Si-s grabita, si-s grabita

Pe sistemul "ai grija ce-ti doresti", ma plangeam la inceputurile inca tinere ale acestui blog de mult prea mult timp liber. De ce sa ma fac eu cu atata timp. Ca ma plictisesc la job. Ca oamenii nu ma folosesc pe deplin. Ca aptitudinile mele nu sunt scoase in evidenta. Ca nu imi dezvolt altele. Carcoteli normale. Ca acelea pe care le scoate o bruneta creata "da' de ce nu sunt si eu o blonda linsa de vaca". Si cum pe bruneta o mananca undeva, se face blonda, isi face rost de o vaca care sa-i transforme podoaba capilara intr-o maaare liiina liiina.

Asa si eu. Ma procopsii cu un minunat maldar de treburi la sfarsit de 2008 si inceput de 2009. Hopa, stai ca devine frustrant. De unde ajungeam la opt jumate la munca, am inceput sa ajung la opt. Si nu pentru ca nu mai am somn. Ca macar somn mai am. Ca am treburi. Multe si marunte. Ca la noi, in musuri, nu e timp pentru zabava, ca de n-am fi de isprava, ar fi vai s-amar de noi. Pe vremuri demult apuse la 9 incepeam eu sa citesc mailurile personale. Aceleasi in fiecare zi, intrucat intr-un exces de zel si din dorinta de a fi bagata si eu in zeama, m-am abonat la toate dracoveniile, pe care oricum n-am niciodata timp si rabdare sa le citesc. Da si numa' pana le selectam si dadeam mark as read imi lua jumate de ora. Acuma, la 9 termin deja de citit toate mailurile de la job. Cu astea incep. Si mai si rezolv cate ceva din ele. La 10 am deja doua raportele refacute si refacute si iar refacute. Dupa bunul plac al clientilor. Care sunt anul asta mai odihniti. Mai dornici de performanta. Si care inca din prima zi au apasat pedala de acceleratie pana la podea.

Acu' ceva timp, dupa mailul personal, incepea rasfoirea diverselor bloguri. Ale unor oameni care scriu bine. Si amuzant. Si care ma incarca cu energie pozitiva. Era un ritual. Cu o ceasca de cafea, imi rezervam doua ore pentru a patrunde si a savura postarile a sase, sapte bloggeri de renume si comment-urile altor cateva zeci de persoane. Acum, am 10 minute, minute in care citesc numai taticii bloggerilor, fara a mai acorda sanse novicilor. Sunt pe fast forward. Citesc din doi in doi. Sar peste descrieri, trec direct la dialoguri, ca atunci cand eram copil. Am renuntat si la cafea. Am descoperit ca gafaiam din cauza cafelei cand urcam scarile de la Timpuri Noi. De fapt, era combinatia fatala cafea+carne de Ghita. Din Ghita mai am de doua fripturi si gata. Asa ca, mai era doar cafeaua de eliminat. Am rezolvat-o.

Dupa citit, treceam la compus. Si scriam pe bloguletul meu. Pentru cititorii fideli. By the way, La multi ani pentru matusa mea (poate cel mai fidel cititor), pentru mama (nu prea e ea fan infocat, dar e mama), pentru Blonduta care s-a dat la fund (nu al cuiva anume), pentru Jefa (imi mai lasa uneori comentarii), pentru dl jurist si viitoarea soata, pentru o albinuta si o fosta albinuta care ma mai citesc uneori, pentru un prieten tatic si pentru sisut care nu are incotro si daca nu ma citeste ea, ii citesc eu cu voce tare. Asadar, scriam pentru acestia. Storceam creierii. Rau. Doua ore. Poate chiar trei. Ca sa iasa ceva ce sa le starneasca un zambetel. O raza de lumina intr-o mare de intuneric. Aiurea, asta era doar o metafora. Ideea e ca imi respectam rutina. Imi permiteam sa imi respect rutina. Aveam timp sa imi respect rutina. Acu', dupa ce dl jurist ameninta ca ma da in judecata ca nu mai scriu, Blonduta face ca toti dracii, sora-mea rasufla usurata, mai arunc cate-o postare pe ici pe colo.

La 1 aveam pauza de masa. Si mancam in fiecare zi ciorba de vacuta cu ardei iute. Acu' mananc pufuleti. Adusi de o colega. Din mila. Pe vremuri, socializam cu colegele. Le spuneam poezii. Si brasoave. Si le faceam sa rada si sa uite pentru cateva momente de job. Acu' ma stramb la colege cand vin sa ma intrebe de sanatate. Pentru ca a le raspunde inseamna sa pierd trei patru minute. Sau sa ma pun pe bocit. Ceea ce imi ia si mai mult. Si nu am timp. Candva aveam timp sa imi planific vacantele. Acuma, desi mai sunt cinci luni, nu am apucat sa casc ochii la nimic referitor la urmatoarea mea destinatie. Ooof off mai mai.

La 6 plecam acasa. Ok, recunosc, si acum tot la 6 plec acasa. Ca sa dorm. Erau vremuri cand zile intregi niciun client nu ma intreba de sanatate. Acu' nu mai au timp sa ma intrebe de sanatate ca se bat care sa imi trimita mai multe mailuri. Si mai repede. Si cu dead line-uri care mai de care mai stramtorate. Heeellllooooo. Ne oprim un pic? Ca simt ca ma ia cu ameteala si greata de la atat invartit? Mai dati-mi pace! Lasati-ma sa se aseze sarmalele! Dati-mi ragazul sa mai scuip si eu ceva venin pe aici. Ca sa nu ocup spatiul de blogorica degeaba. Si sa nu-mi pierd si cei cinci cititori.

Sau macar mariti-mi, fratioare, salariul!!! Or mai avea astia locuri la stat??? Ca ma cam bate un gand...