Dau din iubire

Mereu vorbim despre relatia dintre doi oameni, raportandu-ne la sentimente, la trairi, la comfort psihic. Dramele multora dintre noi, a celor care scriem pe aici sau prin alte parti, se rezuma la "azi nu a sunat, nu si-a pus problema ce fac sau cu cine sunt; nu ma implineste, nu ma intelege, nu ma ajuta sa cresc. Nu mai comunicam, e ocupat cu jobul, ajunge mereu tarziu acasa, are pe alta."

Sunt norocoasa. Am crescut intr-o familie echilibrata. Inca de copil, am vazut ce inseamna ca intr-o relatie sa existe respect si toleranta. Niciodata nu am vazut vreo mana ridicata, niciodata nu am auzit pe vreunul dintre bunici vorbind despre "unde plec eu cu copiii la ora asta, doar ca sa scap de nebunia sau de alcoolul sotului sau sotiei". La ai mei nici nu mai zic. Ai mei se certau cand nu eram noi acasa sau se inchideau in bucatarie si tipau in soapta. Da, da, poti sa tipi in soapta.

Crescand, am fost educate dupa principiul ca orice problema se poate rezolva daca exista comunicare. Ne explicau ai nostri ca asta este diferenta dintre noi si animale. Noi suntem fiinte rationale, civilizate. Imi rasuna in minte si acum cuvintele lu' tata "atata vreme cat la noi in casa voi nu ati vazut batai si tipete, atata vreme cat voi ati fost indreptate prin puterea exemplului, nu vreau sa va aud vreodata ca ati permis sa fiti bruscate in vreun fel". Mama a fost si mai vehementa "nimeni nu va atinge nici macar cu o floare atata vreme cat voi nu vreti. Si atata vreme cat noi o sa fim pe pamantul asta, veti avea mereu un sprijin. Pentru orice."

Ok, ce-mi veni? Pai, peste tot se vorbeste de violenta conjugala. De femei care au puterea de a indura tortura fizica sau psihica zi de zi. Din varii motive. Sau, mai bine zis, pretexte. Pentru lipsa de curaj. Sau pentru educatia pe care au primit-o. La noi, bataia e rupta din Rai. Iar femeile, mai mult sau mai putin citite, se lasa prada gandului "lasa, poate a avut dreptate si mi-am meritat-o". Sau "e obosit, e stresat, e tracasat". Sau, mai grav, "ma iubeste si de asta ma bate, pentru ca ii pasa si vrea sa ma indrepte".

De ce indura? Cum ziceam, lipsa de curaj. Sa ne intelegem. Lipsa de curaj, nu numai din partea lor. Lipsa de curaj din partea noastra, a tuturor. A celor carora ne e teama sa luam atitudine atunci cand auzim tipete in noapte, intorcandu-ne pe partea cealalta si ascunzandu-ne lipsa de reactie dupa imbecilul "rufele se spala in familie sau ei se cearta, ei se impaca". Lipsa de curaj a politiei, care vine, constata, solicita nu stiu cate declaratii, ridica bestia, o retin cateva ore dupa care o lasa sa se intoarca si sa finalizeze ceea ce nu apucase sa termine cu o seara inainte. Lipsa de curaj a celui care ridica mana. De a lovi in cineva care sa aiba aceeasi putere. Aceleasi sanse. De a se apara macar.

Lipsa de curaj a unor oameni care au cutitul si painea de a investi fara a se gandi neaparat la un profit material imediat. In centre, in locuri unde femeile s-ar putea refugia o vreme, pana s-ar pune pe picioare. Lipsa de curaj a unor televiziuni care prefera sa promoveze orice aduce rating, mai putin existenta a astfel de locuri unde aceste femei, indrumate si sprijinite de specialisti, de oameni, ar putea sa isi ia viata de la capat. Pana la urma, fiecare om are dreptul la libertate si integritate corporala. Si cei care incalca drepturile fundamentale sunt pasibili a fi pedepsiti. Dar, cum bine zicea cineva, ca sa stii ca drepturile iti sunt incalcate, ar trebui mai intai sa stii ca le ai.

Tindem mereu sa aplicam metoda strutul. Capul in nisip. Nu vedem, nu stim, se rezolva de la sine. Femeile batute sunt fiice. Sotii. Mame. Matusi. Vecine. Femei cu carte. Simple muncitoare la camp. Nu conteaza. Oricum, creierul le este spalat. Le este creata incet incet ideea de dependenta de stapanul casei. Cum poti sa vorbesti de respectul fata de tine insuti cand nu poti respecta omul de langa tine. Sau, mai bine zis, te respecti?

Am vorbit iar din auzite. Sau in citite. Nu am fost pusa in aceasta situatie. Si nici nu imi doresc sa fiu pusa. Probabil nici nu voi fi. Cred in continuare, la cele aproape 28 de primaveri, ca nu despre asta ar trebui sa fie vorba intr-o relatie. Cred in continuare ca cele mai grave probleme intre un barbat si o femeie ar trebui sa se rezume la cine duce gunoiul si cine ia paine. Cred in continuare ca oamenii se casatoresc pentru ca se iubesc. Cred ca din relatiile sanatoase se vor naste copiii care se vor dezvolta sanatos si care vor schimba incet incet mentalitatea romanului. Nu sunt o militanta a egalitatii intre sexe. Pentru ca nu suntem egali. Cred in complementaritate. Si in respect. Si in autocontrol si autoeducare. Iar cei care nu sunt in stare, ar trebui sa se urce inapoi in pom, sa intre inapoi in pestera. Sa se nasca iar.