Cica vine primavara. Se asterne in toata tara. Floricele pe campii. Hai sa le-adunam, copii. Am trecut de stadiul "ghiocelu', ia ghiocelu' neamule". Am ajuns la stadiu martisoare colorate. Pentru doamne bosumflate. Cum e ultima saptamana din februarel sau brumarel sau cum i s-o mai zice, pe trotuare nu mai e loc. Nu mai era loc dinainte. Inainte din cauza masinilor. Acuma masinile au fost inapoiate dealer-ilor. Trotuarele sunt ocupate de tarabe. Cu simbolul primaverii.
Nu am avut timp sa prospectez piata. Desi de cativa ani, nu prea ma mai impresioneaza martisoarele. Prefer snurul legat de o frezie. Si gata. Mi se pare mult mai sincer si mai simbolic decat diverse chestii argintate sau haurite. Asta este insa numai parerea mea. Neimpartasita de prea multa lume. Concluzie trasa dintr-o plimbare pe la Tineretului. Si dintr-o conversatie cu mult prea minunatul neamt. Care a intrat in crize pentru ca el trebuie sa isi plateasca oamenii, ca sa aiba bani domnii sa ia martisoare la soate, amante, fete, in genere tuturor reprezentantelor sexului. Slab. Sau frumos.
Ok. Mi-am clatit nitel privirea cu chestii de se cheama generic martisoare. Tot din norocul pe care il evocam acum cateva postari, am avut parte o lunga perioada de timp de oameni originali. Care au dat banii munciti cu sudoarea fruntii pe chestii interesante. Zic, ia sa vedem ce e nou. Ce e mai special asa. Sa vedem pe ce vor da banii cei trei baieti ai nostri de la job pentru a achizitiona martigase celor trei sute de femei. Ok, glumeam. Vorbim de 40 de doamne si domnisoare. De diverse varste, dimensiuni, culturi, religii. Ca aia cu floarea ii duce clar la faliment. Eu venisem cu o alta propunere, insa lor nu li s-a parut de bon ton. Mai bine isi luau concediu de odihna si mergeau sa isi sarbatoreasca doamnele de acasa. Eee, romantisme ieftine si egoism. Din partea mea.
Sa revenim la revenire. Ma opresc la prima taraba. Niste chestii pe care le-am vazut si anul trecut. Aceleasi floricele uscate. Sau aceleasi figurine din plastic. Mai in fata o taraba cu chestii originale. Da' originale rau. Facute din casa cepei. Sau din grau sau orez. Sau din ce mai avea omu' pe acasa. Ca pe criza asta, nu prea ii mai vine nimanui sa arunce banii pe diverse resurse sau materii prime. Ok, interesant. Numai ca nu stiu cum mai poti sa respecti ceea ce s-ar numi traditie. Cum pui orezul in piept? Sau la incheietura?
Ma uit la bietii oameni. Vanzatori. In copilarie, am cunoscut destul de indeaproape un "facator" de martisoare. Si stiu cat muncea, cat bibilea la detalii. Si ma gandeam. Asta da inconstienta si risc. Sa muncesti un an intreg pentru o zi. Sau hai sa zicem ca pentru o saptamana. In care slabe sanse sa scoti profit. Ei, sunt unii care fac chestia asta din pasiune. Sau din exces de creativitate si din lipsa de loc unde sa isi puna la munca puterea de a crea.
Am noroc. Ca anul asta nu am cui achizitiona dovezi ale primaverii. Stiu, stiu. Teoretic eu ar trebui sa primesc si hai sa zicem ca facem o exceptie de la regula, insa numai cu titlu de exceptie sa daruiesc mamei, matusii, sora-mii si altor exemplare feminine din Marea Familie. Pana ma intalnesc eu cu toate doamnele si domnisoarele mai sus enumerate (mai putin colocatara sisut), vine Pastele si martisoarele mele vor fi fumate. Ei bine, mie mi-a placut mereu sa ii daruiesc si lui. Indiferent cum era el. Imi placea sa-l surprind. Si sa-i vad reactia de om usor fastacit in fata unui gest oarecum nu normal.
Acestea fiind zise, spuse si povestite, va urez spor la cumparaturi. Si idei. Si originalitate. Si rabdare. Fara tutun. Si, la o adica, cred ca merge si cu tutun. Rabdare sa fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu