luni, 2 februarie 2009

La interviul de criza

Bine. Nu voi incepe cu "v-am zis eu". Manata in lupta de dorinta de a nu mai tot strange cureaua ca sa pot sa imi fac ceva capricii, suparata pe top managementul firmei unde lucrez pentru ca ne tot duce cu zaharelul ca ne maresc salariile, impinsa de la spate de umbra sora-mii care si-a calcat pe inimioara ei mica si a comentat pe aici doar doar m-o face sa nu mai pierd "sansa dupa sansa", ma dusei. Nu, nu sa trec la Olt. Ma dusei la intalnire.

Plec de la job pe ultima suta de metri. Exact cum nu imi place. Mie imi place sa fiu neamt. La punctualitate. Si, dat fiind faptul ca nu cunosteam foarte bine zona, imi propusesem sa ajung din timp. Sa pot cauta in liniste, fara a fi amenintata ca voi intarzia. Imhm. Bine. Si mai ce? Parca Murphy ar fi dormit. Normal ca s-au strans toate gramada la munca. Si, ca sa pot totusi sa am un weekend linistit, nu am putut pleca pana nu mi-am lasat treburile in ordine. Da, da, stiu, statuia aia din fata companiei mi se ridica mie.

Revenind. Plec. La parter realizez ca mi-am uitat umbrela. Intra in actiune superstiatia. Nu ma intorc nici moarta. Da, dar nu e bine si profesionist sa te prezinti la interviu facuta ciuciulete. Ca o curca. Ca ei nu au nevoie de o nevasta de curcan. Ei au nevoie de un profesionist, care sa arate impecabil. Fuck. Superstitia sau prestanta? Sunt salvata de o colega care alearga dupa mine tipand ca si cum pamantul s-ar fi cutremurat daca nu ma ajungea din urma. Intru in posesia umbrelei.

Piata Romana. De la un anumit punct al carierei, am inceput sa am ceva mai multa incredere in mine. Si poate ca am devenit un om de vanzari mai bun. Asa ca, nu mai fac strategii inainte de a merge la intalnirile cu potentialii angajatori. Nu mai simt nevoia sa invat totul ca pe o poezie pe care sa o recit cu drag si spor. Am in minte cateva puncte cheie, pe care am grija sa fac tot posibilul sa le ating in discutie. Interesul poarte fesul.

Am ajuns cu 5 minute mai devreme. Am gasit relativ usor locatia. Desi mi s-a parut o firma de recrutare fantoma. A inceput si interviul propriu-zis. Care s-a desfasurat cam repede. Si in engleza. Ca sa vada oamenii ce stiu. Ce pot. Aflu ca e vorba de o firma olandeza condusa de un brazilian. Ieeei, Rio de Janeiro. Si ca sunt 500 de anjatati. Hmmm. Daca e adevarat ca sunt la inceput, cand apucara ei sa stranga atatea suflete? Ok, sa zicem ca e o firma ce a preluat o companie deja existenta pe piata. Sediul e in Pipera. Corporatisti. Pipera aia in care dimineata vezi stoluri stoluri de oameni mergand spre diverse cladiri. Cum era pe vremea lu Ceasca, cand lumea mergea spre fabrici si uzine.

Dupa vreo 20 de minute, sora-mea isi primise toate injuraturile posibile. "Cine naiba m-o fi pus sa vin la dracu-n praznic, sa stau de vorba cu toate no-name-urile recrutarii? Puteam sa fiu la cafea cu fetele in oras, la barfa". Pe vremurile acestea de criza, nici interviurile nu mai sunt ce au fost. Cate se puteau invata din doua trei interviuri acum doi ani. Si ce pierdere de vreme o reprezinta acum intalnirile acestea. Am impresia ca se merge din ce in ce mai mult pe networking. Nu prea mai exista selectie. Nu mai exista nici posturi, asa ca pentru ce sa fie selectie?

Ok, concluzia interviului de criza: desi e criza, postul e bugetat intre 4000 si 4500 roni net. Deci, sunt bani. Si-atunci ce sa intelegem? Ca sunt si angajatori afectati de criza dar sunt si angajatori care folosesc timpurile acestea ca pe un frumos si caldut pretext de a nu umbla la beneficii si compensatii? Firmele de recrutare nu au fost prea afectate, nici cele de renume, nici paduchii. Se tarasc cu totii, in cautare de clienti. Tot pe networking cred ca se merge si in alocarea proiectelor lor.

In ceea ce ma priveste, saptamana viitoare imi renegociez salariul. Si cred ca de aici voi iesi la pensie. Vorba sora-mii: "unde mai gasesti tu job cu program de bugetari vinerea si la 30 de minute de casa?". Corect. Cred ca ma potolesc o vreme. Si imi vad de treburi.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Ok, te-am pierdut si pe tine. Eu stiu ca ai IQ de olteanca inteligenta si ca-ti place sa stai printre cifre.....da' nu te vad la pensie acolo; pe mine ma framanta un singur gand, si anume ca, talente ademenite de puterea banului si a timpului liber(capital si asta, e adevarat) sunt inhibate si uite asa o sa ajungem cu "succesuri" sa vorbim o noua limba.

Sa nu-mi zici "cine vorbeste", stiu ca la asta te gandesti. Nu vreau sa faci aceleasi greseli, vreau sa faci ceva ce-ti place, si cu siguranta nu sunt declaratiile de taxe.....

Jefa

P.S. Sa ai o seara minunata!

Anonim spunea...

Multa bafta in orice decizie vei lua.Dar, ca stii foarte bine ca intotdeuna este un DAR; este bine sa iei o decizie radicala acum ???oricum, daca esti sigura ca aici nu mai faci "prea multi purici" drum bun si "Cu avant PIONIERESC"tot INAINTE .CRISTI

Andreea spunea...

Ptr anonim jefa: din pacate sau din fericire, locul asta e caldut deocamdata si imi da voie sa ma misc. Timpul liber e vital. Cel putin pentru mine acum. Si talentele traiesc tot cu bani. Si nu e vina nici unuia dintre aceste talente ca banului i s-a dat o putere mai mare decat ar fi trebuit. Ne prostituam toti. Pentru calatorii, pentru haine, pentru bijuterii, pentru casa, pentru familie. Sau...nu?

Andreea spunea...

Ptr. anonim Cristi: voua chiar va e teama ca o sa dispar in ceata pana la nunta? Nu de alta, dar nu-mi vine sa cred ca imi comentezi pe aici cu oaresce frecventa. Oricum, multumesc, dl. jurist, ca va rapiti din pretiosul timp ca sa cititi niste banalitati ce imi sfredelesc mie mintea.
Referitor la decizii, cateodata timpul le ia pentru mine, atunci cand nu am eu curajul sa imi asum hotararile.