Pantofi de varsta a treia

Daca va mai amintiti, acum ceva vreme aveam o postare cu tam tam tam tam. Adica cu si despre nunti. Mai bine zis, o nunta. Care a fost minunata. Si care a presupus multa agitatie. Si multe cumparaturi. Ei bine, se mai apropie un astfel de eveniment. Fericit pentru ei. Stresant pentru mine. Asa ca am luat-o din timp cu achizitionarea diverselor chestiuni. Ca sa nu fac mireasa de ras. Sa zica oaspetii cine o mai fi si uratania aceea care tot misuna pe langa gingasa mireasa.

Manata in lupta de nevoi si de durere, plecai dupa conduri. Singura; colocatara care de obicei ma insoteste in aceste aventuri, pierdea vremea prin tari straineze. Si imi zisei "curaj, Andreea, du-te la ostire pentru tara mori si-ti va fi mormantul incoronat cu flori". Si ma dusei. In mall. Nu asa, oricare mall. In mallul mallurilor. Titan. La mine in cartier. Printre mosii gri. Printre rafturile cu incaltari aduse din Europa. En gros-ul, nu continentul. Printre doamnele vanzatoare care lucrau candva la Bucur si care au avansat acum, ajungand la mall.

Incep sa analizez cu rabdare. Caut, stramb din nas. Ce-mi place, nu-mi vine. Ce-mi vine, nu-mi place. Ce-mi si place si vine depaseste bugetul. Incep sa ma gandesc ca nu prea are rost sa dau banii pe o pereche de conduri de bal pe care sa-i port doar o seara. Mai bine imi achizitionez eu frumusel o pereche de conduri mai elegantuti pe care sa ii port si la minunatul si inaltatorul job. Atunci cand e vreo ocazie de mai pipirisnais asa. Nu-mi iese. Mai caut, mai probez. Imi mai iau cateva injuraturi de la doamnele atat de amabile, manate in lupta de "orientarea catre client".

Unde-oi fi tu, mai colocataro, cand am atata nevoie de sangele tau rece? De privirea ta obiectiva? In fine. Dupa lungi si grele alergaturi, i-am gasit. Frumusei, cochetei. Fara tocuri cat China, ca nu vreau sa imi rup spatele. Combinatie de lac cu piele intoarsa. Da, da, stiu, nu se mai poarta. Ghinion. Daca imi place mie, nu conteaza ce se poarta. Ii achizitionez. Cu jumatate din prima de Pasti. Toate bune si frumoase. Ajungand acasa imi dau seama ca pantofii mei au o problema. Sunt mult prea comozi. Atat de comozi ca imi scapa din picioare. Asta e. Luam ceva vata si bagam la varfuri ca pe vremea cand eram copii.

Nu mai vreau sa descriu momentul in care colocatara a descoperit grozavia. Nici amenintarile care ma pandesc zilnic. Ii port. Mai taras, mai grapis. Cu altii in geanta, plec aproape zilnic, cu mult curaj si bunavointa la drum. Totul e bine pana sa cobor treptele la metrou. Atunci se aude: "lipa lipa, fleasc fleasc". Nicidecum sunete demne de o doamna, de o femeie cu prestanta asa cum ma visez eu. Am consumat pana acum o rola de lipici din ala de se pune la calcaie. Adica leucoplast. E bine cand imi bandajez calcaiele. Ca bandajele ocupa ceva spatiu. Si pantofii nu mai sunt asa lungi.

In rest, totul e bine. Sunt comozi. Nu ma strang. Sunt si frumusei, desi sunt asa, cam de babuta. Am vrut sa scap de ei. Sa ii dau unei mamici. Am considerat ca sunt adecvati pentru o doamna serioasa, asezata la casa ei. Mamica respectiva mi-a zis ca sunt cam demodati. Ups. Ghinion. Lumi, te superi daca vin in pantofi de baba la tine la nunta? Nu-ti face griji, ca nu pot veni cu ei, ca mi-ar scapa din picioare in mijlocul horei. Gata cu pantofii. Adica imi trebuie altii. Astept sugestii.