Razboiul cu angajatorul crizei

Postare pentru Jefa, adica sefa, adica reprezentantul angajatorului, dar si omul care a pus umarul la transformarea mea in specialistul care ma consider a fi azi.

Inca de la sfarsitul anului trecut, peste tot, dar chiar peste tot, se vorbeste de criza. Criza care vine vine, calca totul in picioare. Criza care ne crizeaza pe toti. De la angajati la angajatori. Criza care ne mananca economiile, ne stopeaza excursiile, ne baga in datorii pana la gat. Pe la televizor vin toti specialistii. Ca sa isi dea cu parerea. Cum va fi, ce va fi. Vom muri de foame. E sfarsitul lumii. Se va face selectia naturala. Numai ca nu vom avea un Noe. Asa ca nu baga nimeni mana in foc ca vor rezista toate speciile. Deja cainii nimanui din Bucuresti au inceput sa isi dea obstescul sfarsit. Ca batraneii care ii hraneau nu mai au resturi.

Ok. Bine. Sa gandim la rece si sa observam criza dupa doua luni. Supermarketurile nu mai vand cum vindeau. Foarte bine. Poate vom ajunge si noi la concluzia ca mancam ca sa traim si nu invers. Poate vom ajunge la concluzia ca nu ne trebuie toate bazaconiile. In proportii exagerate. Poate vom arunca mai putina mancare. Si uite asa reducem costurile cu ridicatul gunoiului. Ca vom produce mai putin gunoi. Ne vom limita la nevoile stricte. Vom consuma produse de-ale noastre, fara fite de marca si brand. Nu vom mai cumpara capsune de la turci cu 50 de roni kilogramul. Vom consuma capsunelele noastre autentice, mititele si gustoase, cumparate de la tarani, in iunie, iulie. Vom duce inapoi masinile luate in leasing. Foarte bine. Vom invata sa mergem pe jos. Si sa protejam mediul. Si se va descongestiona traficul. Si nu va mai fi nevoie de parcari. Si Oprescu se va putea ocupa de alte treburi.

Plecand de la aceasta parere pe care v-am creionat-o un picut, am intrat sa imi renegociez salariul. Ca sa ne sperie, angajatorul nostru ne-a bagat la renegocieri cu administratorul firmei, omul de vanzari. Ok. No problem. Argumentele sunt multe si destul de bine infipte in realitate. Si, in plus, nu m-am speriat niciodata de oamenii cu functie. Poate pentru ca am invatat de la unul dintre cei mai buni negociatori cum sta treaba. Si poate ca m-a ajutat mama cand imi spunea mereu sa nu tac atunci cand am dreptate. Asa ca abia asteptam intalnirea cu top managementul firmei noastre.

Dupa doua luni de barfe pe la colturi, dupa zvonistica de rigoare cu "ne mareste, nu ne mareste", am fost invitati la discutii. M-au chemat prima. Poate pentru ca sunt cu A. Sau poate pentru ca se asteptau la discutii mai lungi de 10 minute cu mine, asa ca m-au chemat prima, ca sa am timp sa ma desfasor. Discutia a inceput cu floricele pe campii ca expozitiune. "Cum te-ai acomodat" (dupa 1 an de consultanta), "cum merg clientii", "vai, ce bine ca te intelegi cu neamtul ca a fost o problema inainte sa vii tu pentru ca nu era multumit de nimeni". Intriga a reprezentat-o momentul in care managementul a luat-o pe campii, iar nervii mei au inceput sa se incinga. Incepura incet incet sa ma introduca in subiect. Sa vorbim. Despre ce oare? Cum putem sa ii legam la ochi? Pai sa zicem de criza, normal. Ca sigur ii imbrobodim.

Incepe desfasurarea actiunii. Omul de vanzari din fata mea isi prezinta teoria. O ascult. Cuminte. La final, exact asta ii spun. Ca mi-a prezentat o teorie. Ca realitatea e un pic altfel. Ii anihilez incet incet argumentele. Vorbim de criza. Ok. Criza este si pentru mine, sau nu? Pana una alta, contractele cu clientii merg inainte, asa ca nu vad unde i-a lovit pe ei criza. Ok, criza a lovit constructiile, imobiliarele, retailul. Dar deoacamdata pe noi nu. Hai sa nu ne prostim pe fata. Ca nu are niciun sens.

Apare in discutie ceea ce sefa va iubi cel mai mult. Scara de valori a angajatului din Romania. Care, zic ei, e total gresita. Corect. Si se va schimba. De asemenea corect. Pana se schimba si pana cand bancile ne vor da credite luand in considerare valoarea noastra ca oameni, ca profesionisti, ca familisti si alte cele, ne supunem regulilor jocului. Si suntem guvernati de ban. Trist. Dar adevarat. Cand vine data scadenta la banca, ma gandesc la dezvoltare profesionala. Pret de cateva secunde. Dupa care ma gandesc la ban. Sunt o stricaciune a societatii. Asta e.

Vazand ca sunt destul de vehementa, ma iau pe dupa visin. La sentiment. Si o baga pe aia cu dezvoltarea profesionala. Oooo, ia sa vedem. Mi se prezinta ce viitor luminos vad ei in firma pentru mine. Fruuumos. Din carti, asa. Problema e ca viitorul este de doua feluri: apropiat si ala care nu mai vine niciodata, atat de indepartat e. Am fost emotionata pana la lacrimi. Noroc ca aveam servetele.

