miercuri, 22 aprilie 2009

Dormiti linistiti. Politia vegheaza

Eheeei, dragii mosului, a trecut si sarbatoarea pascala. Da, dar nu a trecut asa orisicum. Pentru ca nimic nu trece asa orisicum pentru aripa tanara a familiei Anghel. Cu atat mai mult sarbatorile. Sarbatorile ne aduc, indiferent ca vorbim de Paste, Craciun, Sf. Maria sau altele la fel de importante, liniste si lumina. In suflet, ca in afara sufletului, in lumea palpabila ne aduc aventuri. Si ce aventuri.

Mai stiti filmul ala de pe PRO TV cu Banica jr? Baieti buni? Sau baieti rai? Nu mai stiu exact cum se numea. Luati aminte: eu voi fi in aceasta poveste Tanti Mimi, colocatara va fi Guvida si colocatarul colocatarei va fi Ciupanezul in devenire. Ca sa metaforizam un pic si sa nu se supere personajele noastre din cauza dezvaluirii intimitatii. Si inca ceva inainte sa dam play. Eu sunt o Tanti Mimi tanara frumoasa desteapta care insa nu a avut noroc. Colocatara este o Guvida pe bune. Iar Ciupanezul in devenire e o persoana calma si rabdatoare. Asadar, luam doar numele personajelor.

Dar sa incepem. Tanti Mimi si Guvida, intr-o frumoasa zi de sambata, nu orice sambata si chiar sambata mare, vopseau oua. Cu frunze de patrunjel ca "e frunza mai creata si iese modelul pe ou mai frumos". Si cum isi exercitau ele talentul gospodaresco-creativ si se apropiau cu pasi repezi de linia de finish a vopsirii celor 60 de oua (nu, nu le-am mancat pe toate si nici nu am avut nevoie de atatea, insa odata pornite, cu greu ne mai opreste cineva), se auzira sirenele unei masini de politie. Tanti Mimi ii spune, in gluma, Guvidei: in sfarsit, ne gasira. Hahahahahaha, se auzira rasete vesele. Rasetele durara pana cand Guvida isi arunca un ochi pe geamul de la bucataria in care prestau activitatea cu patrunjelul.

In fata blocului, Ciupanezul in devenire fusese tras pe dreapta. Nu a contat ca a strigat din toti bosogii "nu ne mai trageti pe dreapta, nu ne mai traaageti pe dreapta". Procurorul Caragea 1 l-a oprit. Cele doua muieri se zgaiau pe geam, gandindu-se ce mai facuse Ciupanezul lor de data asta. "N-o fi cedat trecerea, o fi trecut pe galben". Dupa alte 2 minute care parura ani, isi schimbara parerea. Ca Procurorul Caragea 1 se tot uita la masina. Si, in plus, aparu inca o masina cu tot tacamul, lumini, sirene, si Procurorul Caragea 2. Asa ca muierile se gandira ca poate Ciupanezul mai din greseala, mai din neatentie, mai premeditat, l-o fi lovit pe Procurorul Caragea 1. Se rugau doar sa nu ii ia permisul Ciupanezului si sa ii dea o amenda sub 50 de Roni.

Sperantele lor incepura sa paleasca, mai ceva ca o femeie gravida in metroul bucurestean, unde nimeni nu cedeaza locul nimanui. Si palira si palira, pana murira detot la vazul a sase, ok, poate nu ati inteles din prima, a SASE masini urlatoare si luminatoare, cu tot atatia Procurori Caragea. Guvida se decise sa isi urmeze iubitul "pana la moarte, pana la moooarte". Asa ca se duse in fata blocului sa vada despre ce e vorba. Tanti Mimi era in continuare spectatoare dupa jaluzea. Guvida lua la un moment dat cumparaturile Ciupanezului din masina si vru sa i le duca lu' Tanti Mimi. Vezi sa nu. O intoarse unul dintre Procurorii Caragea sa faca perchizitie. Cum la ce? La oala de ciorba achizitionata de la hypermarcket si la ceapa luata din piata. Dupa ce numarara Procurorii Caragea frunzele de ceapa, trecura sa verifice masina.

Scuturara presurile, scuturara rolele (Ciupanezul si Guviduta sunt mari sportivi), scuturara chilotii de antrenament ai Ciupanezului (Ciupanezul face mai multe sporturi), stricara bancheta din spate pe care simtira nevoia sa o scoata. In tot acest timp, Tanti Mimi se intreba ce dracului, Doamne iarta-ma, se putuse intampla, de se miscase intreaga sectie de politie cu tot cu seful de la Criminalistica in fata blocului lor sa il acosteze pe bietul Ciupanez in devenire, altfel om simplu si devotat muncii sale de bancher. Tanti Mimi imbatrani cu 5 ani, imaginandu-si tot ce se putea imagina...de rau, nu de bine. Tanti Mimi fusese tare la inceput, cand se gandea ca era un simplu filaj. Cand vazu insa ce intorsatura iau lucrurile, facu prezenta in mintea ei a tuturor celor ce ii fusesera colegi de facultate, sperand ca macar jumatate dintre ei sa se fi facut avocati.

