Bucovina

Asa cum spuneam intr-o postare anterioara, al doilea taram de vis, pe care il recomand din tot sufletul, este Bucovina.

Am plecat in Bucovina, fara un plan prea bine stabilit, doar cu vorbe bune puse de cineva care vroia sa ne deschida ochii asupra tarisoarei noastre. Am inceput noi cu Suceava, la doamna Sofronie. Gazda noastra, o femeie minunata, cu o poveste de viata impresionanta. Am stat de vorba o dupa-amiaza intreaga si, daca ar fi fost dupa mine, am mai fi stat mult si bine. Dumneaei ne-a facut programul cam pentru o saptamana, program intensiv de vizitat imprejurimi, manastiri si cetati. Tot la doamna Sofronie, am mancat pentru prima data in viata ciorba radauteana, un fel de ciorba de burta, dar fara burta (cu carne de pui in loc de burta).

Incepuram pelerinajul cu Manastirea Dragomirna, de langa Suceava. O manastire nu foarte mare, insa foarte frumoasa, care indemna la meditatie. Multe flori, multa liniste, multi turisti. In aceeasi zi am vazut Humor, Putna, Bogdana si Voronet. Humor-ul a fost fainut, destul de intim. Putna...la Putna a fost chiar nasol, multa lume, mult kitsch. Nu prea semana a manastire, semana mai degraba a balci. La Bogdana am ajuns in toiul slujbei, asa ca prea multe nu am vazut. La Voronet eram deja prea obositi ca sa mai facem pe mofturosii. Cu toate astea, am cautat acel mult prea vestit albastru. Mai era pe ici pe colo.

Si tot pe sistemul "curs intensiv de vizitat manastiri", a urmat inca o zi de pelerinaj, in care am cuprins Neamt, Agapia, Agapia Veche, Voronet, Sf Ioan. Fiecare cu particularitatile ei. Cea mai frumoasa, de departe, Agapia Veche, la care se ajunge dupa vreo jumatate de ora de urcat pe munte. A fost locul pe care l-am simtit intr-adevar ca pe o manastire. Oamenii de acolo isi duceau viata lor, o viata mult deosebita de cea pe care o aveau fratii lor de la Agapia. Cand am trecut de pragul manastirii, am simtit ca am intrat in intimitatea unei familii. Nimic nu deranja linistea desavarsita. Parca ne era teama sa si pasim ca sa nu deranjam ceva.

Ultima nostra oprire, ceva mai lunga, a fost Sucevita, unde ne-am si cazat pentru cateva nopti. A fost o saptamana de vis, o evadare in natura, o calmare totala a nevrozelor. Toate excursiile, facute pe dealurile dimprejurul Sucevitei, imi incarca si acum bateriile. Imi amintesc cu placere de cate ori am poposit pe malul Sucevitei si ne-am jucat ca niste copii, aruncand cu pietre in rau. Acolo am mancat cei mai multi papanasi din viata mea (nu mai trebuia sa spunem ce vrem pentru desert, caci se stia), acolo am vazut cele mai frumoase stele, acolo am dormit in cea mai frumoasa camera de pensiune, acolo am fost tratati intr-un mare fel.

Aici am intalnit alti oameni minunati: doamna Sofronie, un cuplu ciudatel care ne-a tot plimbat cu masina din judet in judet, am cunoscut-o pe doamna Lina, care a fost o gazda exceptionala in Sucevita. Si cand ma gandesc ca am trecut peste Suceava de zeci de ori in acea vacanta, si cand ma gandesc ca noi stateam pe malul Sucevitei si ni se parea asa mic. Nu pot sa imi imaginez cum arata toate locurile acelea, in care noi am fost asa fericiti si care ne-au dat din puterea si frumusetea lor pentru a ne incarca bateriile, acum acoperite de ape si noroi.

Si iarasi imi pare rau pentru cei care nu au apucat sa vada macar cate am vazut noi atunci. Si iar mi se face pielea de gaina, gandindu-ma la cat de frumos a fost si cat de crunt aratau imaginile la televizor.