Se trece la soft benefits. Hopa. Cand am rostit soft benefits s-a lasat tacerea. Uitai sa mentionez ca era si hr managerul prezent (sefa, sunteti beton, piata pute, e jenant ce oameni ajung manageri). Se uitau prin mine. Ok, sa le explic cum vine treaba. Le spun ca exista un sistem de soft benefits. Pe bune? Asta a fost intrebarea din ochii managerului meu de hr. Da, exista. Pe ochi frumosi. Se dau scaune din piele. Se investeste in oameni. Nu in toti. In unii. Care sunt trimisi la cursuri. Si intreb cu mintea mea cea proasta pe ce criterii sunt alesi oamenii? Pe competente? Se lasa liniste. Se fac evaluari? Exista obiective? Alta liniste. E deja monolog.

Buun. Sa vorbim despre activitatea mea. Ooo, perfect. Sa vorbim, zic. Pai ca sa vezi, ca nu ai clienti atat de mari. Ok, just. Dar sunt, spre rusinea voastra a celor care faceti recrutare dar mai ales selectie, singurul vostru consultant capabil sa lucreze cu un client mic, care plateste mii de euro doar pentru a avea o comunicare in limba engleza. Liniste pe frontul de partea cealalta a mesei. Rotunde de altfel. Si, asa cum bine mentionarati dumneavoastra la inceputul intalnirii, singurul pe care clientul l-a acceptat.

Urmeaza punctul culminant. Primesc oferta lor de marire. Pe care da, sefa, mi-am permis sa o refuz. Pentru ca am considerat-o jignitoare. Intreb cum s-a ajuns la suma respectiva. Raspund tot eu. Nu vad diferenta de curs acoperita. Salariile noastre sunt bugetate in euro. Unde dracului e diferenta de curs, ca noi nu am vazut-o? Nu vad inflatia acoperita. Ok, cad de acord cu ei ca totusi inflatia a fost acoperita. Buun. Ramane diferenta de curs. Sa zicem ca trecem peste, desi suntem fraieri daca o facem. Unde e marirea? Ca, pana la urma, pare o actualizare, nu o marire. Recunosc ca asa e. Bun. Unde e motivarea mea? Care este sistemul lor de retentie?

Mi se vorbeste despre investitiile care se fac. In serviciile cu clientii. Intreb. Ok, si investitia in resursa umana? Sau va puteti descurca fara resursa umana? Ca parca fara specialisti se duce afacerea de rapa. Mi se serveste replica "piata de munca e blocata". What? Pe ce lume traiti, oameni buni? Am primit trei invitatii la interviu in ultimele doua saptamani, din care una este la un pas de finalizare. E pauza, corect, la nivel de management. Dar la nivel de specialisti...

Ok, vazand ca vorbesc despre o alta oferta, se aduce in discutie faptul ca plimbatul de la un angajator la altul nu da bine in cartea de munca. Helloooo, grow up, men! Nu mai suntem pe vremea lui Ceasca; nu mai iesim la pensie de la un singur loc de munca; ne miscam in ritmul in care crestem si atunci cand nu mai gasim provocari la locul de munca. Loialitate nu inseamna plafonare. Si numai un angajat slab va ramane doar din loialitate. Sau un angajat care nu este suficient de motivat de altcineva. Iar oamenii de HR privesc desele miscari ale unei persoane si ca pe un punct slab al angajatorilor la capitolul politici de retentie.

Deznodamantul. Am avut neobrazarea sa cer, in aceste vremuri de restriste, o marire consistenta a salariului meu. Folosindu-ma de ceea ce pot sa fac. Imi cunosc si punctele slabe, dar si punctele tari. Nu sunt proasta. Am fost invatata sa gandesc in HR. Sa vad si sa inteleg ce se intampla in jurul meu. Am stat o perioada, poate prea scurta, langa un manager de HR. Care nu a ascuns nimic din ceea ce stia. Si am invatat sa ascult, nu numai sa aud. Acest manager imi va sari in cap, dupa ce va citi toate acestea. Pentru ca e mai temperat. Si pentru ca gandeste mereu pe termen lung. Si ma va trage de urechi pentru ca am avut neobrazarea sa refuz bani in perioada de criza. Si ma va numi inconstienta.

Mi-am jucat cartile. S-ar putea sa ma ard. Dar macar am demonstrat ca nu sunt leguma. Si ca nu inghit toate rahaturile care mi se servesc, fara sa gandesc, ca un robotel care zice saru' mana pentru orice frimitura. S-ar putea sa castig. Si atunci sa te tii. S-ar putea sa imi fi pus sefii in cap. Asa si? Unde scrie ca seful iti e prieten? Sunt cam sindicalista. Sau poate doar imi stiu valoarea pe piata. Sau poate m-au enervat doar nedreptatile pe care le-am vazut si le-am simtit pe propria-mi piele.

Gata, ma racorii. Stiu ca am scris mult, dar intalnirea a durat o ora si 10 minute. Si am vrut sa vedeti cum gandeste un angajator si ce pretexte penibile aduce unui angajat care indrazneste sa se revolte in plina criza, atunci cand primeste o marire de salariu care nu il satisface. Promit sa va spun si rezultatul actiunii mele. Iar daca raman somera, asa cum concluziona colocatara sisut dupa relatarea celor de mai sus, am sa scriu mai des si mai mult pe blog. Sefa, va pup si va multumesc. Si astept urecheala :).