Chinul lui Tanti Mimi lua sfarsit cand Guvida urca si ii spuse ca e vorba de niste bancnote luate de la un bancomat al unei banci pe care am mai facut-o eu de tot rahatul pe aici. Si mai era implicata o mare companie petroliera, nu-i dau numele ca sa nu ii fac reclama ca nu ma platesc, unde, sa vedeti ce coincidenta, presteaza cu drag si spor tatanele lui Tanti Mimi. Nino niino, plecara cei doi, insotiti de cele SASE masini de politie catre firma petroliera care facuse denuntul. Astea toate se desfasurau sub privirile intregului bloc, care isi luase floricele si se uita ca la film. Mai, coblocatari, nu aveti drob de facut, nu aveti buretii pe foc, terminarati ouale de vopsitorit?

20 de minute mai tarziu totul era clarificat: tanti de la multinationala se inselase. Bancnotele nu erau false, erau doar noi. Ca nenea Isarescovici a emis bancnote noi in decembrie 2008. Dar tanti care lucreaza in multinationala nu stia. Si nu stia nici ca trebuie sa verifice banii, inainte sa faca plangere la 112. Ea stia ca nu vrea sa ii fie ei imputati cei 40 de Roni. Ok, ca nu stia ea e una. Problema lui Tanti Mimi e insa urmatoarea: politia romana, inainte sa plece intr-o misiune, nu verifica reclamatia? Pleaca asa caine sur la vanatoare, pe sistemul daca pica pica, daca nu tot o pica?

Tanti Mimi se mai intreaba: cine suporta cheltuiala deplasarii a SASE masini de politie, alergatura a sase echipaje de politie dupa Ciupanezul in devenire cand, in alte colturi ale Bucurestiului iubit, se fura probabil ca in codru, profitandu-se de neatentia, sacosele incarcate si graba gospodinelor? Tanti Mimi se mai intreaba inca: daca in locul Ciupanezului in devenire am fi avut una bucata hipertensiv? Cine ar fi platit pentru inmormantarea omului? Si pentru durerea familiei lui? Sau daca am fi avut una bucata avocat suparat, care i-ar fi bagat pe Procurorii Caragea inapoi pe unde au iesit? Pacat ca n-a fost situatia asta din urma, ca se umplea omul de bani. Poate politia romana nu stie de dreptul la imagine. Sau poate ii doare in cot de el.

Guviduta a avut insa puterea sa intrebe daca va fi dusa acasa tot cum fusese adusa. Adica escortata de cele SASE masini de politie, daca prin portavoce li se va aduce la cunostinta vecinilor ca nu, nu a gresit cu nimic si ca a fost vina lor. Procurorul Caragea a spus doar ca nu a fost vina lor. A fost vina casieritei. Bine. Sa zicem ca a fost casierita cascata. Insa, pentru "credeti ca stati cuminte sau punem catusele?" si pentru "e fapt penal, aveti grija ce declarati" nu mai e de vina casierita. Nu e vina casieritei nici pentru perchezitia fara mandat. Ce ne mai place sa aruncam mata moarta. Si sa nu ne asumam esecul. Ne place sa bravam, ca altfel nu se explica prezenta a SASE masini de politie. Dar cand e sa plecam capul si sa cerem scuze, ne facem ca ploua. Cum ne facem ca ploua si cand vine vorba de inapoiat "banii suspecti". Si cum nu am auzit in viata noastra de "omul e nevinovat pana la dovada contrara".

Cand zicea el cantaretul "fa-te avocat, Sandele", nu l-am ascultat. Pacat, ca eram oameni acuma. Si mai e pacat ca mama saraca s-a speriat destul de rau si nu a fost in apele ei la Inviere. In rest, dormiti linistiti. Politia vegheaza la bunastarea noastra. Dauuuuneeee, boilor, daaaauuune!!!

PS: bravo Ciupanezului, datorita caruia toti raii de la noi din cartier se dau la o parte din fata lui Tanti Mimi si a Guvidei; bravo Guvidei care era cat pe ce sa fie luata consiliera la Politie; rusinica, Tanti Mimi, ca nu ai coborat cu constitutia si cu procedura penala in brate; bravo, Tanti Mimi pentru cele doua poze facute de dupa perdea cardului de politisti care agresau cei doi tineri; rusine celor sase echipaje de Garcea care au conchis: "dvs lucrati la banca, dumnealui la banca, adevarul e ca nu prea aveti fata de infractori".

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ce de ai facut dreptul ???ca in momente delicate sa stai ascunsa dupa perdea???mai bine sunai si tu la 112 si mai aduceai cateva masinutze ca 6 mi se par cam putine pentru valoarea voastra.O faza tipica politiei romane, care inca odata si-a dat in petic.
C.

Andreea spunea...

Stiu, stiu. Si mie imi e cam rusine de ceea ce am facut. M-am gandit un moment sa te sun. Dar s-au linistit apele. Plus ca imi imaginam ca ai fi facut circul si mai mare. Si s-asa ma cunosc toti vecinii.