In urma mult trambitatei dezpaducheri, degresari si altor activitati culturalo-educationalo-curatatoare ce necesita cel putin studii superioare, am scapat de tot ceea ce era in plus prin casa. Si, cu greu, ne-am pus de acord sa mai aruncam din hartiile care salasluiesc printre muntii de praf din birousasul nostru cochetel. Incercam de ceva timp sa facem acest pas decisiv, insa nu prea ne induram. Dat fiind faptul ca colocatara sisuta mai terminat o etapa din ceea ce pare a fi educatie fara margini si limite, am zis hai sa taiem in carne vie.
Si ne-am luat hartiile una cate una. Cursuri de la toate facultatile pamantului. Din toti anii. De la Teoria generala a dreptului din primul an pana la marketingul din ultimul an de la Administratie. De la finante publice al bancherului casei noastre pana la evaluarea performantelor al omului de hr. Peste toate un mare praf. Totusi, am fost destul de bine organizate atunci cand ne-am mutat si totul era indosariat pe caprarii, adica oile la oi si caprele la capre.
Am gasit pana si fituicile facute cu atata dragoste de colocatara sisut in incercarea ei disperata de a ma transforma intr-un intelectual cu diploma. Si nu asa fistecum, ci scanate si imprimate sase pe pagina. Eheee, tehnologie si tehnica, nu gluma. Sora-mea asta saraca o sa ajunga in iad din cauza mea, ca ea a fost copil cuminte, olimpic, fara macar tentative de fraudare a sistemului. Eu in schimb.... Ca orice student la drept... Daca nu stiam noi cum sa dam copy paste la examene atunci nu stia nimeni. Si cum beleaua cadea pe sora-mea sa ma impinga de la spate, se mai satura si ea si imi facea copiute. Pe care eu le foloseam inconstient si fara pic de obrazare.
Dupa o ora de selectii, eram deja ingropate in hartii. Si in amintiri. Amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc. Din aceast acauza, ne-am pus pe strans. Maculatura. Fara regrete, fara hai ma sisut ca poate ne mai trebuie, fara pai si copiii mei daca or sa aiba nevoie de cursurile mele din facultate, ce-or sa faca. Asa au disparut din biblioteca ani intregi de studiu, mai mult sau mai putin aprofundat. Au disparut caiete cu le devoir, cu comentarii la Puiul de Al. Bratescu Voinesti, cu my naughty little sister. Au disparut carti, manuale. Au mai ramas doar doua trei, asa de dragul aducerii aminte.
Tot sapand in groapa cu amintiri, gasiram oracolele. Cate doua de caciula. Stiti ce-s alea oracole? Chestiile alea cu intrebari cretine, in care era vital cine completeaza primul. Mai era vital si cati scriau. Cu cat mai multi, cu atat mai bine. Stiti ce ne preocupa pe noi pe vremea aia? Care sunt sapunurile preferate ale prietenilor, colegilor, familiei. Pana si la capitolul oracole s-a vazut o diferenta clara intre mine si colocatara sisut. Eu preocupata de ce este fericirea, ea preocupata de ce vom ajunge cand vom fi mari; eu preocupata de apa de toaleta, ea de produsele de machiaj. Si ma gandeam, oracolele de atunci sunt blogurile de azi? Ca sa stiu, sa fac o postare cu intrebari cretinoide. Un fel de leapsa. Care sa mearga pe la toti cunoscutii care, mai nou, si-au facut si ei blog.
Finalitatea activitatii noastre de reciclare. Cred ca am salvat un copacel. Poate chiar un copac. Pentru ca am strans, nici mai mult nici mai putin de o masina de hartii, hartiute, caiete, caietele, cutii, cutiute. Si s-a facut lumina in birouasul nostru. Ne-am vandut toata inteligenta. Plecand de la gandul ca oricum toate informatiile acelea ori nu ne-au ajutat la mare lucru ori le avem deja stocate in memorie. Memoria calculatorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu