29 februarie. Ziua care se joaca de-a v-ati ascunselea. O data la patru ani se lasa prinsa. Smechera zi. Smecheri oamenii care s-au nascut atunci. Printre care si colocatara sisut. V-am mai povestit candva de colocatara sisut. Azi o sa va mai povestesc cate ceva. Ca sunt cam sentimentala. Si maine e zi de sarbatoare in casa aripii tinere a familiei Anghel. Desi nu e 29 februarie. Ca anul asta nu avem.
Asa. Cum ziceam. Colocatara sisut are 6 ani. Bisecti. Ai zice dupa varsta ca se pregateste sa mearga la scoala. Sa stea frumos in banca si sa invete sa scrie, sa comunice cu oamenii. Da, merge la banca, se scoleste in a deveni specialist in comunicare. Sau o chestie de genul asta. Nu prea stiu. Ca la noi, mai mult vorbesc eu. Ea mai rar apuca sa-mi creioneze atmosfera de la lucru. Dar cert e faptul ca mereu primeste flori. Si tot iese cu colegii pe ici pe colo. Cred ca se face iubita.
Acum 25 de primaveri, mama era stresata. Si in travaliu. Tata era alb ca varul si o implora pe mama sa mai reziste cateva ore. Ca sa nu se nasca bietul tanc (tzanc, nu tanc din ala de lupta) in 29. Sau poate tata vroia si el un martisor. Pe sora-mea. Pe mine nu m-a intrebat nimeni. Daca vreau vreun smiorcait de bebelus. Si, desi nu imi amintesc, sunt sigura ca mi s-a servit povestea cu barza care vine si arunca bebelusul pe horn. Hornul lui Mos Craciun.
Am trecut repede peste gelozii inutile si m-am pus pe treaba. Acum aveam pe cine sa dau vina pentru toate nebuniile. Aveam pe cine sa imi practic loviturile din arte martiale. Aveam cui sa ii pun in carca toate ideile a la Creanga. Aveam cui sa ii impartasesc din vasta mea experienta de viata. Si mai ales, aveam pe cine sa imi exersez skills-urile de frizer, bucatar, antrenor si alte meserii de care mai bine ma tineam, ca as fi fost azi plina de bani.
Cam atat imi amintesc despre sora-mea bebelus. Aaaa, ba nu. Imi amintesc botezul. E prima amintire a mea din copilarie. Si avea o paturica frumusica foc. Si se certau nasa cu moasa care sa o tina in brate. Ca era tare dragalasa. Sau, poate, doar grea. Ma enerva ca era mereu sociabila. Si vroia sa ramana in locul meu la gradinita. Ea nu plangea cum plangeam eu. Nu era salbatica. Cum eram eu. Si nici fitoasa ca mine. Decat la mancare.
Nu mai spun cate am invatat de la ea sau de cate ori a fost ea sora mai mare. Toti cei carora le povestesc, intr-o ocazie sau alta, de ea se asteapta ca ea sa fie mai mare. Nu e. E mai mica. Si la propriu si la figurat. Dar e buturuga mica. Nu mai vorbesc nici de faptul ca e omul cel mai aproape de mine. Din toate punctele de vedere.
Imi doresc de ziua ei, ca asa e la noi, cand e ziua ei primesc si eu dreptul la o dorinta, sa fie sanatoasa, iubita si fericita. Sa aiba rabdare sa ma inghita, sa-i mareasca salariul ca sa ma poata intretine daca voi ramane vreodata somera, sa aiba minte ca sa ma tempereze, sa-mi faca vreo cativa nepoti pe care sa ii invat limba lui shakespeare si sa puna virgulele. Sa se maturizeze si sa o lase mai usor cu fitele de pitzi, gen "mergem sa ne netezim". Sa nu mai faca nicio scoala ca m-a speriat cu "eu nu iau examenul" si sa vina cu note mari. Sa mai lase filmul Orange de miercuri si sa mai mearga si ea la o piesa de teatru. Sa se mai dea si ea jos din pom. Sa se mai lilianizeze.
Gata, ca iar voi primi acuzatii cum ca bat campii. La multi ani, Praslea!!!! Faci cinste?! Adica, nu, nu asa. Faci cinste. Punct.
Asa. Cum ziceam. Colocatara sisut are 6 ani. Bisecti. Ai zice dupa varsta ca se pregateste sa mearga la scoala. Sa stea frumos in banca si sa invete sa scrie, sa comunice cu oamenii. Da, merge la banca, se scoleste in a deveni specialist in comunicare. Sau o chestie de genul asta. Nu prea stiu. Ca la noi, mai mult vorbesc eu. Ea mai rar apuca sa-mi creioneze atmosfera de la lucru. Dar cert e faptul ca mereu primeste flori. Si tot iese cu colegii pe ici pe colo. Cred ca se face iubita.
