Ok. A doua zi. Ora 8 la ei, 7 la noi. Ma trezesc. Ma spal ca pisica, ma infofolesc ca o ceapa si o apuc spre alte camere sa dau trezirea. Se trezesc doi. Aolo, ca vai ce devreme e, ca vai ce frig, ca vai ce nu mai stiu ce. "Hai copii, mai cu spor. Ce vedem azi?" "Pai, sa mergem la Shonbrunn. Obiectii? Nu. Se abtine cineva? Nu. Bine, asa facem. Mancam si o luam din loc."
Prima disputa: cu tramvaiul sau pe jos? "Hai ma pe jos, ca nu e departe, uite zice aici ca e un kilometru jumate". "Biiine, hai pe stradutele astea!" Desfacem harta si incepem sa urmarim strazile. Stanga. Dreapta. Ba nu dreapta, tot stanga. Cum ma stanga, ca ajungem la dracu-n praznic? Hai la dreapta. Bai, sunteti nebuni? Iesim din Viena. Aoleo. Trebuia sa facem stanga. Al naiba castel, mai avem mult? Hai ca ete, se vede. Si acuma? Incotro? Hai dupa sageti!
Intram intr-o gradina. Maare. Si in gradina, o sera. Maaare. Cu multi pomi. Se vedeau prin geam. Afara era cancer. Fantanile erau inghetate. Hai sa mergem asa la pas, sa vedem unde ajungem. Hooopa. Zoo. Bravo. Ne place, vrem. Nu mai stiu cum era pe vremuri la Zoo, la noi. Dar la ei a fost super misto. Animalele lor sunt mai bine tratate decat oamenii nostri. Am vazut Panda. Si pe Baghera. Si pe Baloo blond, decolorat.
Dupa doua trei ore de plimbat pe la Zoo, am luat-o spre palat. La intrare, o coada ca pe vremea lu' Ceasca, la portocale. Mai sa fie. Sa stam la ditamai codoiul? Hai sa vedem ce mai avem inclus in bilet si ne intoarcem mai tarziu. Si uite asa am ajuns la Muzeul Calestilor. Nimic spectaculos. Niste calesti, niste caluti impaiati. Niciun magnetel. Bifat obiectiv, facut poze. Gata.
Hai sa vedem si serele. Oooo, ce bine si caldut este! Si floricele multe. Si frumoase. Nu mai stiu cum este la noi, la Gradina Botanica, dar la ei era frumos. Si multe planticele. Si inalte. Si colorate. Si inflorite. Mi-a placut. Tot la capitolul floricele pe campii, vazuram si Casa Desertului. O porcarie. Nenorociti austriecii astia. Scot bani si din piatra seaca. Pentru o roca, doua soparle si trei cactusi 4 euro. In fine. Bifat, pozat, vazut.
Hai, cu curaj spre palat. Am intrat. Nu mai era aproape nimeni. La intrare coada la ceva. Ma tot mirasem eu la Muzeul Calestilor de ce toata lumea vorbeste la telefon. Basca ma gandisem, bai si oamenii astia, ce nesimtiti sunt, vorbesc mereu la mobile. E drept, mi se parusera cam mari, dar mi-am zis ca poate alea or fi la moda. Da, sunt blonda. Erau pur si simplu dispozitive prin care iti erau prezentate exponatele. Ce sa fac, daca eu am vazut in viata mea numai ghizi umani? Asa, revenim. Ne asezaram la coada sa ne luam si noi. Ce sa faci, romanul tot roman. Preferaram sa luam pliante si sa citim. Bune si pliantele. Oricum, palatul pe dinauntru mi s-a parut mai slabut ca Pelesul nostru. Am avut si putin noroc, intrucat pe la jumatatea turului am gasit un grup de romani care avea ghid. Si ne-am lipit si noi. Si am aflat picanterii.
Ok, e deja ora 15. Hai spre supermarket sa facem si noi cumparaturele pentru la noapte. Am apucat sa cumparam trei salate si doua paini si s-a inchis supermarketul. Hai la Gepetto sa mancam. Gepetto bucuros de oaspeti. Ne dadu ceva specific lor. Niste galuste cu varza si cu nu stiu ce carne. In fine. Hai repede la hotel sa apucam sa ne odihnim putin, ca la noapte e revelionul.
Dupa o mica cearta in cadrul grupului, se hotari nu de comun acord ca revelionul sa fie petrecut in piata Domului. Ok. Zis si facut. La 8 plecaram spre centru. Care mai de care mai imbufnat. Merseram de ne veni rau, facuram centrul la picior. Pocnitori, artificii. Miezul noptii ne prinse aproape pe trecerea de pietoni, tot cautand un loc de trecere dintr-un an in altul. In fine, scaparam de 2008. Varsaram doua lacrimi pentru ce a fost si aruncaram un zambet putin fortat spre viitor. Inapoi in camera. Pe drum, spuseram poezii si cantaram cantecele ca sa mai treaca timpul si sa ajungem mai repede. Ajuns la hotel, facut dus, dormit.
Urmatoarea zi a fost rezervata centrului Vienei. Palate, palatute, muzee, Casa Fluturilor si mai trebuia si Praterul, insa din cauze obiective a ramas pe ultima zi. In centru frumos. Multi turisti. Multe calesti cu cai. Mirosea a balega peste tot. In rest, arhitectural vorbind, maiestrie, insa totul mi se parea rece. Maiestuos, dar sinistru de rece. Imi pare rau ca ma repet, insa nu exista termeni de comparatie intre Catedrala Sf. Stefan si Sagrada Familia. Stiu, stiu, nu ar trebui facute comparatii. Dar e greu. Recomand Barcelona inaintea Vienei.
Praterul m-a dezamagit. Recomand Tibidabo. Il ia de departe. Roata vieneza e ok, insa telefericul de pe Montjuic e mult mai sus. Ce-am mai vazut? Am mai vazut o casa, nu mai stiu exact cum se numea. Iarasi vin cu o paralela cu tot ceea ce inseamna opera lui Gaudi in Barcelona. Si am fost si pe Mariahilfer Strasse. Incercati Las Ramblas de la spanioli. Am mancat wursht. Prima data a fost bun. A doua oara nu a mai fost asa bun.
Concluzie: vedeti Viena, fie de Craciun, fie primavara! Incercati sa ajungeti la opera sau la concertul de Anul Nou. Preturile sunt acceptabile, iar Strauss merita! Fiti constienti ca vorbim de austrieci. Ii intrebi in engleza si iti raspund in germana. Au transporturi care merg la secunda, insa nu exceleaza in curatenie. Ba chiar as putea spune ca sunt metrouri la noi mai curate decat ale lor. Sunt politicosi, e adevarat. Dar la fel de adevarat e ca sunt tinuti in frau prin legi dure, prin amenzi usturatoare.
Ne-am intors acasa cu cativa magneti, se pare ca prea putini, cu ceva amintiri, cu multe poze, cu regretul de a nu fi fost in Piata Primariei atunci cand s-au dat secvente din concertul de Anul Nou. Poate ca am sa mai revin in Viena, intr-un anotimp mai cald.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu