Andrei Anghel sau blogorelul

9 aprilie 1981. Maternitatea Giulesti. Dupa un drum cu un taximetrist nebun, care i-a urat mamei ca prichindelul sa devina taximetrist, dupa ce doctorul a intarziat ca a fost prins in trafic (care trafic in 1981? daca ar fi stiut ei bucurestenii ce avea sa urmeze la capitolul trafic...), dupa cateva ore de travaliu. In jurul orei 12, veni. Sa vada lumea, sa traieasca si el p-aci.

Orac orac. Zise doctorul "dna Anghel, aveti un minunat baietel". Pfuuu, sa nu va mai spun ce a urmat. Tata fericit pana la Dumnezeu ca ii venise mostenitorul. 9 luni nu au stiut ce si cum. Ca pe vremea aia nu erau aparate diverse care sa iti arate cum si mai ales in ce se dezvolta samanta. Doar bunica ii mai punea sare in cap mamei si astepta sa vada unde duce mama mana mai intai, la nas sau la gura. Eheeee, ce stiti voi.

Sa revenim. Tata fericit, mama fericita, bunicii taiara porci, iezi, miei, vitei. Toate ca sa salute venirea pe lume a lui Andrei. Care, daca ar fi fost pe bune, ar fi fost de fapt Radu. Dar sa mergem, de dragul desfasurarii firului epic, pe numele de Andrei. Era Andrei al nostru de o mare frumusete. Toate femeile il iubeau. Inca de atunci. Nu avea nimic special, doar un zambet smecheresc si o privire de crai.

Timpul trecea si Andrei Cristian Anghel crestea intr-o zi cat altii in trei. Era lumina ochilor tuturor. Si ramase asa, chiar daca statutul de nepot preferat fu amenintat de doua ori, prin venirea pe lume a altor doua suflete. Femei. Pfiu, slava Domnului! Titlul de mostenitor nu era in pericol. In curand, si cele doua muieri in miniatura il divinizau. Pe ele invata printisorul nostru ce insemna manipularea si forta fizica. Stau drept dovada capacele pe care cele doua si le luau din cand in cand. Nu mereu, ca printisorul nostru era si generos. Si plapand. Cand dormea.

Eee, si uite asa timpul trecea, leafa mergea. La gradi, Andrei era cel mai cel. Avea haine peste haine. Mai rau ca o fata. Ca mama lui, dna Anghel, era obsedata de a avea cel mai copil dintre copii. De o rara inteligenta, Andrei al nostru era un adevarat lider pentru ceilalati copii. Si era si atent la silueta. La gradi nu manca nimic din ce se pregatea. Manca numai mancarea educatoarei, dupa ce in prealabil numara cu atentie caloriile. Deci se rezuma la paine. Goala.

La scoala, ramase corigent la lucru manual ca nu se prea descurca cu traforajul. El ar fi vrut mai mult sa coasa nasturi. Maaai, nu va indoiti de barbatia lui inca frageda. Era el mai atras asa de frumos. Asta nu inseamna ca nu spargea geamurile si nu chiulea in masa. Facu o pasiune pentru doamna de romana si pentru Lumi. Lumi statea in fata lui, in banca din fata. Si o iubea tare mult. In secret. Lumi il lasa mereu sa copieze dupa el. Mai ales la istorie. Iar el isi manifesta iubirea, ciufulind-o mereu. Caaata dragoste. Ca orice poveste frumoasa, si a lor se termina cand drumurile li se despartira spre alte licee.

Anii de liceu il facura pe Andrei spirist. Si membru al echipei de baschet. Fetele roiau in jurul tanarului nostu. Insa destinul ii pregatise altceva. O frumoasa poveste de iubire, desi scurta, cu Anda. O fata frumoasa, desteapta, insa mult mai matura decat craiul nostru. Dupa un an de pasiune si traire intensa, relatia se stinse. Suferi tanarul nostru si se dedica scolii. Si, pentru ca fugea de armata ca dracul de tamaie, se inscrise la doua scoli. Era deja anul 2 la una si primul an la cealalta. Ca orice tanar care se respecta, una dintre facultati era dreptul. El si toate manechinele vremii se visau procurori, judecatori, avocati si alte treburi.

Nici una din aceste meserii nu se adeveri, nu se dovedi a fi destinul tanarului nostru personaj. Ratacind prin ceata vietii lui profesionale, virgina inca, fu tras aproape cu forta la bugetari. Acolo tanarul nostru fu initiat in tainele meseriei de jurist. Se lupta cu o domnisoara pentru post. Mai apoi, imparti responsabilitatile cu un alt Cristi. Tot Anghel. Dupa ceva vreme de bugetari, veni vremea sa o ia din loc. Sa faca bani. Ca era doar barbat. Si se gandea serios sa-si intemeieze o familie. Isi dorea deja un copil. Am uitat sa spun ca personajul nostru avea deja o relatie destul de serioasa cu Alexandra.

Buun. Lui Andrei i se dadu o sansa. Sa lucreze sub aripa unui foarte bun profesionist. Sa devina un foarte bun consultant. Juridic. Asa ajunse sa lucreze intr-o firma mare. Se dezvolta frumos. Prin intermediul sefului sau, o cunoscu si pe sotia acestuia. O doamna lilianica. Se legara alte si alte relatii de prietenie si amicitie. Dupa inca alti cativa ani, care trecura frumos pentru tanarul Andrei, venira iarasi vremuri grele. Suferinte multe. In urma carora, iesi la iveala latura sensibila si creativa a tanarului jurist. Se apuca de blogging. Si asa lua nastere blogorelul. Pe blogorelul scria uneori si se intalnea cu prietenii. Blogorelul il ajuta sa se simta de folos. Si il incarca. Pozitiv.

Andrei fu cavaler de onoare la mai multe nunti. Inclusiv la nunta fostei lui iubiri. Din generala. Trecu peste durere, gandindu-se ca mirele era tot un Anghel. Tot jurist. Furase o mireasa undeva in centrul Bucurestiului si o ascunsese intr-o camera de hotel. Ehei, ce-i si cu viata asta. Vroia sa se aseze si el, insa toata lumea ii spunea ca e prea devreme. Avea doar 27 de ani. Andrei era un tanar deosebit. De cult. Le manca zilele celor cativa cititori cu diverse povestiri despre diverse piese de teatru. Si nu numai. Era oarescum introvertit. Desi vesel.

Nu se stie ce ii mai rezerva viata lui Andrei. Nu se stie unde il vor purta timpurile. El este fericit ca este asa cum este. Si se intreaba uneori cum ar fi fost sa fie Andreea. Oare ar fi trait la fel? Ar fi simtit la fel? Ar fi ras, s-ar fi bucurat, ar fi suferit la fel? Cine stie. Oricum, macar Andrei fiind, nu stie ce inseamna suferintele fizice lunare.