti, o sa mi-o platesti". Ma gandeam deja cum o sa iau prima cuvantul dupa ce se termina reprezentatia. Si o sa o iau tare. "Habar n-ai, bai sisut, de ce inseamna cultura. Ma hotarasc sa te mai scot si pe tine in lume. Sa te mai cobor si pe tine din pom. Dar n-am cu cine, ma, n-am cu cine".

Si da-i si fa scenarii. Cum sa le explic tuturor ca, in esenta, nu a fost pierdere de vreme. Pentru ca s-a ales aceasta piesa la dorinta mea expresa. Si a managerului mai sus mentionat. Cum el, managerul, deja era injurat din alte cauze, era clar ca nu mai avea loc sa-si primeasca bobarnacele si pentru alegerea spectacolului. Si trebuia sa preiau eu feed back-ul. Ca de obicei cand primesc eu, trebuia sa fie negativ. Si urma sa ii strang pe toti si sa le explic ca teatru mai inseamna si altceva. Altceva exprimat altfel. Nu prin cuvinte.

Dupa jumatate de ora, eram amandoua prinse in piesa. Nu stiu daca am inteles chiar tot. Tocmai de asta e foarte buna piesa. Ca, desi nu ai citit cartea si poate ca nu te duce capul sa intelegi pantomima, transmite multe. Sensibilitate, daruire, sacrificiu, inconstienta. Muzica, stepul, dansul, coregrafia, scenografia, toate te fac sa simti si sa traiesti cu personajele. Chiar daca nu stii ce. Puric danseaza dumnezeieste. Si are o forma fizica fantastica. Echipa din spatele lui e foarte buna. Mai buni baietii. Fara a fi acuzata de lipsa de obiectivitate. Tocmai pentru ca este vorba de mult dans si miscare, piesa nu dureaza foarte mult. Poate ca si asta e un plus. Nu ai timp sa te plictisesti.

La sfarsitul spectacolului, nu puteam sa revin din lumea lui Cervantes in lumea lui Basescu. Mi-a placut acolo, in lumea aia prezentata de o mana de actori pe scena TNB-ului. Si ma gandeam la o chestie. Zicea un actor intr-un film de duzina ca sunt lucruri pe care nu trebuie sa le intelegi. Trebuie sa le simti. La "Don Quijote" trebuie mers cu sufletul, nu cu mintea. E ca o casuta colorata in mijlocul unui sat alcatuit din casute alb negru. E altceva. Nici nu prea inteleg de ce e gazduit de TNB. Sau poate tocmai datorita coloritului e gazduit de TNB.

In urma acestui spectacol, stiu ca trebuie sa merg la spectacole de step, daca or exista. Si mai stiu ca trebuie sa-l vad pe Puric in "Made in Romania". Si mai stiu ca traiesc. Pentru ca la finele fiecarui numar de dans, imi venea sa strig. Ca acele fete care urla pe la concerte. Si nu eram singura. Aplauzele celorlalti spectatori mi-au confirmat. Concluzie: mi-a placut. A fost ca o ploaie torentiala in mijlocul unei zile toride de vara. Nu stiu daca grupul a simtit la fel. Nici nu mai conteaza. Eu am fost fericita.