Acum 25 de primaveri, mama era stresata. Si in travaliu. Tata era alb ca varul si o implora pe mama sa mai reziste cateva ore. Ca sa nu se nasca bietul tanc (tzanc, nu tanc din ala de lupta) in 29. Sau poate tata vroia si el un martisor. Pe sora-mea. Pe mine nu m-a intrebat nimeni. Daca vreau vreun smiorcait de bebelus. Si, desi nu imi amintesc, sunt sigura ca mi s-a servit povestea cu barza care vine si arunca bebelusul pe horn. Hornul lui Mos Craciun.
Am trecut repede peste gelozii inutile si m-am pus pe treaba. Acum aveam pe cine sa dau vina pentru toate nebuniile. Aveam pe cine sa imi practic loviturile din arte martiale. Aveam cui sa ii pun in carca toate ideile a la Creanga. Aveam cui sa ii impartasesc din vasta mea experienta de viata. Si mai ales, aveam pe cine sa imi exersez skills-urile de frizer, bucatar, antrenor si alte meserii de care mai bine ma tineam, ca as fi fost azi plina de bani.
Cam atat imi amintesc despre sora-mea bebelus. Aaaa, ba nu. Imi amintesc botezul. E prima amintire a mea din copilarie. Si avea o paturica frumusica foc. Si se certau nasa cu moasa care sa o tina in brate. Ca era tare dragalasa. Sau, poate, doar grea. Ma enerva ca era mereu sociabila. Si vroia sa ramana in locul meu la gradinita. Ea nu plangea cum plangeam eu. Nu era salbatica. Cum eram eu. Si nici fitoasa ca mine. Decat la mancare.
Nu mai spun cate am invatat de la ea sau de cate ori a fost ea sora mai mare. Toti cei carora le povestesc, intr-o ocazie sau alta, de ea se asteapta ca ea sa fie mai mare. Nu e. E mai mica. Si la propriu si la figurat. Dar e buturuga mica. Nu mai vorbesc nici de faptul ca e omul cel mai aproape de mine. Din toate punctele de vedere.
Imi doresc de ziua ei, ca asa e la noi, cand e ziua ei primesc si eu dreptul la o dorinta, sa fie sanatoasa, iubita si fericita. Sa aiba rabdare sa ma inghita, sa-i mareasca salariul ca sa ma poata intretine daca voi ramane vreodata somera, sa aiba minte ca sa ma tempereze, sa-mi faca vreo cativa nepoti pe care sa ii invat limba lui shakespeare si sa puna virgulele. Sa se maturizeze si sa o lase mai usor cu fitele de pitzi, gen "mergem sa ne netezim". Sa nu mai faca nicio scoala ca m-a speriat cu "eu nu iau examenul" si sa vina cu note mari. Sa mai lase filmul Orange de miercuri si sa mai mearga si ea la o piesa de teatru. Sa se mai dea si ea jos din pom. Sa se mai lilianizeze.
Gata, ca iar voi primi acuzatii cum ca bat campii. La multi ani, Praslea!!!! Faci cinste?! Adica, nu, nu asa. Faci cinste. Punct.
6 comentarii:
LA MULTI ANI ,SISUTZEI!
Un milion de pupici si tot atatea ganduri bune!!!
La multi ani, sisutz! si, nu pune la suflet tot ce-ti face si zice a' mare. Alege ce-ti place si ce te face fericita!Iar cu virgulele, asta e, noi, semnele de apa, oameni sensibili, le punem dupa cum simtim, si acolo unde-i intonatie. Asa e cand fugi de la lectiile de gramatica la cele de poezie :-)
Toate bune si petrecere frumoasa!
Pup pe toti.
Jefa
Ptr. Blondutza: multumesc, femeie, pentru urari.
Pre. Jefa: multumesc pentru faza cu "a' mare". Si pentru ca va scuzati pentru lipsa de interes fata de gramatica in favoarea poeziei.
Asa a si fost. Cum crezi ca ajungeai sa culegi premii de la consursurile de recitari, "brigazile artistice si montajele literar artistice" - pentru necunoscatori, activitati la care trebuia sa-ti canti patria si conducatorul iubit :-( si pentru care trebuia sa exersezi ore in sir ca sa apari pe scena!
Daca aveai talent, erai exploatat in directii gresite.
Jefa
postare cu interes:)iti multumeste sisut din inima mea mica de pitzi in devenire...
Ptr. anonim Jefa: ooofff, cum sunteti zodiile astea de apa care repede sariti sa justificati injustificabilul. Si fratii astia mai mici, cum va uniti fortele sa ne mancati noua, astora "mai mari", sufletul.
Ptr. anonim sisut: stai asa, anonim, ca te pun milioanele mele de cititori sa le dai de baut. Shhh, mergi asa...pe burta :)))
Trimiteți un comentariu