Ne cunoastem din vedere

Este oare cineva, parte din turma care ia cu asalt statiile de metrou sau de RATB in fiecare dimineata, care sa nu aiba cunostinte din vedere?

Ce treaba si cu rutina asta: in fiecare dimineata din saptamana lucratoare suna ceasul la aceeasi ora (6.30), il opresc si ma intorc pe partea cealalta. Ma trezesc abia dupa ce ne povesteste Busu despre vremea din Europa. Fuga la dus, fuga calcat toale, fuga imbracat. Daca nu am auzit inca "traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul", e clar, am timp sa iau si vreo cateva inghitituri din micul dejun. Ok, urmeaza horoscopul lui Neti si, dupa ce a zis de berbec, tisti pe usa, nu de alta, dar, daca pierd sirul de "doi de 102, un 79, un 70" care exact asa vin, in sir indian, e clar ca voi astepta 10 minute protapita in statie. Buun, ajung la metrou. De aici incepe distractia. Metrourile vin repede, dar stau intre statii si cate 7 minute. Uau, ce bine ca la Georgian ajung din doua in doua minute, dar oricum pana in Timpuri Noi fac tot 30 de minute.

In metrou, incepi sa recunosti: fata, care ieri vorbea cu tati (sa ii aduca sandalele celelalte, de pe dulap, nu nu in stanga, in dreapta dupa valiza aia gri, ca astea se rupsera si nu poate sa mai mearga), astazi e tot in mov, numai ca a fost neinspirata punandu-si margele mov pe camasa mov (nici nu sunt eu cine stie ce priceputa in ale modei si nici nu am studii de specialitate: doar ca ma gandeam pacat de margelute ca erau frumoase, dar prea se confundau cu minunata camasa). Doamna care ieri purta un frumusel compleu (zic eu ca era Guara), azi e in blugi. E clar, ieri a avut vreo intalnire sau vreo negociere de salariu. In fiecare dimineata si la aceeasi usa urca un domn cu un copilas in brate. Dulcel puradelul, care normal ca se trezeste inaintea lu' tatane-su si il ia la intrebari (de ce merge metroul pe sub pamant, ce e cu toate firele alea, de ce nenea ala baga mana in nas, el are voie, de ce are fata aia fire in urechi, e ca in desenele animate pe care le vede el), iar tatane-su raspunde in mod automat (ca doar raspunde in fiecare dimineata).

Iesi de la metrou si ii lasi pe toti in urma, cu tot cu problemele lor. Urmeaza 10 minute de mers pe jos pana la job. La prima intersectie te intalnesti cu domnisoara creata, un pic plinuta, dar mereu imbracata office, trebuie sa lucreze pe la vreo multi, sau in orice caz prin centru. Mai mergi ce mai mergi, treci pe langa domnisoara care are mereu fuste crete, de piranda. Imhm, si azi e tot asa imbracata, dar e ok, pare ca se simte bine. Pare ceva mai bronzata, ahaaa, asa se explica de ce saptamana trecuta nu am vazut-o deloc. Si eu care credeam ca am plecat eu mai tarziu de acasa. Am parcurs deja jumatate din distanta. Ajung la firma de termopane. Of course, masinile lor sunt pe trotuar, eu nu-s deloc slabuta, asa ca e o adevarata provocare sa te strecori. Ca de obicei, in acest punct ma intalnesc cu un grup de muncitori. In mov - sunt in tendinte. Nu injura, nu se uita urat, nu fluiera (biiine, nici nu ar avea la cine), ca doar deja ne stim, ne intalnim de atata vreme. Ajung, intr-un final. Inainte sa intru in firma, ma intalnesc cu baiatul cu ochelari de soare. E mereu imbracat in pantaloni trei sferturi si intr-un tricou cu Metallica si mereu isi poarta parul prins in coada. De fiecare data cand ajungem unul langa altul, el se uita in pamant, eu privesc inainte. Ne intalnim mereu in acelasi punct, mai putin ieri dimineata. E clar, cu o seara inainte a fost la concert la Metallica si ieri dimineata a mers la job mai tarziu.

Nu ne cunoastem, nu ne stim nici numele, nici ocupatiile. Dar stim cum ne place sa ne imbracam, stim cand urmeaza ceva important in viata fiecaruia (tot dupa schimbarile de toale sau de look), stim ora la care incepem munca si, uneori, chiar si ora la care terminam, pentru ca ne intalnim si la plecare. Ne dam seama uneori si de problemele pe care le are fiecare dintre noi (cand apare vreo haina neagra). Nu putem spune ca suntem prieteni, dar nici nu suntem straini, doar ne cunoastem din vedere, suntem prietenii de metrou.